COMPARISON BETWEEN THE NULLITY OF THE CIVIL JURIDICAL ACT AND THE NULLITY OF THE CIVIL PROCEDURE ACT / COMPARAŢIE ÎNTRE NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL ŞI NULITATEA ACTULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ

COMPARISON BETWEEN THE NULLITY OF THE CIVIL JURIDICAL ACT AND THE NULLITY OF THE CIVIL PROCEDURE ACT
Lector PhD. Gabriela Răducan
Nicolae Titulescu University
NATIONAL INSTITUTE OG MAGISTRACY

Abstract

The present study aims to synthetize the elements at the basis of the demarcation of the civil procedure acts’ nullity from the civil juridical acts’ nullity, reserving an important space for those differences that are incidental in the matter of nullity. From this point of view, the first section of the study will be dedicated to the juridical criteria on the basis of which the demarcation of the civil procedure acts from the civil juridical acts operates, while the second section will be dedicated to the similarities and differences of the two corresponding categories of nullities, without neglecting, throughout this theoretical approach, the references regarding the practical implications of this distinction.

Key words:
Civil juridical act, civil procedure act, comparison, nullity of the civil juridical act, nullity of the civil procedure act.

Introduction
The procedural act is a category of the judicial act, representing the expression of one’s will made with the purpose to produce judicial effects (negotium iuris) and the written record that proves that judicial circumstance (instrumentum probationis). But, as opposed to the civil substantial law where, in the matter of the judicial acts, we may distinguish the judicial operation from the written record that proves it, the meaning given to the „procedure act” in the civil procedure law is that of the judicial operation and also, if there is the case, the written record that proves it, record considered itself a judicial operation.
In the jurisprudence, confusion often occurred between the nullity exception stemming from the substantial law and the nullity exception of the procedure act, thus leading to the present approach. It was also taken into account that in the specialized litterature there is only one author who partially approached the comparison that represents the object of the present study, although in every-day juridical life, the issues relied to the confusion between the two categories of nullity are frequent and in attendance of a clearer settlement.

Literature review

The question of the civil juridical act’s nullity, as well as that of the civil procedure act’s nullity are debated in national and international specialized literature, but in a separate manner. Locally, we have in mind a series of studies, as follows: G.Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, ed. All-Beck, 2001; Viorel Mihai Ciobanu, G.Boroi, Drept procesual civil.Curs selectiv pentru licenţă, ed.All-Beck, 2006, Viorel Mihai Ciobanu-Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, 1996, vol. I; I. Leş, Sancţiunile procedurale în procesul civil, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988, M. Popa, Teoria generală a nulităţilor actelor de procedură civilă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, Ovidiu Ungureanu, Actele de procedură în procesul civil, Ed. Şansa S.R.L., Bucureşti, 1996; Al .Bacaci, Excepţiile de procedură în procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1983
For what concerns the international juridical litterature, we mention, as an example: Henri Mazeaud, Leon Mazeaud, Jean Mazeud, Leçon de droi civil, Introduction à l’étude du droit, 11 e éd. par François Chabas, Montchrestien, Paris, 1996; D.Guggenheim, L’invalidité des actes juridiques en droit Suisse et compare (Essai d’une théorie generale), Thèse, L.G.D.J., Paris, 1970; Civil Justice in crisis: comparative perspectives of civil procedure. Ed. by A. S. Zuckermann. Oxford; New York: Oxford University Press, 1999; Ole Lando & Hugh Beale, Principles of European Contract Law, prepared by the Commission on European Contract Law, Ed., Kluwer Law International, 2000; G. Gandolfi – Code européen des contrats. Projecto preliinar coordinado por G. Gandolfi [European Contract Code. Preliminary project coordinated by G. Gandolfi – in Italian], Milano: Giuffrè (2000); Adolfo di Majo – La nulittà în Trattato di diritto privato, diretto di Mario Bessone, vol.XIII- Il contratto in generale, Tomo VII, a cura di Adolfo di Majo, Giovanni Battista Ferri, Massimo Franzoni, G.Giappichelli Editore-Torino, 2002.
An actual comparison between the substantial law nullity (affecting the civil juridical act) and the procedural law nullity (strictly regarding the procedure act) was not the object of a study in specialized litterature, only one author approaching this study in Romanian doctrine, as we previously mentioned. That is why we hope that the novelty of the present study will be correspondingly appreciated and will offer an answer to some imminent juridical requirements.
Comparison between the nullity of the civil juridical act and the nullity of the civil procedure act

