ASPECTE DE DREPT PROCEDURAL COMPARAT ÎN MATERIA BREVETELOR EUROPENE DE INVENTIE

Lector univ.dr.Gabriela Răducan
Av. Ana Maria Mihai

Abstract:
The present study aims to underline the dynamic, versatile character of the patent procedure, with reference to both the European Patent Convention and the national law in Romania, France, Germany and Great Britain. These four national law systems have been deliberately chosen in order to illustrate how an essentially unitary procedure can be influenced by either the legal system in which it is applicable (romanic law or common law) or by the statal organisation (unitary or federal state). A particular attention was paid to the European Patent Convention that establishes a procedure that is operational at a european level, with obvious benefits for the patent granting procedure in terms of celerity and efficiency.

Key words: patent, opposition procedure, appeal, revocation, infringement.

1. Consideraţii introductive

Convenţia din 5 octombrie 1973 privind eliberarea brevetelor europene („Convenţia”) a stabilit un cadru uniform de acordare a brevetelor de invenţie, fără a neglija însă particularităţile naţionale în această materie. Cu respectarea normelor stabilite în Convenţie, statele membre ale Organizaţiei Europene de Brevete beneficiază, aşadar, de emiterea brevetului european de invenţie de către organizaţie (art. 4, alin.(3) din Convenţie), ceea ce înseamnă recunoaşterea invenţiei brevetate într-un stat membru pe teritoriul tuturor celorlalte.
Deşi, în ansamblul lor, prerogativele oferite Organizaţiei Europene de Brevete constituie un important instrument de comunicare între procedura europeană autonomă şi sistemele legislative naţionale, acestea nu împietează în niciun fel asupra dreptului naţional al brevetelor. Statele semnatare ale Convenţiei îşi păstrează, aşadar, dreptul de a emite brevete în condiţiile normelor legale naţionale. În egală măsură, soluţionarea litigiilor apărute cu privire la brevetele emise la nivel naţional rămâne de competenţa organelor specifice din fiecare stat.
În cele ce urmează, ne vom îndrepta atenţia atât asupra procedurilor stabilite în cuprinsul Convenţiei şi aplicabile în ceea ce priveşte brevetul european, cât şi asupra câtorva dintre procedurile naţionale cele mai relevante, aplicabile în ceea ce priveşte brevetele acordate la nivel naţional, urmând ca analiza comparativă a acestora să evidenţieze diversitatea cadrului legislativ european în care se desfăşoară operaţiunile referitoare la brevetele de invenţie.

