Archive for ianuarie, 2010

DE LA BRUXELLES I LA REGULAMENTUL CE NR. 805/2004.CIRCULAŢIA TITLURILOR EXECUTORII ÎN SPAŢIUL JUDICIAR EUROPEAN.

marți, ianuarie 19th, 2010

Daca timpul s-ar muta inapoi…

marți, ianuarie 19th, 2010

Dacă timpul s-ar muta înapoi…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, suspendând clipa, iar Dumnezeu mi-ar da o nouă şansă, mi-ar plăcea să mă reîntorc pe uliţa copilăriei mele, să mai simt strângerea de mână a bunicii, când coboram din deal spre biserică ori vocea stinsă cu care mă legăna sau ciripitul păsărilor din pomii copilăriei, să văd frunzele crud de verzi ce-mi vrăjeau primăverile, în casa bunicilor…Plopi miri, plopi soţi, umbrindu-şi singurătatea între mesteceni de argint care furau lumina zilei, râsetul zburdalnic şi surâsul nevinovat ce-mi umpleau zilele primilor ani de viaţă…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, credinţa insuflată cu dragoste în zorii vieţii de bunici, n- aş părăsi-o nicio clipă, aş mărturisi-o cu fiecare pas, cu fiecare gest, cu fiecare vorbă, pentru a şterge nesfârşitele zile de uitare în sine…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, nu mi-aş mai contrazice tatăl niciodată, nu l-aş mai judeca şi, poate, firul vieţii ar fi mai lung pentru el…
L-aş ruga să mă ierte şi n-aş înceta să-i spun cât de mult l-am iubit şi-l iubesc…
Dacă aş fi ştiut în acea zi, că va fi ultima în care o să-l mai privesc într-o încercare vagă de a-mi dărui un ultim surâs, încărcat de suferinţă, poate că n-aş mai fi vrut să plec şi aş fi putut, prin prezenţa mea, să-i alin durerea supraomenească de a nu mai putea să lupte…
Dacă aş fi ştiut că ultima dată când tata a vorbit la telefon cu soţul meu, era şi ultima sa oră de viaţă, n-aş fi amânat să-i vorbesc şi eu şi aş fi putut să-i cer să mă ierte pentru toată suferinţa ce i-am provocat-o în viaţă, cu voie sau fără voie, dar mai ales aş fi dorit să-i spun cât de mult îl iubesc…
Aş şti acum că toate răutăţile pe care le-am făcut celor dragi nu aveau nicio miza, că jocul ce-mi părea nevinovat le-a răpit o parte din zile, zile de care – acum – mi-aş fi dorit să mă bucur de ei, în plus….pentru totdeauna….
Dacă aş fi ştiut că viaţa tatălui meu s-ar curma aşa brusc, aş fi căutat mai mult timp să-i stau în preajmă, să-i ofer şansa de a se fi bucurat mai mult de copilul său, alături, iar nu doar de mirajul că sunt bine, dar undeva, prea departe…Aş da orice să şterg neîmplinirea tatălui meu, de a nu mă fi avut în preajmă, de a nu-şi fi împărţit viaţa şi cu mine, respirând doar parfumul amintirilor noastre, pe uliţa copilăriei şi-a adolescenţei timpurii…
Şi cât de mult aş fi dorit să-i mai spun măcar o dată cât de mult îl iubesc…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş rechema bunicii de dincolo de lume, pentru a le spune ce mult am învăţat de la ei, cât îi preţuiesc şi-i iubesc pentru toată copilăria şi adolescenţa cu care le-am umplut viaţa, …, dar şi ce rău îmi pare că de la niciunul nu mi-am luat rămas bun şi nu le-am mulţumit, le-aş spune că sunt în gândurile mele, surâzători, pe nelipsita bancă de lemn, de la străzile copilăriei…de pe care priveam în nopţile de vară Calea Lactee, visând că, acolo sus, oamenii se reîntâlnesc….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, aş putea să privesc toţi oamenii cu ochii naivi ai copilului ce am fost, dându-le gir şi iertare, indiferent de mărimea greşelilor ce le-ar face…Aş rosti întotdeauna doar ceea ce cred şi ce simt, încetând a mai crede că diplomaţia de a tăcea nu e întotdeauna o soluţie şi că trebuie să o ai doar atunci când îl asculţi pe altul…
Aş recunoaşte cât de mult iubesc oamenii, câtă nevoie am de toţi şi cât de mult vreau să-i ajut, chiar dacă ar fi utopic să şi reuşesc a o face….Sinceritatea ar fi sabia cu care aş deschide calea în viaţă, nelăsând loc nici minciunilor mărunte, numai din teama de a nu crea o obişnuinţă fatală…