1. Demarcation of the civil procedure acts from the civil juridical acts

In the legal provisions regarding the organizing and developpement of the civil process, the issues referring to the content and manner of fulfillment of the civil procedure acts have a distinct role, being regulated in a detailed manner, since the organizing and developpement of the civil process are of general interrest.
The procedure acts start and finish the civil process, representing its’ essential form of objectivity1.
Through the agency of procedure acts, the civil process comes to life, develops and ends. According to one opinion, the expression „form of procedure” dennominates what the law provides for the development of the civil process, while the „procedure act” is the fulfilled form2.
Procedural forms are the conditions established and imposed by law, regarding the court’s activity as well as that of its’ auxiliaries and regarding the relations between the parties and this body of auxiliaries. On the whole, the procedure forms insure a right judgement, in the best conditions, keep the balance between the parties by contributing to the judge’s activity of finding the truth, so that he can deliver a legal, correct and founded judgement.
Each procedural form pursues determined purposes, subordinated to the civil process’s scope, in its’ whole. Usually, „procedure act” means the writing destined to ascertain the fulfillment of the procedure form. We can define the procedure act as any act (juridical operation or writing) made for the begining of the process, during the civil process by the court, the parties and the other participants at the process, in relation with their procedural activity3.
According to another opinion, the procedure act is the court’s or the other participants’ expression of will or the juridical operation, in the legal form, made in order to start the civil process and during the process. Considering the significance of procedure acts, the romanian legislator did not allow them to develop randomly, according to the parties’ or the judge’s will and mood, and regulated in a precise and detailed manner their form, the conditions in which they have to be fulfilled and the sanction for the infringement of legal provisions4.
In my opinion, the main differences between the civil juridical act and the civil procedure act are:
a) in the civil substantial law, legal relations are characterised by the equality of the parties, while, in the civil procedure law, although the parties benefit from a mutual judicial equality position, they are, however subordinated to the Court.
b) the civil juridical acts are a demonstration of the unilateral, bilateral or multilateral expression of certain subjects’ will, natural or juridical persons, while most of the civil procedure acts embody unilateral expressions of will.
c) for a judicial act to take effect, an expression of the natural or juridical person’s will in this matter is required. For what concerns the court’s procedure acts, they take effect according to the rules that govern the exercise of judicial prerogatives, while the party’s procedure acts may be fulfilled following the court’s order or they may be replaced by others.
d) legal civil relations are characterised by the equality of the parties, while while, in the civil procedure law, the parties benefit from a mutual judicial equality position, but they are subordinated to the Court.
e) the civil law promotes the principle of the freedom of form of judicial acts, with the exception of formal acts, while in the civil procedure law, the form usually represents an essential element of procedure acts
f) the purpose of judicial acts is the establishment of relationships, meaning the creation of rights and obligations, while procedure acts are accomplished in relation with the procedural rights and obligations ordered or recognized to the parties in order to solve the dispute issued between them and restore the infringed subjective rights.
g) the civil juridical act etablishes rights and obligations between its’ parties, while civil procedure acts have a heterogeneos volitional content, originated either in the procedural law’s compulsory provisions or in the parties’ activities, but also in the court’s will, expressed in the measures taken ex officio or by granting the parties’ or one of the parties’ requests while solving the dispute.
h) if the civil juridical act is characterized by the parties’ autonomy of will, the civil procedure act implies a certain conduct, so that, even though the parties are free to do or not do certain procedure acts or to do them in a defective manner, the court is compelled to accurately apply the procedural law, not being able to ignore the imperative provisions regarding the judgement and if it fails to do so, the court has the possibility to rectify ex officio the irregularities stemming from its’ own action(based on art. 106 paragraph 2 of the Civil procedure code).

2. Demarcation of the nullity of the civil juridical act from the nullity of the civil procedure act

The comparative approach of the nullity in substantial and procedure law begins with the demarcation of the civil juridical acts from the civil procedure acts, due to, althought not limited to, their essential features, the pursued intentions, the conditions in which they occur, the means used to invoke them, the parties capable to invoke them and the effects of the admisson of the sanction.

