Circulaţia hotărârilor (titlurilor executorii) în spaţiul judiciar european. Aspecte generale

În ordinea legislativă actuală, prin efectul stipulaţiilor convenţiilor internaţionale şi a aderării României la Uniunea Europeană, există mai multe regulamente privind circulaţia titlurilor executorii externe în spaţiul european, fie acestea de natură judiciară sau extrajudiciară.
Legea română recunoaşte eficacitatea titlurilor executorii judiciare care pot fi puse în executare în Româânia după ce este urmată îndeaproape procedura de recunoaştere a acestora şi se constată îndeplinirea tutoror condiţiilor legale.
Există numeroase convenţii şi acorduri internaţionale, dar printre cele mai importante este Convenţia de la Bruxelles din 27 septembrie 1968, referitoare la competenţa jurisdicţională şi recunoaşterea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Chiar dacă, scopul acestei convenţii a fost acela de a facilita recunoaşterea şi executare hotărârilor judecătoreşti şi „circulaţia” acestora în spaţiul comunitar, s-a constat că procedura era destul de greoaie şi complicată, întârziind prea mult executarea silită a titlurilor executorii.
Din dorinţa de a simplifica şi mai mult procedura de recunoaştere, a fost elaborat Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului, din 22 decembrie 2000, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială , aplicabil de la 1 martie 2002, regulament menit să simplifice condiţiile de recunoaştere reciprocă şi de executare a hotărârilor între statele member ale Uniunii Europene, deşi aceste reguli au determinat apariţia mai multor chestiuni prejudiciale în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
De altfel, ulterior intrării în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, Uniunea Europeană şi-a propus, printre obiectivele prioritare, să stabilească progresiv un spaţiu de libertate, de securitate şi de justiţie, adoptând măsuri importante în domeniul cooperării judiciare în materie civilă, dispoziţii care sunt necesare bunei funcţionări a pieţei interne.
Potrivit art. 65 pct. „c” din tratat, aceste măsuri trebuie să prevadă şi eliminarea obstacolelor în calea bunei desfăşurări a procedurilor civile, răspunzând şi cerinţei compatibilizării regulilor de procedură aplicabile în statele membre.
La 3 decembrie 1998, Consiliul adoptă un plan de acţiune al Consiliului şi al Comisiei privind normele optime de punere în practică a dispoziţiilor Tratatului de la Amsterdam privind instituirea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie (planul de acţiune de la Viena).
Tot astfel, în cursul întrunirii de la Tampere din 15 şi 16 octombrie 1999, Consiliul European a aprobat principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judecătoreşti ca „piatră de temelie pentru crearea unui adevărat spaţiu judiciar”, iar la data de 30 noiembrie 2000, Consiliul adoptă un program privind măsurile de punere în practică a principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor în materie civilă şi comercială . Acest program prevede într-o primă fază eliminarea procedurii de exequatur şi crearea unui titlu executoriu european, pentru creanţele necontestate.
În spritul aceleiaşi preocupări declarate la Tampere, s-a emis şi Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului din 28 mai 2001 privind cooperarea între instanţele statelor membre în domeniul obţinerii de probe în materie civilă sau comercială
Totodată, Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 stabilea, la rândul său, normele privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti faţă de copiii comuni, pronunţate cu ocazia acţiunilor matrimoniale, iar conţinutul acestui regulament a fost preluat în mare parte din Convenţia din 28 mai 1998 având acelaşi obiect .
Apoi, un sistem simplificat de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti este prevăzut şi de Regulamentul C.E. nr.2201 din 27 noiembrie 2003 al Consiliului privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000.