2. Proceduri stabilite prin Convenţia privind eliberarea brevetelor europene

Aşa cum precizam anterior, Convenţia din 1973 instituie procedura de acordare a brevetului european, aplicabilă statelor parte la convenţie. Mai exact, art. 90-134 detaliază regulile care trebuie respectate până la acordarea brevetului de invenţie, procedura de opoziţie şi procedura de apel, pe care le vom analiza în cele ce urmează. Rolul principal în cadrul procedurii de acordare a brevetului european aparţine Oficiului European de Brevete.
Astfel, primul pas pentru a obţine un brevet european este acordarea unei date de depozit cererii formulate. Verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea acesteia este de competenţa Oficiului European de Brevete. Imposibilitatea acordării unei date de depozit, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Convenţiei, are drept consecinţă excluderea cererii de la calificarea drept „cerere de brevet european”. Însă, în situaţia în care cererea respectă condiţiile pentru acordarea datei de depozit, Oficiul European de Brevete dispune această măsură, urmând ca, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Convenţiei, să întocmească şi să publice un raport de cercetare documentară europeană referitor la cererea formulată.
Tot Oficiului European de Brevete îi revine atribuţia de a publica cererea de brevet european după expirarea unei perioade de 18 luni de la data depozitului sau, dacă a fost revendicată prioritatea, de la data priorităţii. Publicarea poate avea loc chiar înaintea expirării acestei date, la cererea solicitantului. Perioada de 18 luni la care se referă Convenţia nu împiedică însă publicarea cererii de brevet referitor la care s-a luat hătărârea eliberării anterior acestei date.
Acordarea brevetului european este decisă de Divizia de examinare a Oficiului European de Brevete. În cazul acordării brevetului european, se face menţiune despre aceasta în Buletinul european de brevete, prin publicarea hotărârii de acordare, urmată de publicarea menţiunii de eliberare a brevetului european şi a fasciculului de brevet european.
În termen de nouă luni de la publicarea de eliberare a brevetului european, persoanele interesate au posibilitatea de a formula opoziţie la brevet, care urmează a fi examinată de Divizia de opoziţie a Oficiului. Motivele de opoziţie sunt limitativ precizate în Convenţie:
a) obiectul brevetului european nu este brevetabil în înţelesul art. 52-57 din Convenţie;
b) brevetul european nu descrie invenţia suficient de clar si complet pentru ca un specialist în domeniu să o poată executa;
c) obiectul brevetului european depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost ea depusă, sau dacă brevetul a fost eliberat pe baza unei cereri de brevet european divizionare sau a unei noi cereri depuse în conformitate cu art. 61 din Convenţie şi care depaseste conţinutul cererii iniţiale, aşa cum a fost ea depusă. Dacă apreciază că există cel puţin unul dintre aceste motive, Divizia de opoziţie are atribuţia revocării brevetului. În caz contrar, ca şi în situaţia în care titularul amendează cererea de brevet astfel încât să fie suprimat motivul de opoziţie, cererea de opoziţie se respinge.
Un aspect care trebuie punctat şi care îşi găseşte inspiraţia în multe dintre legislaţiile naţionale constă în aceea că, pentru a formula o cerere de opoziţie, titularul acesteia nu trebuie să justifice un interes personal şi direct. Orice persoană este îndreptăţită să formuleze o asemenea cerere, prin instituirea procedurii de opoziţie, legiuitorul urmărind, aşadar, protejarea unui interes public, astfel cum rezultă atât din ansamblul reglementărilor specifice, cât şi din jurisprudenţă (Hotărârea Marii Camere de Apel nr.3/97, publicată în Jurnalul Oficial nr. 245 din 1999). Motivele personale care stau la baza formulării unei cereri de opoziţie sunt, aşadar, irelevante în aprecierea caracterului întemeiat sau nu al acesteia.
Pe de altă parte, introducerea a mai mult de o cerere de opoziţie de către aceeaşi persoană a fost apreciată în jurisprudenţă drept lipsită de interes legitim, având în vedere faptul că această persoană dobândeşte calitatea de parte la procedura brevetării din momentul introducerii primei cereri (Hotărârea Diviziei de examinare nr. 9/2000, publicată în Jurnalul Oficial nr.275/2002).
Hotărârile luate de Secţia de depozit, Diviziile de examinare, Diviziile de opoziţie şi Divizia juridică (toate funcţionând în cadrul Oficiului European de Brevete ca drept „instanţe” cu o competenţă redusă, însă, la materii strict determinate – mai exact ca organe cu caracter jurisdicţional) pot face obiectul unei cereri de apel, care se depune la Oficiul European de Brevete în termen de două luni de la data comunicării hotărârii atacate. Convenţia acordă, însă, un termen mai lung pentru motivarea apelului, respectiv, patru luni de la data comunicării hotărârii.
Procedura de soluţionare comportă, însă, o serie de particularităţi, relevate prin compararea cu instituţiile aparent similare din dreptul procesual comun. Astfel, dacă entitatea a cărei hotărâre a fost atacată consideră apelul ca fiind admisibil şi fondat, ea trebuie să rectifice hotărârea emisă. În cazul în care în termen de trei luni de la primirea motivelor de apel nu s-a luat nicio decizie asupra apelului, acesta va trebui înaintat Camerei de apel, fără a se face comentarii asupra fondului.