A) Similarities:
1. They are both sanctions that usually occur due to the inobservance of certain legal provisions or principles of law;
2. The judicial regime of the two sanctions is identical, from the point of view of the delimitation, in respect of the type of the infringed legal provision (imperative or dispositive); also in this regard, the nullities that occur as a consequence of the infringement of imperative provisions may be invoked either by any interrested party or by the court ex officio, while the nullities that occur as a consequence of the infringement of dispositive provisions are usually left at the disposal of the beneficiary of the infringed provision.
3. Both of them usually result into the ineffectivness of the civil act or of the procedure act;
4. It is mandatory for the court to declare either category of nullity if the legal conditions are fulfilled and have been invoked;
5. In the case of the relative substantial nullity, as well as in that of the procedure act’s nullity conditonned by the existence of damage, the party responsible for the case of nullity can not invoke its’ own fault;
6. Both in the case of the relative nullity of substantial law and in that of the procedure act’s nullity, conditionned by the existence of damage, the party entitled to invoke the nullity may give up this right, remaining in passivity.
7. Both the absolute nullity of the civil juridical act and the nullity of the civil procedure act may also be invoked by means of exception, as defence.
8. Both sanctions lead to the suppression of the irregular act, but they do not affect the subjective right in question.
9. From the point of view of the categorization, both substantial law nullities and procedural law nullities can be of either public or private order, express or virtual, total or partial, regarding the substance or regarding the form, intrinsic or extrinsic.
10. Both categories of nullity are governed by the principle tempus regit actum;
11. The principle quod nullum est, nullum producit effectum is applicable to both these categories of sanctions.
12. Both nullities have to be declared by the court, an acknowledgement of the parties in this respect being insufficient. In comparison with the procedure used to sanction the nullity of civil procedure acts, it is possible to observe a similarity in the manner of enquiry and solving, meaning that in both hypothesis the court will first ascertain the nullity case, from the point of view of the legal provision infringed, and then it will declare the nullity, thus establishing its’ extent and the necessarry measures to restore the judicial act in question5. This conclusion is also in conformity with the majority of the doctrine according to which in our judicial system there are no official nullities. As long as the nullity does not come into force ex officio, it has to be ascertained/declared by the court.

B) Differences:
1. While the civil judicial act’s nullity stems from the contracting parties’ or the unilateral act’s issuer’s autonomy of will, the civil procedure acts’ nullity may stem from the activities developped by the parties involved in the litigation but also from the court’s will, expressed in the measures taken ex officio or by granting the parties’ or one of the parties’ requests while solving the dispute.
2. The substantial law nullity occurs in the case of inobservance of the civil judicial act’s validity conditions, with the occasion of its’ drafting, while the civil procedure acts’ nullity is conditionned, in most of the cases, by the existence of a damage that has to be proven by the party that invokes it, damage that can not be removed by other means except the act’s annulement- with the exception of the express nullity, not conditionned by the existence of a damage, this damage being presumed jure de jure.
3. While the substantial law nullity is invoked by means of action, involving the start of the civil process, the civil procedure act’s nullity can not be conceived other than during the civil process, as a result of the defective developpement of certain procedural activities and making it possible for it to be invoked only by means of exception or other specific ways of appeal.
4. The civil juridical act’s nullity always involves a cause that is prior to the start of the civil process, a premise for the start of the dispute, while the civil procedure act’s nullity involves, by hypothesis, a cause that occurs during the civil process, being inconceivable prior to the notification of the civil action to the court.
5. The civil juridical act’s nullity is submitted to the period of limitation while the civil procedure act’s nullity is not but, according to its’ character, it may involve certain time limits: the absolute nullity of the civil procedure act can be invoked at any moment during the civil process or even directly in the phase of an appeal, but once these moments have passed it becomes the object of res judicata, thus becoming impossible to invoke (because it is only conceived with regard to that certain dispute, not outside of it) and the relative nullity has to be invoked in a very short period of time (usually until the term that follows the irregularity or by means of appeal, when the nullity occurs at the last term or even in the injunction, at the latest), otherwise the party being submitted to decay from the right to invoke it, the nullity being thus covered. In conclusion, on the time scale, the absolute nullity of substantial law is unlimited from the point of view of the possibility to invoke it, while the absolute nullity of the civil procedure act is always limited by the survival of the dispute in which it had occured.
