Acţiuni în justiţie privind desfiinţarea actului de adjudecare (pe calea dreptului comun). Admisibilitate

Având în vedere natura juridică a actului de adjudecare, aceea de veritabil act juridic autentic, translativ de proprietate asupra imobilului, de la debitorul-urmărit la adjudecatar, opinăm că acesta poate fi atacat în instanţa de drept comun, ca orice act juridic civil, pentru neregulile sale.
În legislaţia anterioară modificărilor aduse prin O.u.g.nr.138/2000, când executarea silită se realiza prin intermediul instanţei de executare, iar actul final al executării silite imobiliare îl constituia ordonanţa de adjudecare prevăzută de fostul art.551 C.proc.civ.
Este adevărat că au existat numeroase controverse cu privire la natura juridică a ordonanţei de adjudecare, care – din punct de vedere procedural- era o veritabilă hotărâre judecătorească, susceptibilă a fi atacată cu recurs, în condiţiile fostelor art.552 şi art.555 C.proc.civ. Astfel, conform fostului art. 552 C. proc. civ., debitorul urmărit, creditorii sau orice altă persoană interesată puteau face recurs împotriva ordonanţei de adjudecare, în termen de 40 de zile de la data transcrierii acesteia, recurs care se judeca de urgenţă şi era suspensiv de executare. Motivele de casare ale ordonanţei de adjudecare erau prevăzute expres de art. 555 C. proc. civ., respectiv: când s-a călcat vreo normă legală prescrisă sub sancţiunea nulităţii; pentru cauză de necompetenţă, exces de putere şi omisiune esenţială.
În acelaşi timp, din punct de vedere al dreptului substanţial, ordonanţa de adjudecare constituia şi un titlu de proprietate.Dar, datorită naturii sale de act jurisdicţional, ordonanţa nu era susceptibilă a fi desfiinţată decât prin calea de atac a recursului, expres reglementată de lege.
În reglementarea actuală, actul de adjudecare nu mai are natura juridică a unui act jurisdicţional, nu mai constituie rezultatul unei proceduri contencioase, fiind emis de un executor judecătoresc, iar nu o instanţă judecătorească . Este adevărat că executorii judecătoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, astfel încât actul întocmit de acesta în condiţiile expres arătate de lege, cu respectarea exigenţelor formale pe care legea le impune pentru valabilitatea acelui act este, din acest punct de vedere, un act de autoritate publică şi are forţa probantă specifică unui asemenea act, dar nu este un act de jurisdicţie.
De aceea, considerăm că nimic nu se opune exercitării unei acţiuni de drept comun privind desfiinţarea actului de adjudecare, de principiu, printr-o acţiune în nulitate absolută sau relativă, după caz, ori chiar într-o acţiune în rezoluţiune. Această ultimă acţiune poate fi, de plidă, incidentă în ce priveşte cazul neexecutării obligaţiei de plată integrală a preţului stabilit în rate, în condiţiile art.515 C.proc.civ.
În acest caz, este adevărat că dispoziţiile art.517 alin.(2)C.proc.civ. instituie obligaţia executorului judecătoresc de a înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare, dar înscrierea în cartea funciară nu e de natură să desfiinţeze actul translativ de adjudecare, fiind necesară promovarea unei acţiuni în acest sens. În acelaşi timp, prevederile art.517 alin.(3)C.proc.civ. arată că executorul va preda un exemplar al actului de adjudecare creditorului urmăritor, care fi pentru acesta titlu executoriu contra cumpărătorului, dacă acesta nu va achita diferenţa de preţ.Însă, interes în desfiinţarea retroactivă a actului de adjudecare poate avea şi debitorul-urmărit, în anumite condiţii.
Cât despre acţiunea în nulitate sau în anulare, aceasta poate fi exercitată în orice situaţie ar fi incidentă vreo cauză de nulitate absolută sau relativă care poate afecta orice act juridic civil.
În sprijinul admisibilităţii unei acţiuni în justiţie pe calea dreptului comun sunt următoarele argument:
– prin actul de adjudecare se transmite din patrimoniul debitorului-urmărit în patrimoniul adjudecatarului proprietatea imobilului ori un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite, în schimbul preţului – art. 515 alin. (1) C. proc. civ.;deci, actul de adjudecare este un veritabil titlu de proprietate;
– potrivit art.518 alin.(2) C.proc.civ., adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor specifice de carte funciară;
– imobilul intră în patrimoniul adjudecatarului liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii având posibilitatea de a-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut – art. 515 alin. (2) C. proc civ.
– procedura de adjudecare nu desfiinţează retroactiv dreptul de proprietate al debitorului urmărit, fapt ce rezidă din efectul pur translativ al adjudecării. De altfel, potrivit art. 517 alin. (1) C. proc. civ., locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în fiinţă sau, după caz, încetează, potrivit legii,
– potrivit art. 562 C. proc. civ., atunci când preţul de adjudecare depăşeşte valoarea creanţelor, suma rămasă disponibilă se predă debitorului;
– potrivit dispoziţiilor art.520 C.proc.civ., adjudecatarul poate fi evins, total sau parţial, în urma unei cereri făcută în acest scop în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară;
– potrivit art. 520 alin. (1) C. proc. civ., în ipoteza în care a fost evins, adjudecatarul poate acţiona pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit iar, dacă nu–şi acoperă creanţa în acest mod, el poate acţiona pe creditorii care au încasat preţul de adjudecare, în limita sumei încasate de aceştia.
Adjudecarea nu este altceva decât o operaţiune de vânzare-cumpărare forţată, prin licitaţie publică, iar terminologia “vânzare”, “punere în vânzare”, “procedură de vânzare”, „spre vânzare imobilul” etc. utilizată de legiuitor în textile acestei secţiuni a Codului de procedură nu face decât să întărească această concluzie.

Extras din GABRIELA RADUCAN -“DREPTUL EXECUTARII SILITE.Titlul executoriu european”, editia a II-a, editura Hamangiu, 2010

Comments are closed.