Daca timpul s-ar muta inapoi…

Dacă timpul s-ar muta înapoi…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, suspendând clipa, iar Dumnezeu mi-ar da o nouă şansă, mi-ar plăcea să mă reîntorc pe uliţa copilăriei mele, să mai simt strângerea de mână a bunicii, când coboram din deal spre biserică ori vocea stinsă cu care mă legăna sau ciripitul păsărilor din pomii copilăriei, să văd frunzele crud de verzi ce-mi vrăjeau primăverile, în casa bunicilor…Plopi miri, plopi soţi, umbrindu-şi singurătatea între mesteceni de argint care furau lumina zilei, râsetul zburdalnic şi surâsul nevinovat ce-mi umpleau zilele primilor ani de viaţă…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, credinţa insuflată cu dragoste în zorii vieţii de bunici, n- aş părăsi-o nicio clipă, aş mărturisi-o cu fiecare pas, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă, pentru a şterge nesfârşitele zile de uitare în sine…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, nu mi-aş mai contrazice tatăl niciodată, nu l-aş mai judeca şi, poate, firul vieţii ar fi mai lung pentru el…
L-aş ruga să mă ierte şi n-aş înceta să-i spun cât de mult l-am iubit şi-l iubesc…
Dacă aş fi ştiut în acea zi, că va fi ultima în care o să-l mai privesc într-o încercare vagă de a-mi dărui un ultim surâs, încărcat de suferinţă, poate că n-aş mai fi vrut să plec şi aş fi putut, prin prezenţa mea, să-i alin durerea supraomenească de a nu mai putea să lupte…
Dacă aş fi ştiut că ultima dată când tata a vorbit la telefon cu soţul meu, era şi ultima sa oră de viaţă, n-aş fi amânat să-i vorbesc şi eu şi aş fi putut să-i cer să mă ierte pentru toată suferinţa ce i-am provocat-o în viaţă, cu voie sau fără voie, dar mai ales aş fi dorit să-i spun cât de mult îl iubesc…
Aş şti acum că toate răutăţile pe care le-am făcut celor dragi nu aveau nicio miza, că jocul ce-mi părea nevinovat le-a răpit o parte din zile, zile de care – acum – mi-aş fi dorit să mă bucur de ei, în plus….pentru totdeauna….
Dacă aş fi ştiut că viaţa tatălui meu s-ar curma aşa brusc, aş fi căutat mai mult timp să-i stau în preajmă, să-i ofer şansa de a se fi bucurat mai mult de copilul său, alături, iar nu doar de mirajul că sunt bine, dar undeva, prea departe…Aş da orice să şterg neîmplinirea tatălui meu, de a nu mă fi avut în preajmă, de a nu-şi fi împărţit viaţa şi cu mine, respirând doar parfumul amintirilor noastre, pe uliţa copilăriei şi-a adolescenţei timpurii…
Şi cât de mult aş fi dorit să-i mai spun măcar o dată cât de mult îl iubesc…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş rechema bunicii de dincolo de lume, pentru a le spune ce mult am învăţat de la ei, cât îi preţuiesc şi-i iubesc pentru toată copilăria şi adolescenţa cu care le-am umplut viaţa, …, dar şi ce rău îmi pare că de la niciunul nu mi-am luat rămas bun şi nu le-am mulţumit, le-aş spune că sunt în gândurile mele, surâzători, pe nelipsita bancă de lemn, de la străzile copilăriei…de pe care priveam în nopţile de vară Calea Lactee, visând că, acolo sus, oamenii se reîntâlnesc….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, aş putea să privesc toţi oamenii cu ochii naivi ai copilului ce am fost, dându-le gir şi iertare, indiferent de mărimea greşelilor ce le-ar face…Aş rosti întotdeauna doar ceea ce cred şi ce simt, încetând a mai crede că diplomaţia de a tăcea nu e întotdeauna o soluţie şi că trebuie să o ai doar atunci când îl asculţi pe altul…