Astfel, la data de 3 iulie 2000, Franţa a prezentat o iniţiativă în vederea adoptării unui regulament al Consiliului privind executarea reciprocă a hotărârilor judecătoreşti privind dreptul de vizită a copiilor . În vederea garantării egalităţii tuturor copiilor, a apărut Regulamentul C.E. nr.2201 din 27 noiembrie 2003, având scopul de a reglementa toate hotărârile judecătoreşti în materia răspunderii părinteşti, inclusiv măsurile de protecţie a copilului, independent de orice legătură cu o procedură matrimonială. Întrucât aplicarea normelor în materia răspunderii părinteşti survine adesea în cadrul acţiunilor matrimoniale, s-a apreciat că este mai indicat să existe un singur instrument în materie de divorţ şi în materie de răspundere părintească. Totodată, s-a stabilit că domeniul de aplicare al noului regulament reglementează materiile civile, oricare ar fi natura instanţei. Astfel, în Preambulul regumalemtului se prtecizează expres:
“ pct. (8) În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti de divorţ, de separare de corp sau de anulare a căsătoriei, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai desfacerii unei legături matrimoniale şi nu ar trebui să reglementeze probleme precum cauzele de divorţ, efectele patrimoniale ale căsătoriei sau alte eventuale măsuri accesorii.
pct. (9) În ceea ce priveşte bunurile copilului, prezentul regulament ar trebui să se aplice numai măsurilor de protecţie a copilului, anume: (i) desemnării şi atribuţiilor unei persoane sau ale unui organism însărcinat să administreze bunurile copilului, să îl reprezinte şi să îl asiste şi (ii) măsurilor privind administrarea, conservarea sau dispoziţia cu privire la bunurile copilului. În acest context şi cu titlu de exemplu, prezentul regulament ar trebui să se aplice cazurilor în care părinţii sunt în litigiu în legătură cu administrarea bunurilor copilului. Măsurile privind bunurile copilului care nu privesc protecţia copilului ar trebui să fie reglementate în continuare de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie civilă şi comercială .
pct. (10) Prezentul regulament nu se aplică acelor materii care privesc securitatea socială, măsurilor de drept public cu caracter general în materie de educaţie şi de sănătate, nici hotărârilor privind dreptul de azil şi imigrarea. În plus, prezentul regulament nu se aplică nici stabilirii filiaţiei, care este o problemă separată de atribuirea răspunderii părinteşti, şi nici altor probleme legate de starea persoanelor. Acesta nu se aplică nici măsurilor luate ca urmare a faptelor penale săvârşite de către copii.
pct. (11) Obligaţiile de întreţinere se exclud din domeniul de aplicare a prezentului regulament, deoarece sunt deja reglementate de Regulamentul (CE) nr. 44/2001. În general, instanţele competente în temeiul prezentului regulament vor avea competenţa de a hotărî în materie de obligaţii de întreţinere prin aplicarea articolului 5 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001. (…)“
În ceea ce priveşte recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate într-un stat membru se stipulează că ar trebui să se bazeze pe principiul încrederii reciproce, iar motivele de refuz al recunoaşterii ar trebui reduse la minimul necesar. Tot astfel, actele autentice şi acordurile între părţi care sunt executorii într-un stat membru ar trebui asimilate „hotărârilor judecătoreşti” în scopul aplicării normelor de recunoaştere şi de executare.
În concluziile sale, la punctul 34, Consiliul European de la Tampere a estimat în că hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile care ţin de dreptul familiei ar trebui „recunoscute automat în întreaga Uniune fără procedură intermediară sau motive de refuz al executării”, astfel încât hotărârile privind dreptul de vizită şi cele privind înapoierea copilului, care au fost certificate în statul membru de origine în conformitate cu dispoziţiile din noul regulament, ar trebui să fie recunoscute şi să fie executorii în toate celelalte state membre, fără a mai fi necesară vreo altă procedură. Procedura de executare a acestor hotărâri judecătoreşti rămâne cea reglementată de dreptul intern al fiecărui stat membru.
Preambulul regulamentului face trimitere şi la Reţeaua Judiciară Europeană în materie civilă şi comercială creată prin Decizia 2001/470/CE a Consiliului din 28 mai 2001 de creare a unei Reţele Judiciare Europene în materie civilă şi comercială .
Prin Directiva 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 s-au fixat reguli de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii .
Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate a recunoscut pentru prima dată, eficacitatea imediată a hotărârilor executorii în interiorul teritoriului Comunităţii Europene (cu excepţia Danemarcii), a titlurilor executorii relative la “creanţele necontestate”, de care ne-am ocupat pe larg la secţiunea privind titlul executoriu european.
