CÂTEVA ASPECTE PRIVIND COMPETENŢA INSTANŢEI ÎN MATERIA ÎNCUVIINŢĂRII EXECUTĂRII SILITE POTRIVIT NOULUI COD DE PROCEDURA CIVILA

Textul art. 373 alin. (2) CPC anterior stabilea competenţa în materia încuviințării executării silite în favoarea instanţei în raza căreia urma a se face executarea, dacă legea nu prevedea altfel.
Or, având în vedere că executarea silită se poate desfăşura în mai multe modalităţi şi forme, instanţa unde ”urma a se face executarea” putea fi oriunde pe teritoriul României (de pildă, în raza imobilului urmărit, în raza unde se aflau bunurile mobile urmărite, în raza sediilor terţilor popriţi etc).
Această soluţie a fost apreciată ca nefiind practică, aşa încât legiuitorul Noului Cod şi-a propus să elimine această multiplicare a instanţelor de executare posibile, introducând un criteriu uşor verificabil, în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc care face executarea, exceptând cazul când legea prevede altfel. Acest nou criteriu de stabilire a competenţei instanţei de executare de către art. 650 alin. (1) NCPC conţine un element extrinsec raportului juridic de executare silită dintre creditor şi debitor menit să stabilizeze, pe cât posibil într-un singur loc, procedura executării.
La acest text ar trebui corelat și textul art. 665 alin 4 teza II-a NCPC potrivit căruia ’’încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării’’ astfel încât, din coroborarea acestor două norme deducem soluţia legislativă nouă, potrivit căreia încuviinţarea executării silite este una naţională sau, care are caracter naţional.
Totodată, pentru a stabili instanţa competentă potrivit criteriului stabilit de art. 650 alin.(1) NCPC e necesar să stabilim care executor judecătoresc este competent să efectueze executarea, iar răspunsul îl oferă articolul următor 651 NCPC, care stabileşte o competenţă funcţională a oricărui executor din raza curţii de apel, existând practic 3 ipoteze principale în art.651 alin. (1) lit a, b, c) NCPC , în timp ce art. 651 alin. (2) NCPC stabileşte o prorogare de competenţă funcţională pentru situaţia în care bunurile urmăribile mobile sau imobile se găsesc în raza mai multor curţi de apel (ipoteză în care oricare dintre executorii judecătoreşti din raza acelor curţi de apel e competent să realizeze executarea chiar cu privire la bunurile situate în raza altor curţi de apel, decât cea în care acesta funcţionează).
Totodată, art. 651 alin. (3) NCPC reglementează o situaţie asemănătoare dispoziţiilor art. 106 NCPC (respectiv art. 18 indice 1 din CPC anterior), stabilind că, în cazul în care executarea silită directă sau urmărirea silită priveşte un bun mobil care a fost deplasat/mutat în timpul procedurii de executare, rămâne competent executorul care a declanşat executarea silită.
Astfel, din coroborarea art. 650 cu art. 651 NCPC rezultă că va fi competentă să încuviinţeze excutarea silită, după caz:
– fie instanţa de la locul situării imobilului, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, a fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe imobiliare,
– fie instanţa de la domiciliu / sediul debitorului, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare,
– fie instanţa unde urmează să se facă executarea pentru ipoteza executării silite a obligaţiilor de a face sau de a nu face.
La aceste text se mai adaugă și cel al art.781 NCPC, în materie de poprire .