6. While the substantial law has a set of rules that obeviate the principle quod nullum est, nullum producit efectum( the conversion, the validity of legal likelyhood and the tort liability), in procedural law this principle is applied each time it is impossible to restore a void act, without other rules that apply.
7. The nullity of the civil juridical act has to be proven by the party who invokes it, while the express nullity of the civil procedure act is presumed jure de jure and the party who invokes it no longer has to present a proof.
8. The nullity of the civil juridical act, that expresses a unilateral, billateral or multilateral will of certain subjects, natural or juridical persons, ammends the autonomy of all of this persons’ will, while the nullity of the civil procedure act, usually comprising a unilateral expression of will, only ammends the procedural conduct of its’ issuer and when the nullity is caused by the court’s activity, the ammendment occurs in abstracto, with a corrective role, aiming to adjust the irregularities caused by the inobservance of legal provisions.
9. The inobservance of the ad validitatem form when drafting the official civil juridical act is just one of the multiple causes of nullity in substantial law (governed by the principle of freedom of form) while the nullity of civil procedure acts most frequently occurs for „the inobservance of procedure forms”, in civil procedure law the form usually representing an essential element of procedure acts.
10. From the perspective of the classification, in addition to the similarities presented hereinabove there are also differences to be taken into account, as there are no substantial and accessory nullities, conditionned and unconditionned nullities or continuous and temporary nullities in substantial law, while in procedure law the conciliatory nullities characteristic to the substantial law can not be found, the parties’ agreement being inconceivable, by hypothesis, considering the rules that govern the civil process.
11. As a principle, the void civil procedure act can be restored or remedied, according to the type of the infringed legal provision, while the void civil juridical act is not submitted tu such operations because, if they were to occur, it is another judicial act than the original one altogether. In principle, the void procedure acts may be restored in front of the same court. Article 106, paragraph 2 provides that „the judge will be able to dispose the settlement of irregularities regarding procedure acts”6. Sometimes the court is compelled to restore the currupt act7, thus giving value to the nullity’s function of procedural remedy8.
When the act is affected by total nullity, it will be replaced with another procedure act, with an independent existance. The restore of the act is disposed by the court and the restored act will produce its’ effects from the date of its’ completion. The procedure’s act „settlement of irregularities” may also be accomplished by its’ competion, amendment or correction.
Although in the romanian Civil code’s system the correction of the civil juridical act is not stated, this institution can be encountered in other legal systems. For example, in the article 1432 of the italian Civil code: „ The party in error can not request the annulement of the contract if, before any damage is done, the other party offers to execute it according to the content and the modalities of the agreement that the party intended to conclude”.
The correction involves an amendment of the contract, according to the representation of the party who was wrong, this limitation of the ammendment being given by the fact that the contract rule has to be the original one because otherwise it would not be the case of a correction, but that of a proposal that, should it be accepted, would start a new contract, as a replacement or ammendment of the prevoius9.
12. The procedural law nullity may also be due to the lack of a procedure act (omisso medio), while the civil juridical act’s nullity implies, by hypothesis, an actual existence of the act.
13. The civil juridical act’s nullity directly affects the existence of the subjective right issued from the substantial law judicial relationship at the basis of that act, while the procedure act’s nullity doesn’t usually affect the existence of the subjective civil right10. However, sometimes, by the „combined game of nullities and procedural terms, the nullity acquires an unexpected extent outside of the form irregularity proportion that was the cause of nullity”11. It so happens that, in some situations, the procedure act’ s nullity may affect the subjective right. It is the case of the annulled act that can not be restored because the law established a term for its’ drafting or because the law prohibits its’ restore12. The sanction of nullity usually affects the entire procedure act, but in the case of the judgements there can also be partial nullities.
14. The civil juridical act’s nullity usually involves the subsequent acts’ nullity, while the procedure act’s nullity will only cause the subsequent acts’ nullity if these are in an interdependent relationship with the void act.