Ulterior, s-au emis Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somaţie de plată.precum şi Regulamentul (CE) nr. 861 din 11 iulie 2007 privind cererile cu valoare redusă în materie civilă şi comercială
Anterior acestor regulamente, la data de 20 decembrie 2002, Comisia a adoptat o Carte Verde cu privire la o procedură europeană de somaţie de plată şi privind măsuri de simplificare şi accelerare a litigiilor cu privire la cererile cu valoare redusă, avându-se în vedere faptul că, recuperarea rapidă şi eficientă a creanţelor cu privire la care nu există nici un litigiu în desfăşurare are o importanţă primordială pentru operatorii economici din Uniunea Europeană, întrucât întârzierile la plată constituie una din principalele cauze de insolvenţă, care ameninţă continuitatea activităţii întreprinderilor, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii, provoacând şi pierderea a numeroase locuri de muncă.
Este adevărat că toate statele membre încearcă să abordeze problema procedurilor colective de recuperare de creanţe necontestate, prin intermediul unei proceduri simplificate de somaţie de plată, dar s-a observat că atât conţinutul legislaţiei naţionale cât şi eficacitatea procedurilor interne variază considerabil, de la un stat la altul.
De asemenea, procedurile existente în prezent sunt adesea fie inadmisibile, fie nepractice în litigiile transfrontaliere. Barierele în calea accesului la o justiţie eficientă care rezultă din această situaţie în litigiile transfrontaliere, precum şi denaturarea concurenţei în cadrul pieţei interne din cauza dezechilibrelor în funcţionarea instrumentelor procedurale puse la dispoziţia creditorilor în diferite state membre, fac necesară o legislaţiie comunitară care să garanteze condiţii identice creditorilor şi debitorilor pe tot cuprinsul Uniunii Europene.
Scopul emiterii acestor regulamente este de a simplifica, de a accelera şi de a reduce costurile de procedură în cauzele transfrontaliere referitoare la creanţele pecuniare necontestate, prin instituirea unei proceduri europene de somaţie de plată (România avea o astfel de procedură privind somaţia de plată – O.G.nr.5/2001 –n.n.), de a asigura libera circulaţie a somaţiilor europene de plată în cadrul tuturor statelor member, prin stabilirea unor standarde minime prin respectarea cărora nu mai este necesară nicio procedură intermediară în statul membru de executare înaintea recunoaşterii şi executării, respectiv de a dota toate statele membre cu o procedură mai simplă şi (de dorit) mai rapidă pentru soluţionarea litigiilor privind cererile cu valoare redusă (de maxim 2000 de Euro – n.n.).
Într-adevăr, înainte de intervenţia legiuitorului comunitar, doar legislaţia naţională a anumitor sisteme juridice europene (printre care nu figurează România –n.n.) prevedea proceduri ad hoc şi rapide pentru litigiile privind cererile cu valoare redusă.
Existenţa, în interiorul spaţiului judiciar comun, a unor instrumente judiciare la dispoziţia creditorilor cu grade de eficienţă substanţial diferite a fost considerată de legiuitorul comunitar drept o cauză de dezechilibru capabilă să determine o distorsiune ”a concurenţei în piaţa internă” . De aici necesitatea unei intervenţii comunitare. Astfel, Regulamentul CE nr. 861/2007 a devenit aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2009 la litigiile care îndeplinesc, cumulat, cele trei condiţii indicate mai jos:
A) Trebuie să fie vorba de litigii existente în ”materie civilă şi comercială”, potrivit noţiunii delimitate de activitatea interpretativă a Curţii de justiţie referitor la Convenţia de la Bruxelles şi la Regulamentul CE nr. 44/2001, cu excepţia conformării la prevederea de la art. 2, al. 2 din Regulamentul CE nr. 861/2007, potrivit căreia sunt în orice caz excluse din cadrul de aplicare a procedurii europene în comentariu, litigiile privind:
1) starea sau capacitatea juridică a persoanelor fizice;
2) regimul patrimonial al soţilor, testamentele şi succesiunile şi obligaţiile de întreţinere;
3) falimentele, procedurile referitoare la lichidarea de societăţi sau alte persoane juridice insolvabile, acordurile judiciare, concordatele şi procedurile înrudite cu acestea;
4) asigurări sociale;
5) arbitrajul.
