Sufocare

Stau în camera mea
Dintotdeauna;
Privirile-mi aleargă pe pereţi
(Prea spălăciţi, de altfel,…
şi mult prea concreţi !…).
Unghiuri de claritate mă perturbă
În armonia mea cea sumbră.
Văd sufletul meu alergând pe ferestre,
Iar clipele-mi par pierdute, funeste.
Totul respiră aerul meu prelucrat
Pereţii albi înghit surâsul meu forţat.
Totul priveşte, totul apasă
Nimic nu stagnează, nimic nu se lasă…
Se rosteşte undeva numele meu
definiţia implacabilului…

Comments are closed.