După examinarea în fond, Camera de apel va hotărî asupra apelului, având fie posibilitatea de a delibera în cauză, fie posibilitatea de a trimite acţiunea spre rejudecare instanţei care a luat decizia atacată. În cazul trimiterii spre rejudecare, motivele şi dispozitivul hotărârii Camerei de apel sunt obligatorii pentru instanţa care a luat decizia atacată cu apel, cu condiţia ca faptele cauzei să fie aceleaşi. Dacă hotărârea atacată prin apel a fost luată de Secţia de depozit, atunci motivele şi dispozitivul hotărârii Camerei de apel sunt obligatorii şi pentru Divizia de examinare.
Rolul îndeplinit de procedura de apel este acela de a se verifica corectitudinea şi legalitatea hotărârilor luate de diviziile care au atribuţii în materia acordării brevetului european. Apelul are un caracter separat şi independent de procedurile desfăşurate în primă instanţă. În acest sens, în Hotărârea Diviziei de examinare nr. 501/92 (publicată în Jurnalul Oficial nr.261 din 1996), s-a reţinut că toate cererile formulate de una dintre părţi în cursul procedurii în primă instanţă nu sunt valabile şi în faţa instanţei de apel, fiind aşadar necesară reluarea acestora dacă partea care le-a formulat intenţionează să uzeze de efectele lor.
Apelul formulat în condiţiile stabilite de Convenţie are efect suspensiv, astfel cum rezultă şi din cele reţinute în Hotărârea Marii Camere de Apel nr. 28/94 (publicată în Jurnalul Oficial nr.742 din 1995) în care s-a stabilit că hotărârea atacată cu apel nu-şi va produce efecele juridice până la soluţionarea acestuia. Astfel, în situaţia din speţa citată, în cazul atacării cu apel a unei hotărâri prin care se refuză suspendarea publicării menţiunii acordării unu brevet, publicarea va trebui amânată până la soluţionarea apelului. Marea Cameră insistă însă asupra ideii că efectul suspensiv nu echivalează cu desfiinţarea hotărârii atacate, soarta acesteia depinzând de rezultatul cererii de apel. Observăm din nou că legiuitorul european s-a inspirat din sistemele de drept ale statelor membre, mai exact, din sistemul de drept romanic, apelul formulat în condiţiile stabilite de Convenţie având caracteristici similare apelului din legislaţiile naţionale ale mai multor state – părţi. De asemenea, efectul devolutiv este o altă consecinţă a formulării cererii de apel, calea de atac reantrenând reanalizarea fondului.
Totodată, trebuie subliniat că este interzis cumulul de decizii, în respectarea principiului imparţialităţii, astfel că, entitatea căreia îi aparţine competenţa de a statua în primă instanţă pierde dreptul de a se pronunţa asupra aspectelor ulterioare legate de cauză (Hotărârea Diviziei legale nr.29/94, publicată în Jurnalul Oficial nr.147din 1998).
Un rol deosebit de important în cadrul procedurii europene de acordare a brevetului îl are Marea Cameră de Apel. Aceasta va fi sesizată atunci când se pune o problemă de drept de importanţă fundamentală, fie din oficiu, fie la cererea unei părţi, fie la solicitarea preşedintelui Oficiului European de Brevete dacă, în această ultimă situaţie, două camere de apel au luat hotărâri diferite în acea problemă. Această procedură asigură aplicarea uniformă a legii şi poate avea ca obiect numai probleme de drept strict determinate, iar nu şi speţe în întregime (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Diviziei tehnice nr.184/91). Problemele de drept deduse judecăţii în faţa Marii Camere de Apel trebuie să aibă relevanţă concretă în cauză, deci o strânsă legătură cu aceasta. Un interes strict teoretic în clarificarea unei probleme de drept nu constituie o justificare pentru formularea unei asemenea sesizări.Pe durata deliberării Marii Camere de Apel asupra problemei de drept cu care a fost sesizată, procedura de acordare a brevetului va fi suspendată.
De asemenea, nu sunt admisibile cererile care au ca obiect probleme de natură exclusiv tehnică. Dacă o problemă de drept apare în faţa uneia dintre diviziile Oficiului European de Brevete, dar această divizie apreciază că are suficiente mijloace pentru a o soluţiona, nu este necesară sesizarea Marii Camere de Apel (Hotărârea Diviziei juridice nr.5/81).
Convenţia prevede şi posibilitatea revocării brevetului european, cu efect numai într-un stat contractant, pentru unul dintre următoarele motive: obiectul brevetului european nu este brevetabil, conform art. 52-57 din Convenţie; brevetul european nu dezvaluie invenţia de o manieră suficient de clară şi completă pentru a fi realizată de un specialist în domeniu; obiectul brevetului european se extinde dincolo de conţinutul cererii, aşa cum a fost ea înregistrată, sau, dacă dacă brevetul a fost eliberat pentru o cerere de brevet european divizionară sau pentru o cerere nouă înregistrată conform art. 61 din Convenţie, dincolo de conţinutul cererii anterioare, aşa cum a fost depusă; protecţia conferită de brevetul european a fost extinsă; titularul brevetului european nu este îndreptăţit, conform art. 60, paragraful (1) din Convenţie.