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş cere iertare mamei pentru toate răutăţile cu care i-am marcat viaţa, i-aş spune că nu doar acum o iubesc şi mi-e dor de ea, ci aşa a fost dintotdeauna, chiar dacă m-am răzvrătit adesea contra ei…I-aş spune ce disperată sunt că vreau, măcar acum, să ne reunim vieţile, să-i bucur anii ce-i mai are de prezenţa unei familii dragi, i-aş spune ca vreau cu disperare să-i culeg eu durerea că l-a pierdut pe tata, dar nu-i pot răpi dreptul de a-l purta în amintiri şi a-l onora….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş chema prietenii să le spun că-mi sunt dragi, că nu pot trăi fără ei şi că-i rog să mă ierte pentru tot ce greşesc….Că-n viitor aştept de la ei mai multă înţelegere şi multă, multă pace…
Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-ar plăcea să-nvăţ să-mi plec capul, cu smerenie şi înţelepciune şi
să-nvăţ să critic mai puţin, să mă bucur chiar şi de lucrurile greşite, căci chiar şi nemulţumirile demonstrează că trăieşti…, că lupţi, că iubeşti….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-aş cere iertare de la toţi cei care m-au iubit şi am trecut, cu neputinţă sau cu nepăsare, mai departe, şi n-aş mai uita nicio clipă că toţi aceştia sunt, fiecare în parte, o frântură certă din viaţa mea, sunt darurile mele, pe care Dumnezeu mi le-a dat să mă încerce, să mă zbat în căutări…şi-n alegeri….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, mi-ar plăcea să am acelaşi copil cu care m-a dăruit şi m-a mărit Dumnezeu, cu acelaşi surâs cald şi cu deplină sănătate…Şi mi-ar plăcea acelaşi soţ, pe care l-am ales cu dragoste…
Dar, dacă timpul s-ar muta înapoi, la momentul începtului dragostei noastre, i-aş putea spune iubitului meu, că n-aş vrea să se schimbe niciodată, că aş vrea să rămână mereu la fel de tandru, de vesel şi de îndrăgostit, la fel de preocupat să nu mă supere, să nu mă rănească, la fel de visător şi generator de speranţe…ca-n acele zile timide, de început…Şi, chiar dacă nu ar putea fi veşnic la fel, tot l-aş iubi şi i-aş da de înţeles că nu pot respira fără el şi că mi-e foarte greu oricând nu suntem alături….

Dacă timpul s-ar muta înapoi, aş stabili altfel valorile vieţii, iar pe cei dragi nu i-aş pune pe primul plan doar în sufletul meu, ca o taină, ci mi-ar plăcea să le strig dragostea mea, ca să ştie…că nu trec prin viaţă ca printre stânci şi umbre, ci-mi umplu gândurile şi visele cu ei, purtându-i în mine ca e o nestemată pe care doar îngerii o pot preţui…
Dacă timpul s-ar muta înapoi, suspendând clipa, mi-ar plăcea să vă pot mereu povesti ce frumoasă a fost şi este viaţa mea, cu toţi cei dragi alături, aici şi, dincolo de timp…

Gabriela Răducan,
3 noiembrie 2008

Şi viaţa merge înainte, amagindu-se că înfruntă timpul…
Şi e frumoasă…Şi e plină de speranţă… Şi-i mulţumim Domnului pentru fiecare clipă dăruită şi, …smeriţi sau nu, fiecare încercăm să-i dăm vieţii un sens pe care moartea să nu i-l poată răpi…
Aceasta este o invitaţie la speranţă, încredere, frumuseţe, bunătate şi creativitate.
Dincolo de tonul trist, e un mesaj optimist la a aprecia fiecare om, în fiecare moment al vieţii sale, pentru a nu regreta mai târziu…
E o pagină deschisă şi o provocare…Sper să revin zeci şi zeci de ani cu câteva rânduri şi-i invit pe cei ce ajung să le citească să continue mesajul meu, în vieţile lor,… cu multă dragoste….