Până la acest punct există o coincidenţă cu materiile excluse din cadrul de operativitate al reg. CE nr. 44/2001. Totuşi, prevederea de la art. 2, al. 2 din Regulamentul CE nr. 861/2007 merge mai departe, excluzând din cadrul de aplicare a procedurii pentru litigiile privind cererile cu valoare redusă, tipologii de litigiu care sunt, în schimb, cuprinse în ”materia civilă şi comercială”, în caz de aplicare a Regulamentului CE nr. 44/2001.Este vorba despre:
6) dreptul muncii;
7) închirierea de imobile (inclusiv locaţiunea), cu excluderea litigiilor încadrate în această materie dar având ca obiect exclusiv constatarea şi obligarea la plata unor sume de bani care au ”titlu” în acest raport juridic;
8) drepturi de despăgubire derivând din violarea vieţii private şi a drepturilor personalităţii, inclusiv calomnia.
În fine, rămân excluse din cadrul de aplicare a Regulamentului CE nr. 861/2007: materia fiscală, cea vamală şi administrativă precum şi răspunderea statului pentru acte şi omisiuni în exercitarea puterilor publice.
B) Litigiul existent în ”materie civilă şi comercială”, trebuie de asemenea să fie de o valoare nu mai mare de 2000 € (fără dobânzi, taxe şi cheltuieli) la data la care organul jurisdicţional primeşte cererea .
Lecturarea anexei I la Regulamentul CE nr. 861/2007 ne permite să fim şi mai punctuali, permiţându-ne, într-adevăr, să afirmăm că acest regulament se ocupă doar de tutela jurisdicţională a litigiilor a căror valoare nu depăşeşte 2000 € referitoare la ”pretenţiile creditorilor” de plată a unei sume de bani, la predarea [livrarea] unei cantităţi determinate de lucruri [mărfuri] fungibile sau la predarea unui lucru determinat (dar nu poate fi vorba de predarea unui imobil : arg. conf. art. 2, lit. g) Regulamentul CE nr. 861/2007).
C) În fine, trebuie să fie vorba de un litigiu ”transfrontalier”, prin acesta înţelegându-se litigiul în care cel puţin una dintre cele două părţi – ori reclamantul ori pârâtul (sau unul dintre pârâţi ) -, să aibă domiciliul sau reşedinţa obişnuită într-un stat membru, altul decât cel în care se află organul judiciar sesizat (art. 3 din Regulamentul CE nr. 861/2007).
În ceea ce priveşte noţiunea de ”domiciliu”, aceasta trebuie stabilită pe baza prevederilor Regulamentul CE nr. 44 din 2001 (arg. conf. art. 3, al. 2 din Regulamentul CE nr. 861/2007).
Tot în vederea simplificării procedurilor judiciare care interesează statele member, s-a emis şi Regulamentul (CE) nr. 1393/2007 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare în materie civilă sau comercială („notificarea sau comunicarea actelor”).
În fine, de mare actualitate, s-a emis Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului din 18 decembrie 2008 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoasterea si executarea hotărârilor si cooperarea în materiede obligaţii de întreţinere.
În cadrul Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga, Comunitatea si statele membre ale acesteia au participat la negocieri în urma cărora s-a ajuns, la 23 noiembrie 2007, la adoptarea Convenţiei de la Haga privind obtinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii si alţi membri ai familiei (denumită în continuare „Convenţia de la Haga din 2007”) si a Protocolului privind legea aplicabilă obligaţiilor de întreţinere (denumit în continuare „Protocolul de la Haga din 2007”), lucrările acesteia servind drept sursă de inspiraţie şi Regulamentului (CE) nr. 4/2009.

Lector univ.Dr.Gabriela Răducan
Formator I.N.M.

Nota – acest text poate fi preluat gratuit, cu acordul in scris prin e-mail (gabyr at grlaw.ro), cu mentionarea obligatorie a sursei – www.grlaw.ro si a autorului Dr.Gabriela Raducan.
De asemenea, regasiti acest text la sau in Dreptul executarii silite.Titlul executoriu european, autor Gabriela Raducan, editura Hamangiu
Relativ la alte date despre autor>
sau la

Tags: ,

Comments are closed.