Conclusions
Starting from the fundamental differences between the civil juridical act and the civil procedure act, the nullity for each also differs, the demarcation’s main purpose being to avoid the confusion sometimes made in practice between the substantial law nullity exception that is only a real defense, connected to the substance of the act submitted to justice and that, in the case of admittance, can lead to a solution of an unfounded action and the procedure law nullity exception that is a real procedure sanction concerning aspects that regard the infringement of the judgement procedure and a certain formalism that characterises the civil process and that, in the case of admittance, insures the adjustement of procedure irregularities exempt of any direct connection with the merits of cause. In conclusion, I believe that the comparative analysis of the similarities and differences of the two categories of nullity is prone to simplify the confusing situations that occur in practice.

References

1) A. Benabent, „Droit civil. Les obligations”, Ed. Montchrestien, Paris, 2001
2) A. Ionaşcu, Drept civil. Partea generală. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1963
3) A. Weill, F. Terré, Droit civil.Introduction générale, Paris, 1979
4) A.Hilsenrad, I.Stoenescu, Procesul în R.P.R., Ed.Ştiinşifică, Bucureşti, 1957
5) Adolfo di Majo – La nulittà în Trattato di diritto privato, diretto di Mario Bessone, vol.XIII- Il contratto in generale, Tomo VII, a cura di Adolfo di Majo, Giovanni Battista Ferri, Massimo Franzoni, G.GIAPPICHELLI Editore-Torino, 2002
6) Al .Bacaci, Excepţiile de procedură în procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1983
7) Aubry CHARLES et Rau CHARLES, Cours de droit civil français, Paris, 1897, I ed,
8) Aurel Pop, Gheorghe Beleiu, Drept civil.Teoria generală a dreptului civil, Universitatea din Bucureşti, 1980
9) B. Stark, Droit civil. Obligations, 2 Contrat, 3e, Editura Litec, 1989
10) B.De Giovanni, La nullità nella logica del diritto, Morano, Napoli, 1964
11) Baudry-Lacantinerie, Precis de droit civil, ed. a 13-a, Editura Guyoit, 1922
12) C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil, Editura All, Bucureşti, 1998
13) C. Laroumet, Droit civil. Les obligations. Le contrat, Economica, Paris, 2003
14) C.Guelfucci Thibiérge, Nullité restution, responsabilité, p.217, Paris, LGDJ, 2004
15) C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, AL.Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol.I, Ed.All Beck, Bucureşti, 1996
16) Cf.J.Gestain – Traité de droit civil.Les effets du contrat, Ed.LGDJ, Paris 1994
17) Chitty, Chitty on Contracts., vol.I General Principles, ediţia a 29-a, Swett @Maxwell, 2004
18) Collin et Capitant, Cours élémentaire de droit civil français, 1.1, neuvieme édition, Paris, Librairie Dalloz, 1939
19) Criscouli, La nullità parziale del negozio giuridico, Milano, 1959
20) D. Cosma, Tratat de drept civil, Editura Academiei, Bucureşti, 1967
21) D. Mazeaud, La cause, in 1804/2004, Le Code Civil.Un passé, un présent, un avenir, 2004
22) D.Radu –Acţiunea în procesul civil, Ed.Junimea, Iaşi 1974
23) E. Herovanu-Principiile procedurii judiciare, vol. II, Bucureşti, 1932
24) E. Navarretta, La causa e le prestazioni isolate, Milano, 2000
25) E.,Huber, Erläuterungen zum Vorentwurf, Berna, 1901, II
26) E.Betti, Teoria generală del negozio giuridico, II, Napoli, 1994
27) Enneccerus-Nipperdey, Allgemeiner Teil des Bürgerlichen Rechts, Tübingen, 1960, ediţia a 15-a
28) F. Ferrand, Droit privé allemand, Dalloz, Paris, 1997
29) F.Gazzoni, Manuale de diritto privato, Esi, Milano, 2001
30) Fedele, La invalidità del negozio giuridico di diritto privato, Torino, 1943
31) Fr. Terré, Ph. Simler et Y. Lequette, Droit civil –Les obligations, ediţia a 9-a, 2005
32) G.Boroi –Drept Civil.Partea Generală.Persoanele., Ed.Hamangiu, 2008
33) G.Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, ed. All-Beck, 2001
34) G. Gandolfi – Code européen des contrats. Projecto preliinar coordinado por G. Gandolfi [European Contract Code. Preliminary project coordinated by G. Gandolfi – in Italian], Milano: Giuffrè (2000)
35) G. Marty, P. Raynaud, Droit civil. Introduction generale il l’etude du droit et des institutions judiciaires. Les personnes, Paris, Sirey, 1961
36) Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a X-a revăzută şi adăugită de M. Truşcă şi M. Nicolae, Editura Universul Juridic, 2006
37) Henri Mazeaud, Leon Mazeaud, Jean Mazeud, Leçon de droi civil, Introduction à l’étude du droit, 11 e éd. par François Chabas, Montchrestien, Paris, 1996
38) I. Leş, Sancţiunile procedurale în procesul civil, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988
39) J.Flour, J-L.Aubert, É.Savaux, Les obligations.1.L’ act juridique, douzième édition, Sirey, Paris, 2006
40) L.D-Picazo, A.Gullón, Instutciones de derecho civil, vol.I/2, segunda edición, ed.Tecnos S.A., Madrid, 1998
41) M. Popa, Teoria generală a nulităţilor actelor de procedură civilă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
42) Ovidiu Ungureanu, Actele de procedură în procesul civil, Ed. Şansa S.R.L., Bucureşti, 1996
43) Rafael N. Petroniu, Teoria actelor inexistente şi aplicaţiunea ei în materie de procedură civilă, teză, 1937, Tipografia Estetica Grafică, Bucureşti, 1937
44) Tr. Ionaşcu, A. Barasch, La conception de la nullité des actes juridiques, dans le droit civil socialiste roumain, avec une étude de la conceptionaue se fit de la nulité, des actesjuridiquest dans le droit civil français contemporaine, Bucureşti, Editura Academiei, Paris, Libraire Generale de Droit et Jurisprudence R. Pichon et R. Durand – Anzias, 1978
45) V.M.Ciobanu, G.Boroi –Drept procesual civil.Curs selectiv pentru licenţă, Ed.ALL BECK, 2005
46) V.Pietrobon, Errore volontà e affidamento nel negozio guridico, Padova, 1990
47) Viorel Mihai Ciobanu-Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, 1996, vol. I
48) Von Tuhr, Der allgemeine Teil des deutschen bürgl.Rechts, II, I, Hälfte, Berlin, 1957
49) Zweigert –Kötz, Introduzione al diritto comparato, Giuffré, 1998
50) D.Guggenheim, L’invalidité des actes juridiques en droit Suisse et compare (Essai d’une théorie generale), Thèse, L.G.D.J., Paris, 1970
51) Ole Lando & Hugh Beale, Principles of European Contract Law, prepared by the Commission on European Contract Law, Ed., Kluwer Law International, 2000