3. Incidente procedurale în materia brevetelor de invenţie în dreptul român.

Cadrul legislativ în care se desfăşoară procedura brevetării în sistemul de drept român este stabilit de următoarele acte normative: Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, modificată şi completată prin Legea nr.203/2002, republicată ; Hotărârea de Guvern nr. 499/2002 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie; Legea nr. 381/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora; Legea nr. 611/2002 privind aderarea României la Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la Munchen la 5 octombrie 1973, precum şi la actul de revizuire a acesteia, adoptat la Munchen la 29 noiembrie 2000.
În sistemul de drept român, cererile formulate în materia brevetelor de invenţie trebuie să respecte prevederile Legii nr. 64/1991. Organul cu rol central în cursul acestei proceduri este Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Art. 28 din Legea nr. 64/1991 stabileşte că „OSIM hotărăşte prin Comisia de examinare de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de inventie, acordarea brevetului de inventie sau respingerea cererii de brevet”. Orice hotărâre luată de Comisia de examinare poate fi contestată la OSIM în termen de 3 luni de la comunicare (art.51 alin.1). Articolele precitate stabilesc, aşadar, regulile cu respectarea cărora se poate contesta hotărârea privind admiterea sau respingerea cererii de acordare a brevetului de invenţie. În cazul retragerii constestaţiei, procedura va continua.
Legea permite, de asemenea, formularea unei cereri de revocare a brevetului de invenţie. Astfel, orice persoană are dreptul să formuleze, în scris şi motivat, la OSIM, o cerere de revocare a brevetului de invenţie, în termen de 6 luni de la publicarea menţiunii acordării acestuia, dacă:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 si 13 din lege;
b) obiectul brevetului nu descrie invenţia suficient de clar şi complet, astfel încat o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza;
c) obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost depusă.
Dacă motivele de revocare se referă numai la o parte a brevetului, acesta va fi revocat parţial, în mod corespunzător (art.52). Contestatia sau, după caz, cererea de revocare, se soluţionează, în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia la OSIM, de către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul OSIM.
În fine, în dreptul român există posibilitatea anulării brevetului de invenţie acordat de OSIM, ca şi a anulării unui brevet european cu efecte în România, în condiţiile în care se constată că:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 si 13 din lege;
b) obiectul brevetului nu descrie invenţia suficient de clar si complet, astfel încat o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza;
c) obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, astfel cum a fost depusă;
d) protecţia conferită de brevet a fost extinsă;
e) titularul de brevet nu era îndreptăţit la acordarea brevetului.
Ori de câte ori o astfel de situaţie se materializează, persoana interesată depune o cerere de anulare care va fi judecată de către Tribunalul Bucureşti. Cererea de anulare se poate face dupa împlinirea termenului prevazut la art. 52, în care poate fi formulată o cerere de revocare, cu excepţia situaţiilor în care protecţia conferită de brevet a fost extinsă ori titularul de brevet nu era îndreptăţit la acordarea brevetului, pe toată durata de valabilitate a brevetului.
Hotărârile Tribunalului Bucuresti pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. La rândul lor, hotărârile Curţii de Apel Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea de anulare definitivă şi irevocabilă se înregistrează la OSIM de către persoana interesată. Menţiunea hotărârii de anulare se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la înregistrarea hotărârii la OSIM.
Revocarea ori anularea unui brevet presupune, însă, posibilitatea acordată titularului de a formula observaţii privind măsura dispusă şi de a aduce, într-un termen rezonabil, modificările sau rectificările admise de lege. Cu această ocazie, va fi întrunită o Comisie de reexaminare a cărei hotărâre motivată, se va comunica părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi va putea fi atacată cu apel la Tribunalul Bucuresti în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotărârile Tribunalului Bucureşti vor putea fi atacate, la rândul lor, cu recurs, la Curtea de Apel Bucureşti. Dispozitivul hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, luată de comisia de reexaminare, precum şi dispozitivul hotărârii definitive si irevocabile pronunţate de instanţa judecătorească se înscriu în registrele naţionale şi se publică în Bulentinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată. OSIM înscrie în registrele naţionale modificările intervenite ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi le publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată.
În ceea ce priveşte litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractele de cesiune si licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. (6), art. 36 şi art. 42 din Lege, dispoziţiile art. 63 stabilesc că acestea sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.
Tot în condiţiile dreptului comun, titularul de brevet, precum şi licenţiatul autorizat să utilizeze drepturile decurgând din brevetul de invenţie, pot solicita instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri asigurătorii, atunci când exista un risc de încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet şi dacă această încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă, ca şi ordonarea după acordarea liberului de vamă a unor măsuri privind încetarea faptelor de încalcare a drepturilor decurgând din brevet, săvârşite de o terţă persoană cu ocazia introducerii în circuitul comercial a unor mărfuri importate, care implica o atingere a acestor drepturi.

