Chemare

… te doresc ca pe o ploaie de vară
în care-mi topesc arşiţa paşilor
chinuiţi pe cărările înspinate
ale zădărniciei…
… te sărut cu lacrimile gândurilor mele
tremurânde
în cupa speranţelor
fără de sfârşit…
… te chem din respiraţia unui
univers de patimi nerostite
ce-mi înfierbântă tâmpla
cu dureri neştiute…
… te doresc… alături… să te văd… să te ascult… Doar atât!!!

*

Ploaia îmi mângâie cu sărutări reci trupul… Sunt singură şi tristă, cu aripile îngheţate în capcana acestei uverturi de primăvară… Simt înfiorarea zvonurilor frânte zbătându-se în trupul meu fără glas, fără vlagă… Sunt singură cu ploaia şi rece mi-e sufletul ud… La revedere, Dor Necunoscut… Te iubesc, dar sunt pierdută în timpul marilor începuturi… Plâng… Mi-e trupul tot coloană de lacrimi şi sufletul un rug îngheţat…

*

Mi-e dor de tine… Aştept clipa fantastică… Dacă aş şti sigur că totul nu e zadarnic…! Ah, destin implacabil ! Suflet dezvirginat !… Dor… Te strig pe aleile singuratice ale memorie mele şi durerea-mi sfâşie gândurile-n fâşii purpurii – sângele nemurotor al lucidităţii mă învăluie dens şi cald, ca o mângâiere… Aştept…

Comments are closed.