Gabriela Răducan,
19 ianuarie 2010

COMPARISON BETWEEN THE NULLITY OF THE CIVIL JURIDICAL ACT AND THE NULLITY OF THE CIVIL PROCEDURE ACT / COMPARAŢIE ÎNTRE NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL ŞI NULITATEA ACTULUI DE PROCEDURĂ CIVILĂ

marți, ianuarie 19th, 2010

COMPARISON BETWEEN THE NULLITY OF THE CIVIL JURIDICAL ACT AND THE NULLITY OF THE CIVIL PROCEDURE ACT
Lector PhD. Gabriela Răducan
Nicolae Titulescu University
NATIONAL INSTITUTE OG MAGISTRACY

Abstract

The present study aims to synthetize the elements at the basis of the demarcation of the civil procedure acts’ nullity from the civil juridical acts’ nullity, reserving an important space for those differences that are incidental in the matter of nullity. From this point of view, the first section of the study will be dedicated to the juridical criteria on the basis of which the demarcation of the civil procedure acts from the civil juridical acts operates, while the second section will be dedicated to the similarities and differences of the two corresponding categories of nullities, without neglecting, throughout this theoretical approach, the references regarding the practical implications of this distinction.

Key words:
Civil juridical act, civil procedure act, comparison, nullity of the civil juridical act, nullity of the civil procedure act.

Introduction
The procedural act is a category of the judicial act, representing the expression of one’s will made with the purpose to produce judicial effects (negotium iuris) and the written record that proves that judicial circumstance (instrumentum probationis). But, as opposed to the civil substantial law where, in the matter of the judicial acts, we may distinguish the judicial operation from the written record that proves it, the meaning given to the „procedure act” in the civil procedure law is that of the judicial operation and also, if there is the case, the written record that proves it, record considered itself a judicial operation.
In the jurisprudence, confusion often occurred between the nullity exception stemming from the substantial law and the nullity exception of the procedure act, thus leading to the present approach. It was also taken into account that in the specialized litterature there is only one author who partially approached the comparison that represents the object of the present study, although in every-day juridical life, the issues relied to the confusion between the two categories of nullity are frequent and in attendance of a clearer settlement.

Literature review

The question of the civil juridical act’s nullity, as well as that of the civil procedure act’s nullity are debated in national and international specialized literature, but in a separate manner. Locally, we have in mind a series of studies, as follows: G.Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, ed. All-Beck, 2001; Viorel Mihai Ciobanu, G.Boroi, Drept procesual civil.Curs selectiv pentru licenţă, ed.All-Beck, 2006, Viorel Mihai Ciobanu-Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, 1996, vol. I; I. Leş, Sancţiunile procedurale în procesul civil, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988, M. Popa, Teoria generală a nulităţilor actelor de procedură civilă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, Ovidiu Ungureanu, Actele de procedură în procesul civil, Ed. Şansa S.R.L., Bucureşti, 1996; Al .Bacaci, Excepţiile de procedură în procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1983
For what concerns the international juridical litterature, we mention, as an example: Henri Mazeaud, Leon Mazeaud, Jean Mazeud, Leçon de droi civil, Introduction à l’étude du droit, 11 e éd. par François Chabas, Montchrestien, Paris, 1996; D.Guggenheim, L’invalidité des actes juridiques en droit Suisse et compare (Essai d’une théorie generale), Thèse, L.G.D.J., Paris, 1970; Civil Justice in crisis: comparative perspectives of civil procedure. Ed. by A. S. Zuckermann. Oxford; New York: Oxford University Press, 1999; Ole Lando & Hugh Beale, Principles of European Contract Law, prepared by the Commission on European Contract Law, Ed., Kluwer Law International, 2000; G. Gandolfi – Code européen des contrats. Projecto preliinar coordinado por G. Gandolfi [European Contract Code. Preliminary project coordinated by G. Gandolfi – in Italian], Milano: Giuffrè (2000); Adolfo di Majo – La nulittà în Trattato di diritto privato, diretto di Mario Bessone, vol.XIII- Il contratto in generale, Tomo VII, a cura di Adolfo di Majo, Giovanni Battista Ferri, Massimo Franzoni, G.Giappichelli Editore-Torino, 2002.
An actual comparison between the substantial law nullity (affecting the civil juridical act) and the procedural law nullity (strictly regarding the procedure act) was not the object of a study in specialized litterature, only one author approaching this study in Romanian doctrine, as we previously mentioned. That is why we hope that the novelty of the present study will be correspondingly appreciated and will offer an answer to some imminent juridical requirements.
Comparison between the nullity of the civil juridical act and the nullity of the civil procedure act