(1) I.Deleanu-Tratat de procedură civilă, Ed. Servo Sat, 2001, Vol I, pg.149
(2) E. Herovanu-Principiile procedurii judiciare, vol. II, Bucureşti, 1932, pg. 77
(3) V.M.Ciobanu-Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, vol. I, pg. 454
(4) I. Stoenescu, G. Porumb-Drept procesual civil român, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966, pg. 210
(5) I.Leş-op.cit, pg.277
(6) As an example, if the expertise was done without the parties’ summons, the court will order the restore of the expertise; in the case when the summons procedure is void, the cause will be adjourned and a new summons will be ordered.
(7) In the case of absolute nullities, the court’s obligation is undoubtful. In the case of relative nullities, the court’s intervention with the purpose of restoring the procedure act can not be evaluated other than in connection with two principles that govern the civil process: the active role of the court and the principle of disponibility (N. Giurgiu, Cauzele de nulitate in procesul penal, Ed.Stiintifica, Buc., 1974, pag.158, I.Les, Principii si institutii de drept procesual civil, Edit.”Lumina Lex” 1998, vol.I, pag.90)
(8) I. Deleanu, op.cit., pag.186
(9) V. Pietrobon, Errore volontà e affidamento nel negozio giuridico, op.cit.p. 237;
(10) See also I.Stoenescu, G.Porumb, Drept Procesual Civil Roman, Edit.Didactica si Pedagogica Buc.1966, pag.214;
(11) H.Solus, R.Perrot, Droit judiciaire privé, t.I, nr.422, pag.390
(12) I. Deleanu, op.cit., pag.187

Comparaţie între nulitatea actului juridic civil şi nulitatea actului de procedură civilă

1. Delimitarea actelor de procedură civilă de actul juridic civil

Actul procedural constituie o varietate a actului juridic, adică manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice (negotium iuris) şi înscrisul ce probează acea situaţie juridică (instrumentum probationis). Dar, spre deosebire de dreptul civil material, unde în materia actelor juridice deosebim operaţiunea juridică de înscrisul ce o probează, în materia dreptului procesual civil, prin act de procedură înţelegem operaţiunea juridică şi actul scris care o constată, când este cazul, act scris ce este considerat el însuşi o operaţiune juridică.
Adeseori, în practica judecătorească, s-au sesizat confuzii între excepţia de nulitate de drept substanţial(material) şi excepţia nulităţii actului de procedură, fapt care a determinat prezenta abordare.
Consider că principalele deosebiri dintre actul juridic civil şi actul de procedură sunt urmatoarele:
a) raporturile de drept civil material se caracterizează prin egalitatea părţilor, în timp ce, în raporturile de drept procesual civil părţilor litigante, deşi li se recunoaşte poziţia de egalitate juridică dintre ele, sunt, totuşi, subordonate instanţei de judecată.
b) actele juridice civile dau expresie manifestării unilaterale, bilaterale sau multilaterale de voinţă a unor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice, pe când cea mai mare parte a actelor de procedură conţin manifestări unilaterale de voinţă;
c) pentru ca un act juridic civil să producă efecte este necesară manifestarea de voinţă, în acest sens, a persoanei fizice sau juridice.În cazul actelor de procedură săvârşite de instanţă, acestea îşi produc efectele potrivit regulilor ce guvernează exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, iar actele de procedură ale părţii pot fi îndeplinite ca urmare a obligării lor la aceasta de către instanţă, ori aceste acte pot fi suplinite cu efectuarea altora;
d) raporturile de drept civil se caracterizează prin egalitatea părţilor, pe când, în raporturile de drept procesual civil, părţile se află între ele pe poziţie de egalitate juridică, dar subordonate instanţei de judecată;
d) dreptul civil promovează principiul libertăţii de formă a actelor juridice, cu excepţia celor solemne, pe când în dreptul procesual civil forma constituie, de regulă, un element indispensabil al actelor de procedură;
e) scopul actelor juridice civile este constituirea unor raporturi, adică crearea de drepturi şi obligaţii, pe când actele de procedură se aduc la îndeplinire în legătură cu drepturile şi obligaţiile procesuale impuse ori recunoscute părţilor pentru soluţionarea litigiului apărut între ele şi restabilirea drepturilor subiective încălcate;
f) actul juridic civil stabileşte drepturi şi obligaţii între părţile acestuia, pe când actele de procedură civilă au un conţinut voliţional eterogen, provenind fie din dispoziţiile imperative ale legii procesuale, fie din activităţile părţilor angrenate în proces, dar şi voinţa instanţei, manifestată prin măsurile luate din oficiu sau prin admiterea cererii părţilor sau doar a uneia dintre părţi, în cursul soluţionării litigiului.
g) dacă actul juridic civil este caracterizat de autonomia de voinţă a părţilor, actul de procedură civilă impune o anumită conduită, astfel că, deşi părţile sunt libere să facă sau să nu facă anumite acte de procedură, ori să le facă defectuos, instanţa este obligată să aplice corect legea procesuală, neputând ignora normele imperative în materie de judecată, iar dacă greşeşte, are posibilitatea îndreptării din oficiu a neregularităţilor săvârşite prin propriul său fapt (în temeiul art.106 alin.2 C.proc.civ.).