Şi, dacă tot vorbim de art. 651 NCPC, se cuvine să subliniem un alt element cu caracter de noutate în privinţa alineatului final, potrivit căruia nerespectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa funcţională, inclusiv a regulii de prorogare a acesteia din alineatele precedente, este sancţionată în mod expres cu nulitatea necondiţionată a actelor de procedură execuţionale efectuate, regimul nulităţii fiind deci cel stabilit de art. 176 NCPC.
De pildă, în ipoteza în care un executor judecătoresc cere încuviinţarea executării silite la Judecătoria Focşani, făcând acte de executare silită asupra bunurilor mobile aparţinând unui debitor care are domiciliul în Târgovişte, este un executor necompetent teritorial, iar toate actele de procedură făcute de acesta în dosarul de executare sunt nule.
Pe de altă parte, dacă tot am discutat de art. 650 alin. (1) lit a.) NCPC, se impune să subliniem corelarea acestuia cu dispozițiile art. 818-819 NCPC din materia urmăririi silite imobiliare. Astfel, potrivit art. 818 alin. (1) NCPC, în materie de urmărire silită imobiliară, cererea de urmărire se va adresa unui executor judecătoresc din raza curţii de apel unde se află imobilul urmărit, iar potrivit art. 819 NCPC, instanţa de executare în raza căreia se află imobilul va încuviinţa urmărirea lui silită, fiind, deci, vorba, despre o normă specială care stabileşte o competenţă teritorială absolută în cazul urmăririi silite imobiliare.De altfel, tot în privința unei probleme de interpretare se cuvine să analizăm dispozițiile art.818-819 NCPC și sub un alt aspect.
Am stabilit anterior faptul că, noua soluție legislativă creează încuviințarea națională a executării silite, prin chiar dispozițiile art. 665 alin 4 teza II-a NCPC NCPC potrivit căruia ’’încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării’’. Mai puțin sub aspectul urmăririi silite imobiliare.
Potrivit art. 818 alin. (1) NCPC, ”Cererea de urmărire”, însoţită de titlul executoriu şi de dovada achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparţinând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat.
(2) Dacă se urmăreşte un imobil care se întinde însă în diferite circumscripţii, cererea se va putea face la oricare dintre executorii judecătoreşti competenţi să facă executarea silită, după alegerea creditorului.”
(3) Cererea de urmărire va cuprinde menţiunile prevăzute la art. 663.”
Potrivit art. 819 NCPC, ”după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul încuviinţarea urmăririi lui silite, dispoziţiile art. 664 şi 665 aplicându-se în mod corespunzător.”
Așadar, în ipoteza în care se vizează și urmărirea silită a unui imobil instanța de executare nu trebuie să aibă la dosar doar simpla cerere de încuviințare a executării silite în general, ci, va trebui să aibă și o cerere expresă de urmărire silită imobiliară, conform art.818 NCPC. Pentru ipoteza în care s-a cerut mai întâi încuviințarea executării silite în general, eventual aceasta fiind adresată instanței de executare din raza teritorială a sediului terțului poprit sau a debitorului, iar, ulterior, constatând că nu este îndestulătoare executarea prin poprire, creditorul dorește și urmărirea silită imobiliară, atunci, apreciem că – față de textele derogatorii le art.818-819 NCPC –va trebui solicitată încuviințarea executării silite instanței de executare în circumscripţia căreia se află imobilul a cărui urmărire se intenționează. S-a spus că acest text ar constitui o ”scăpare” a legiuitorului, dovada inadvertenței făcând-o chiar dispozițiile art. 713 alin.(2) teza a II-a NCPC, care, stabilind instanța competentă în materia contestaţiei la executare, prevede:
” În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului”.
Caz în care se pune întrebarea: Cum s-ar putea ca instanța de executare să se afle în afara razei teritoriale a imobilului urmărit silit, față de dispozițiile imperative și derogatorii ale art.818 -819 NCPC ?
Răspuns: Și, totuși, dacă facem corelația dintre norma art. 713 alin.(2) teza a II-a NCPC cu norma art. 651 alin. (2) NCPC [care, așa cum arătam anterior, stabileşte o prorogare de competenţă funcţională pentru situaţia în care bunurile urmăribile mobile sau imobile se găsesc în raza mai multor curţi de apel (ipoteză în care oricare dintre executorii judecătoreşti din raza acelor curţi de apel e competent să realizeze executarea chiar cu privire la bunurile situate în raza altor curţi de apel, decât cea în care acesta funcţionează)], avem un răspuns, în sensul că, probabil, la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare legiuitorul a avut în vedere tocmai ipoteza în care bunurile urmăribile imobile se găsesc în raza mai multor curţi de apel.Deci, nu ar fi vorba despre o necorelare, ci de o derogare voita a legiuitorului.

Comments are closed.