UNELE CONSIDERAȚII CU PRIVIRE LA DISPOZIȚIILE ART 829 DIN NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

Art. 829 NCPC:
”Evacuarea debitorului. În cazul în care debitorul sau terţul dobânditor ocupă el însuşi imobilul urmărit, la cererea creditorului sau a executorului, instanţa de executare va putea, după împrejurări, să ordone evacuarea sa din imobil, în tot sau în parte, fie de îndată, fie într-un anumit termen.„

Acest text este cu totul inedit, necunoscut sub nicio formă vechii reglementări, în plus pare şi atipic, deoarece prevede evacuarea unui proprietar din propriul bun imobil, anterior adjudecării. De altfel, norma legală circumstanţiază expres atât persoana care are calitatea procesuală activă într-o asemenea cerere de evacuare (în persoana creditorului urmăritor), precum şi persoana care are calitatea procesuală pasivă (debitorul urmărit sau, după caz, terţul dobânditor al bunului). Norma este de strictă interpretare şi aplicare, astfel încât subliniem că ea nu va putea fi aplicată prin analogie altor situaţii.

Dintr-un alt punct de vedere, credem că este vorba despre o măsură vremelnică, cu caracter provizoriu, care ar putea fi luată doar ca măsură excepţională. Textul este criticabil, în opinia noastră, sub mai multe aspecte. Pe de o parte, este dificil de acceptat o asemenea soluţie din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului, o asemenea ingerinţă fiind neproporţională şi nerezonabilă în raport cu scopul pentru care s-ar putea dispune, astfel că nu ne-ar surprinde ca în viitor să fie învestită Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate a acestui text legal.

Trebuie, oricum, găsit un criteriu de proporţionalitate între ceea ce urmăreşte creditorul şi ceea ce apără debitorul său, astfel încât trebuie să admitem că o astfel de măsură, chiar excepţională, dacă ar fi să se dispună, ar trebui să se întâmple doar dacă este vorba de ceva foarte grav, foarte important care să o justifice, or, nu credem că evacuarea se poate dispune decât pentru o limită de timp, prefigurată în hotărârea judecătorească în mod expres.

Pe de altă parte, textul este criticabil şi pentru faptul că, pentru o măsură atât de gravă, legiuitorul ar fi trebuit să indice în ce condiţii se poate recurge la aceasta. Nici măcar sintagma generică „motive temeinice” nu o întâlnim în conţinutul normei, ci o vagă precizare, în sensul că instanţa va putea decide „după împrejurări”. Practic, este lăsat totul la latitudinea instanţei, care nu are la îndemână niciun criteriu obiectiv de apreciere, ceea ce nu ni se pare în regulă, având în vedere severitatea măsurii.
Într-un asemenea context legislativ, nu ne putem imagina decât o serie de situaţii cu adevărat excepţionale în care s-ar putea lua o asemenea măsură. De pildă, atunci când există date certe că debitorul nu se află în deplinătatea facultăţilor mintale sau că este piroman etc., existând un pericol de a-şi distruge, de a-şi incendia propriul imobil, făcând astfel imposibilă recuperarea creanţei prin urmărire silită imobiliară, în condiţiile în care nu există nici alte posibilităţi de îndestulare.
Dacă, însă, concepem că evacuarea în condiţiile art. 829 C.proc.civ. este, de fapt, doar o măsură temporară, provizorie, atunci ne putem imagina că s-ar putea recurge la ea în cazul în care executorul trebuie să deschidă cartea funciară a imobilului în condiţiile art. 828 alin. (2) C.proc.civ., iar debitorul urmărit nu permite accesul expertului cadastral care trebuie să facă măsurătorile necesare la imobil. Într-o astfel de ipoteză, instanţa de executare ar putea încuviinţa, într-o procedură contradictorie, evacuarea debitorului din imobil pe o perioadă scurtă de timp, necesară efectuării expertizei de specialitate. Un argument ar fi şi acela că, din punct de vedere topografic, art. 829 C.proc.civ. este imediat subsecvent dispoziţiilor art. 828 alin. (2) C.proc.civ..
Competenţa de soluţionare a cererii în evacuare întemeiate pe art. 829 aparţine instanţei de executare, aceeaşi care a încuviinţat şi cererea de urmărire silită imobiliară. Deși textul nu face nicio referire expresă, deducem că hotărârea care se pronunţă asupra cererii în evacuare este executorie și este supusă apelului, în termenul special de 10 de zile, prevăzut de conform art. 650 alin. (3) C.proc.civ., care curge de la comunicarea hotărârii.

Având în vedere că dispoziţiile art. 829 C.proc.civ. stabilesc că evacuarea se va dispune „după împrejurări” şi „de îndată” sau „într-un anumit termen”, textul trebuie corelat şi cu prevederile art. 895 C.proc.civ., care statuează asupra faptului că nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în care s-ar putea muta de îndată.
Totuşi, precizăm că această situaţie de excepţie nu este incidentă în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără niciun titlu, o locuinţă şi nici celor care au fost evacuaţi pentru că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod grav liniştea publică.

Speram ca, totusi, sa nu se abuzeze de această normă cu caracter excepțional.

Comments are closed.