4. Particularităţile procedurii de brevetare în dreptul francez.

Normele legale care stabilesc regulile de desfăşurare a procedurii de brevetare în sistemul de drept francez sunt : Legea nr. 597/1992 privind codul proprietăţii intelectuale, cu modificările ulterioare; Decretul nr. 385/1995 privind regulamentul de aplicare a codului proprietăţii intelectuale.
În Franţa, implementarea normelor privind brevetul de invenţie este în sarcina Institutului Naţional de Proprietate Industrială. Sistemul francez nu permite, spre deosebire de cel român şi de cel aplicabil la nivel european, analizate anterior, formularea unei opoziţii la înregistrarea brevetului, nici înainte, nici după acordarea acestuia. Singura posibilitate de intervenţie a terţilor constă în dreptul de a formula observaţii scrise referitoare la caracterul brevetabil sau nu al invenţiei. Aceste observaţii urmează a fi comunicate titularului cererii de acordare a brevetului care are la dispoziţie trei luni de la comunicare pentru a formula un răspuns la aceste observaţii ori a-şi adapta cererea.
Este permisă, însă, atacarea oricărei hotărâri privind acordarea, refuzul acordării, prelungirea titlurilor de proprietate industrială. Acţiunile care contestă hotărârile luate de Directorul General al Institutului Naţional de Proprietate Industrială sunt de competenţa cuţilor de apel cu atribuţii în materie de proprietate intelectuală, respectiv, a celor din Aix-en-Provence, Bordeaux, Colmar, Douai, Lyon, Paris şi Toulouse. Calea de atac trebuie formulată de persoana interesată în termen de o lună de la comunicarea hotărârii, pentru persoanele cu domiciliul în Franţa, şi în termen de două luni pentru persoanele cu domiciliul în străinătate. Acţiunea are, la fel ca în celelalte proceduri analizate mai sus, un efect suspensiv. Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel se poate formula recurs în faţa Curţii de Casaţie.
Legea franceză stabileşte o procedură de repunere în termen pentru persoana care solicită un brevet şi care nu a respectat termenele stabilite de lege în acest sens. Această persoană va trebui să formuleze o cerere adresată Directorului General al Institutului Naţional de Proprietate Industrială într-o perioadă de două luni de la apariţia motivului care a generat imposibilitatea respectării termenului. În aceeaşi perioadă de timp va trebui să fie îndeplinit actul neefectuat în termen. Formularea cererii de repunere în termen este posibilă în cel mult un an de la expirarea sa. Hotărârea luată în această materie poate fi atacată la Curtea de Apel.
Validitatea unui brevet emis în condiţiile legii franceze poate fi contestată prin introducerea unei acţiuni în faţa instanţelor de drept comun, ulterior momentului acordării brevetului. Au calitate procesuală activă în această materie atât persoanele care apreciază că un brevet nu a fost acordat în condiţii legitime, cât şi procurorul, care poate acţiona din oficiu. Revocarea brevetului poate fi parţială sau totală şi are efect retroactiv.
O dispoziţie legală interesantă, care se regăseşte şi în legislaţiile altor state europene, este aceea care permite unei persoane care face dovada că lucrează la o invenţie şi care are temerea că ar putea încălca un brevet deja acordat să solicite emiterea unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească dacă există într-adevăr o astfel de încălcare. Deşi obiectivul urmărit prin instituirea unei asemenea prevederi este acela de a evita apariţia neînţelegerilor, declaraţia instanţei nu exclude un litigiu ulterior pentru încălcarea sau nulitatea brevetului.