2. Delimitarea nulităţii actelor de procedură civilă de nulitatea actului juridic civil

Tratarea comparativă a nulităţii în dreptul material şi în dreptul procesual pleacă de la distincţia dintre actele juridice civile şi a actelor de procedură civilă, datorită specificului acestora, a intenţiilor urmărite, a condiţiilor în care intervin, a mijloacelor de invocare, a părţilor ce o pot invoca şi a efectelor admiterii sancţiunii, deşi nu se rezumă doar la acestea.

A) Asemănări:
1. ambele sunt sancţiuni ce intervin, de regulă, pentru nerespectarea unor dispoziţii legale sau a unor principii de drept;
2. regimul juridic al celor două sancţiuni este identic din punctul de vedere al distincţiei, în raport de caracterul normei încălcate (imperativă sau dispozitivă); tot sub acest aspect, nulităţile care intervin ca urmare a nerespectării normelor imperative pot fi invocate şi de orice parte interesată, dar şi de instanţă ex officio, pe când cele care intervin pentru încălcarea normelor dispozitive sunt lăsate, de regulă, doar la latitudinea beneficirului normei încălcate.
3. ambele atrag, de regulă, ineficacitatea actului civil sau de procedură civilă;
4. ambele categorii de nulităţi, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi au fost invocate, instanţa este obligată să le pronunţe.
5. atât în cazul nulităţii relative de drept substanţial, cât şi al nulităţii actului de procedură condiţionată de existenţa unei vătămări, partea care a generat cauza de nulitate nu-şi poate invoca propria culpă;
6. atât în cazul nulităţii relative de drept substanţial, cât şi al nulităţii actului de procedură condiţionată de existenţa unei vătămări, partea îndreptăţită la invocarea nulităţii poate renunţa la cest drept, rămânând în pasivitate.
7. atât nulitatea absolută a actului juridic civil, cât şi nulitatea actului de procedură civilă, pot fi invocate şi pe cale de excepţie, ca mijloc de apărare.
8. ambele sancţiuni determină desfiinţarea actului neregulat încheiat, dar nu afectează dreptul subiectiv civil în discuţie.
9. din punctul de vedere al clasificării, atât nulităţile de drept substanţial, cât şi cele de drept procesual pot fi de ordine publică şi de ordine privată, exprese sau virtuale, totale sau parţiale, de fond şi de formă, intrinseci sau extrinseci;
10. ambele categorii de nulităţi sunt guvernate de principiul tempus regit actum;
11. principiul quod nullum este, nullum producit efectum este aplicabil ambelor categorii de sancţiuni
12. ambele trebuie pronunţate de către instanţă, neputând fi constatate doar de către părţi. În comparaţie cu procedura de sancţionare a nulităţii actelor de procedură civilă, se remarcă o asemănare în modul de cercetare şi soluţionare, în sensul că, în ambele ipoteze, instanţa va constata mai întâi cauza de nulitate prin prisma prevederii legale încălcate, iar apoi va declara nulitatea, determinând întinderea acesteia şi măsurile necesare pentru regularizarea actului juridic în cauză1. Această concluzie este în acord şi cu opinia majoritară a doctrinei potrivit căreia, în sistemul nostru juridic, nu există nulităţi de drept. Or, cât timp nulitatea nu operează de drept, ea trebuie constată/declarată de către instanţă.

