De-ţi vei întoarce timpul de la mine….

Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
N-am să strig !
Golurile se vor nărui de la sine
Destul să ridic mâna, să cuprind luna…

Şi de vei face ziduri de piatră
Nicicând n-ai să zideşti închisoare pentru mine !
Pietrele se vor nărui de la sine
De îndată ce voi apărea eu.

Dacă mă vei exila şi mă vei trimite pe un ocean
Într-o barcă găurită,
Am să desfid oceanul
Şi n-a să pierd nici bătălia marină…
Sau, dacă mă vei trimite-n deşertul Saharei,
Unde nisipul duşmănos e fierbinte,
Vânturile-mi vor aduce parfum de iasomii
Umplându-mi serile pustii…

Ai uitat, poate, că-ntr-una din
primele noastre dimineţi,
Mi-ai pus în palme o săgeată care
poate lovi sunetul
Şi că m-ai învăţat să ţintesc
Fără greş !…

Iar azi, dacă vrei să mă umpli cu întuneric
Să nu-mi mai pot vedea drumul,
Fii sigur c-am să netezesc cerul
Şi calea de argint presărată de lună…

De-ţi vei întoarce timpul de la mine,
Am să-ţi umplu cerul cu un cântec
Tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii
De unde vine-această revărsare de lumină…

Comments are closed.