5. Elemente de drept german în procedura de brevetare.

În conformitate cu dispoziţiile legale de drept german (Legea din 21 iunie 1976 privind Convenţia Europeană asupra unificării unor aspecte de drept substanţial privind brevetarea invenţiilor din 27 noiembrie 1963, Tratatul de cooperare în materia brevetelor din 19 iunie 1970 şi Convenţia privind acordarea brevetului euroepean din 5 octombrie 1973, modificată prin Legea din 12 martie 2004 privind revizuirea Legii desenelor industriale; Legea consolidată a brevetelor, publicată la 16 decembrie 1980 şi modificată prin Legea din 21 iunie 2006 care modifică Regulamentul privind procedura de opoziţie la acordarea brevetului şi Legea privind costurile în materie de brevete ), orice persoană poate formula o cerere de opoziţie la acordarea brevetului în termen de trei luni de la data publicării acordării acestuia. Este, aşadar, vorba despre o opoziţie ulterioară acordării brevetului. Motivele pentru care poate fi formulată o astfel de cerere sunt limitativ prevăzute de lege şi vor fi expuse în detaliu în cuprinsul cererii.
Rolul central în procedura acordării brevetelor îi aparţine Oficiului German pentru Brevete şi Mărci. Asupra cererilor de opoziţie la care ne-am referit mai sus se pronunţă Departamentul Brevete, format din trei membri cu pregătire tehnică şi un membru cu pregătire juridică, pentru situaţiile care pun probleme deosebite de drept.
Hotărârea de soluţionare a cererii de acordare a brevetului poate fi atacată cu apel în termen de o lună de la comunicare. Cererea de apel se depune la Oficiului German pentru Brevete şi Mărci, iar motivarea apelului nu este o condiţie obligatorie. În cazul admiterii apelului, autoritatea emitentă îşi va rectifica hotărârea. În caz contrar, cererea de apel va fi trimisă instanţei federale competente în termen de o lună. Tribunalul Federal pentru Brevete este o instanţă independentă şi autonomă, destinată soluţionăării apelurilor formulate împotriva hotărârilor emise de Secţia Examinare sau Departamentul Brevete din cadrul Oficiului German pentru Brevete şi Mărci. De asemenea, tribunalul se pronunţă asupra acţiunilor în declararea nulităţii unui brevet. Hotărârile luate de Tribunalul Federal pentru Brevete pot fi atacate, la rândul lor, la Curtea Supremă Federală în termen de o lună, cu condiţia ca această modalitate de atac să fie expres menţionată în hotărârea emisă de tribunal.
Ca şi în cazul dreptului francez, este permisă repunerea în termen a părţii care, din motive neimputabile, nu a respectat un termen legal. Hotărârea luată asupra repunerii în termen nu este susceptibilă de nicio cale de atac.
Acţiunea pentru anularea unui brevet poate fi introdusă de orice persoană, însă numai pentru cazurile expres prevăzute de lege. Acţiunea este imprescriptibilă. Competenţa de primă instanţă în această materie aparţine Tribunalului Federal pentru Brevete, iar hotărârile acestuia sunt atacabile în faţa Curţii Supreme Federale în termen de o lună de la comunicare, atât pentru chestiuni de drept, cât şi pentru chestiuni de fapt.