Aş recunoaşte cât de mult iubesc oamenii, câtă nevoie am de toţi şi cât de mult vreau să-i ajut, chiar dacă ar fi utopic să şi reuşesc a o face….Sinceritatea ar fi sabia cu care aş deschide calea în viaţă, nelăsând loc nici minciunilor mărunte, numai din teama de a nu crea o obişnuinţă fatală…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş cere iertare mamei pentru toate răutăţile cu care i-am marcat viaţa, i-aş spune că nu doar acum o iubesc şi mi-e dor de ea, ci aşa a fost dintotdeauna, chiar dacă m-am răzvrătit adesea contra ei…I-aş spune ce disperată sunt că vreau, măcar acum, să ne reunim vieţile, să-i bucur anii ce-i mai are de prezenţa unei familii dragi, i-aş spune ca vreau cu disperare să-i culeg eu durerea că l-a pierdut pe tata, dar nu-i pot răpi dreptul de a-l purta în amintiri şi a-l onora….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş chema prietenii să le spun că-mi sunt dragi, că nu pot trăi fără ei şi că-i rog să mă ierte pentru tot ce greşesc….Că-n viitor aştept de la ei mai multă înţelegere şi multă, multă pace…
Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-ar plăcea să-nvăţ să-mi plec capul, cu smerenie şi înţelepciune şi
să-nvăţ să critic mai puţin, să mă bucur chiar şi de lucrurile greşite, căci chiar şi nemulţumirile demonstrează că trăieşti…, că lupţi, că iubeşti….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş cere iertare de la toţi cei care m-au iubit şi am trecut, cu neputinţă sau cu nepăsare, mai departe, şi n-aş mai uita nicio clipă că toţi aceştia sunt, fiecare în parte, o frântură certă din viaţa mea, sunt darurile mele, pe care Dumnezeu mi le-a dat să mă încerce, să mă zbat în căutări…şi-n alegeri….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-ar plăcea să am acelaşi copil cu care m-a dăruit şi m-a mărit Dumnezeu, cu acelaşi surâs cald şi cu deplină sănătate…Şi mi-ar plăcea acelaşi soţ, pe care l-am ales cu dragoste…
Dar, dacă timpul s-ar muta înapoi, la momentul începtului dragostei noastre, i-aş putea spune iubitului meu, că n-aş vrea să se schimbe niciodată, că aş vrea să rămână mereu la fel de tandru, de vesel şi de îndrăgostit, la fel de preocupat să nu mă supere, să nu mă rănească, la fel de visător şi generator de speranţe…ca-n acele zile timide, de început…Şi, chiar dacă nu ar putea fi veşnic la fel, tot l-aş iubi şi i-aş da de înţeles că nu pot respira fără el şi că mi-e foarte greu oricând nu suntem alături….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, aş stabili altfel valorile vieţii, iar pe cei dragi nu i-aş pune pe primul plan doar în sufletul meu, ca o taină, ci mi-ar plăcea să le strig dragostea mea, ca să ştie…că nu trec prin viaţă ca printre stânci şi umbre, ci-mi umplu gândurile şi visele cu ei, purtându-i în mine ca e o nestemată pe care doar îngerii o pot preţui…
Dacă timpul s-ar muta înapoi, suspendând clipa, mi-ar plăcea să vă pot mereu povesti ce frumoasă a fost şi este viaţa mea, cu toţi cei dragi alături, aici şi, dincolo de timp…

Gabriela Răducan,
3 noiembrie 2008

Şi viaţa merge înainte, amagindu-se că înfruntă timpul…
Şi e frumoasă…Şi e plină de speranţă… Şi-i mulţumim Domnului pentru fiecare clipă dăruită şi, …smeriţi sau nu, fiecare încercăm să-i dăm vieţii un sens pe care moartea să nu i-l poată răpi…
Aceasta este o invitaţie la speranţă, încredere, frumuseţe, bunătate şi creativitate.
Dincolo de tonul trist, e un mesaj optimist la a aprecia fiecare om, în fiecare moment al vieţii sale, pentru a nu regreta mai târziu…
E o pagină deschisă şi o provocare…Sper să revin zeci şi zeci de ani cu câteva rânduri şi-i invit pe cei ce ajung să le citească să continue mesajul meu, în vieţile lor,… cu multă dragoste….

Gabriela Răducan,
19 ianuarie 2010

Comments are closed.