B) Deosebiri:
1. în timp ce nulitatea actului juridic civil îşi are sorgintea în autonomia de voinţă a părţilor contractante sau a emitentului actului unilateral, nulitatea actelor de procedură civilă, poate proveni fie din activităţile părţilor angrenate în proces, dar şi din voinţa instanţei, manifestată prin măsurile luate din oficiu sau prin admiterea cererii părţilor sau doar a uneia dintre părţi, în cursul soluţionării litigiului.
2. nulitatea de drept material survine prin nerespectarea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil, cu ocazia întocmirii sale, pe când nulitatea actelor de procedură civilă este, în majoritatea cazurilor, condiţionată de existenţa unei vătămări, care trebuie dovedită de parte care o invocă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului – exceptând ipoteza nulităţii expresă, care este necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, deoarece vătămarea se prezumă jure de jure.
3. în timp ce nulitatea de drept substanţial se invocă pe cale de acţiune, antrenând declanşarea procesului civil, nulitatea actului de procedură civilă nu poate fi concepută decât în cadrul procesului civil, ca rezultat al modului de îndeplinire defectuoasă a unor activităţi procesuale, putând fi invocată numai pe cale de excepţie sau prin intermediul căilor specifice de atac.
4. nulitatea actului juridic civil presupune întotdeauna o cauză anterioară declanşării procesului civil, premisă de declanşare a litigiului, pe când nulitatea actului de procedură civilă, prin ipoteză, presupune o cauză survenită în cursul procesului civil, fiind de neconceput anterior sesizării instanţei cu acţiunea civilă.
5. nulitatea actului juridic civil poate fi prescriptibilă extinctiv, în timp ce nulitatea actului de procedură civilă nu este supusă prescripţiei extinctive, dar, în funcţie de caracterul ei, poate implica anumite limite temporale de invocare: nulitatea absolută a actului de procedură poate fi invocată oricând în timpul procesului, chiar direct în exercitarea căilor de atac, însă, după epuizarea acestora, intră în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi invocată vreodată (pentru că este concepută numai în cadrul respectivului litigiu, iar nu şi în afara acestuia), iar nulitatea relativă trebuie invocată într-un termen foarte scurt (de regulă, cel mai târziu până la termenul următor ce a urmat neregularităţii sau prin intermediul cererii de apel sau de recurs, atunci când nulitatea a survenit la ultimul termen de judecată sau chiar prin intermediul hotărârii judecătoreşti), iar în caz contrar, intervine decăderea părţii din dreptul de a o mai invoca şi aceasta se acoperă. În concluzie, pe axa temporală, nulitatea asbolută de drept substanţial este nelimitată din punctul de vedere al posibilităţii de invocare, pe când nulitatea absolută a actului de procedură este întotdeauna limitată la durata supravieţuirii procesului în care a survenit.
6. în timp ce în dreptul substanţial există o serie de reguli care înlătură principiul de drept quod nullum este, nullum producit efectum (conversiunea, validitatea aparenţei în drept şi răspunderea civilă delictuală), în dreptul procesual acest principiu se aplică ori de câte ori nu este posibilă o regularizare a actului nul, neoperând alte reguli.
7. nulitatea actului juridic civil trebuie dovedită de partea care o invocă, în timp ce nulitatea expresă a actului de procedură civilă se prezumă jure de jure, partea care o invocă fiind dispensată de orice dovadă.
8. actul juridic civil, dând expresie manifestării unilaterale, bilaterale sau multilaterale de voinţă a unor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice, pronunţarea nulităţii sancţionează autonomia de voinţă a tuturor acestor persoane, pe când nulitatea actului de procedură civilă, conţinând (de regulă) o manifestare unilaterală de voinţă, sancţionează numai conduita procesuală a emitentului său, iar când nulitatea este determinată de activitatea instanţei, sancţiunea survine în abstract, cu rol corector, de îndreptare a neregularităţii săvârşite prin neobservarea formelor legale.
9. nerespectarea formei cerute ad validitatem la întocmirea actului juridic civil solemn constituie doar una dintre multiplele cauze de nulitate de drept substanţial (unde guvernează principiul libertăţii de formă a actelor juridice) în timp ce, nulitatea actelor de procedură survine preponderent pentru „neobservarea formelor procedurale”, în dreptul procesual civil forma reprezentând, de regulă, un element indispensabil al actelor de procedură;
10. din punctul de vedere al clasificării, pe lângă asemănările prezentate mai sus, există şi deosebiri, în dreptul substanţial neexistând nulităţi substanţiale şi nulităţi accesorii (întâmplătoare), nulităţi necondiţionate şi nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări, nulităţi continue şi nulităţi vremelnice, pe de altă parte, în dreptul procesual nu pot exista nulităţile amiabile din dreptul substanţial, convenţia părţilor fiind de neconceput, prin ipoteză, având în vedere regulile care guvernează procesul civil.
11. de principiu, actul de procedură civilă nul poate fi refăcut sau remediat, fără distincţii, după caracterul normei încălcate, în timp ce actul juridic civil nul nu este susceptibil de asemenea operaţiuni, deoarece, atunci când acestea survin, deja vorbim despre un alt act juridic, iar nu despre cel originar.
12. nulitatea de drept procesual poate fi datorată şi omisiunii de a efectua un act de procedură (omisso medio), în timp ce nulitatea actului juridic civil, presupune, prin ipoteză, o existenţă faptică a actului.
13. nulitatea actului juridic civil afectează în mod direct existenţa dreptului subiectiv născut din raportul juridic de drept substanţial ce stă la baza formării acelui act, pe când, nulitatea actului de procedură, de principiu, nu afectează existenţa dreptului subiectiv civil.
14. nulitatea actului juridic civil antrenează, de regulă, şi nulitatea actelor subsecvente, pe când nulitatea actului de procedură civilă nu va atrage nulitatea actelor subsecvente decât dacă acestea sunt în interdependenţă cu actul nul.

Nota> Prezentul articol sau texte din continutul acestuia nu pot fi reproduse fara acordul expres al autorului.

Comments are closed.