6. Procedura de brevetare în Marea Britanie.

Beneficiind de o îndelungată tradiţie şi, implicit, de o bogată jurisprudenţă în materia proprietăţii intelectuale, Marea Britanie nu se dezminte nici în ceea ce priveşte domeniul brevetelor de invenţie, legislaţia specifică (Actul privind brevetele de invenţie din 1977; Regulamentul de brevetare din 1995, modificat şi completat; Regulamentul privind taxele în materia brevetelor din 1998, cu modificările ulterioare) stabilind o procedură complexă, menită să răspundă celor mai diverse situaţii ivite în practică.
Entitatea care instrumentează această procedură este Biroul de Proprietate Intelectuală al Regatului Unit care, pe lângă atribuţia de acordare de brevete, îndeplineşte şi rolul unei instanţe inclusiv în ceea ce priveşte cererile de opoziţie formulate în legătură cu brevetele. Opoziţia nu este posibilă decât ulterior acordării unui brevet. Înaintea acestui moment, terţii pot înainta, însă, observaţii privind caracterul brevetabil al unei invenţii. Formularea acestor observaţii nu conferă, însă, terţilor interesaţi calitatea de parte la procedura de acordare a brevetului, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în sistemul european continental.
Cât priveşte contestarea validităţii unui brevet acordat în condiţiile legii britanice, aceasta poate avea loc fie în faţa Biroului de Proprietate Intelectuală al Regatului Unit, în temeiul prerogativelor sale de instanţă judecătorească, fie în faţa instanţei de drept comun competentă. Cererea de revocare a brevetului poate fi formulată de orice persoană, inclusiv, din oficiu, de către reprezentantul Biroului de Proprietate Intelectuală („Comptroller”), în cazul în care invenţiei brevetate îi lipseşte caracterul de noutate, ca urmare a existenţei unui brevet anterior, având acelaşi obiect. Acesta din urmă are atribuţii şi în ceea ce priveşte cererile referitoare la încălcarea brevetelor. Având însă puteri limitate în comparaţie cu instanţele de drept comun, el îşi poate declina competenţa în favoarea acestora.
Hotărârile luate de Biroul de Proprietate Intelectuală al Regatului Unit pot fi atacate în faţa instanţei de drept comun în termen de 28 de zile de la emitere.

7. Concluzii

Scopul prezentului articol este acela de a ilustra particularităţile procedurii privind brevetele de invenţie în cadrul mai multor siteme diferite de drept.
O dată cu adoptarea Convenţiei din 5 octombrie 1973 privind eliberarea brevetelor europene, a avut loc instituirea unei proceduri unitare, de care beneficiază toate statele europene care au ales să fie parte la această Convenţie. Procedura europeană rămâne însă una facultativă pentru solicitantul de brevet, care are la dispoziţie şi normele naţionale specifice.
Din analiza comparativă a sistemelor de drept puse în discuţie se desprind două idei esenţiale. Prima este aceea că sistemul european instituit de Convenţie a fost elaborat de o asemenea manieră încât să fie în echilibru cu normele naţionale, asigurând astfel receptivitatea destinatarilor Convenţiei.
Cea de-a doua constă în observaţia că, în ciuda nuanţelor generate – aşa cum am arătat – nu numai de viziunea legiuitorului, ci şi de contextul creat de sistemul juridic si forma de organizare statală a fiecărei ţări, există o serie de principii general valabile pentru procedura de acordare a brevetelor, dintre care amintim, cu titlu de exemplu: accesul persoanelor interesate la căile de atac în fiecare moment procesual important, enumerarea limitativă a cazurilor de anulare a unui brevet de invenţie, instituirea unor entităţi /organisme independente, care să se ocupe de cererile formulate în legătură cu brevetele de invenţie şi posibilitatea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de acestea.

***
NOTA – Prezentul articol sau fragmente din continutul acestora nu pot fi reproduse fara acordul expres al autorilor sau fara citarea sursei.
Articolul a fost publicat in Revista Romana de Dreptul Proprietatii Intelectuale nr.4 din 2009

Comments are closed.