1. Demarcation of the civil procedure acts from the civil juridical acts

In the legal provisions regarding the organizing and developpement of the civil process, the issues referring to the content and manner of fulfillment of the civil procedure acts have a distinct role, being regulated in a detailed manner, since the organizing and developpement of the civil process are of general interrest.
The procedure acts start and finish the civil process, representing its’ essential form of objectivity1.
Through the agency of procedure acts, the civil process comes to life, develops and ends. According to one opinion, the expression „form of procedure” dennominates what the law provides for the development of the civil process, while the „procedure act” is the fulfilled form2.
Procedural forms are the conditions established and imposed by law, regarding the court’s activity as well as that of its’ auxiliaries and regarding the relations between the parties and this body of auxiliaries. On the whole, the procedure forms insure a right judgement, in the best conditions, keep the balance between the parties by contributing to the judge’s activity of finding the truth, so that he can deliver a legal, correct and founded judgement.
Each procedural form pursues determined purposes, subordinated to the civil process’s scope, in its’ whole. Usually, „procedure act” means the writing destined to ascertain the fulfillment of the procedure form. We can define the procedure act as any act (juridical operation or writing) made for the begining of the process, during the civil process by the court, the parties and the other participants at the process, in relation with their procedural activity3.
According to another opinion, the procedure act is the court’s or the other participants’ expression of will or the juridical operation, in the legal form, made in order to start the civil process and during the process. Considering the significance of procedure acts, the romanian legislator did not allow them to develop randomly, according to the parties’ or the judge’s will and mood, and regulated in a precise and detailed manner their form, the conditions in which they have to be fulfilled and the sanction for the infringement of legal provisions4.
In my opinion, the main differences between the civil juridical act and the civil procedure act are:
a) in the civil substantial law, legal relations are characterised by the equality of the parties, while, in the civil procedure law, although the parties benefit from a mutual judicial equality position, they are, however subordinated to the Court.
b) the civil juridical acts are a demonstration of the unilateral, bilateral or multilateral expression of certain subjects’ will, natural or juridical persons, while most of the civil procedure acts embody unilateral expressions of will.
c) for a judicial act to take effect, an expression of the natural or juridical person’s will in this matter is required. For what concerns the court’s procedure acts, they take effect according to the rules that govern the exercise of judicial prerogatives, while the party’s procedure acts may be fulfilled following the court’s order or they may be replaced by others.
d) legal civil relations are characterised by the equality of the parties, while while, in the civil procedure law, the parties benefit from a mutual judicial equality position, but they are subordinated to the Court.
e) the civil law promotes the principle of the freedom of form of judicial acts, with the exception of formal acts, while in the civil procedure law, the form usually represents an essential element of procedure acts
f) the purpose of judicial acts is the establishment of relationships, meaning the creation of rights and obligations, while procedure acts are accomplished in relation with the procedural rights and obligations ordered or recognized to the parties in order to solve the dispute issued between them and restore the infringed subjective rights.
g) the civil juridical act etablishes rights and obligations between its’ parties, while civil procedure acts have a heterogeneos volitional content, originated either in the procedural law’s compulsory provisions or in the parties’ activities, but also in the court’s will, expressed in the measures taken ex officio or by granting the parties’ or one of the parties’ requests while solving the dispute.
h) if the civil juridical act is characterized by the parties’ autonomy of will, the civil procedure act implies a certain conduct, so that, even though the parties are free to do or not do certain procedure acts or to do them in a defective manner, the court is compelled to accurately apply the procedural law, not being able to ignore the imperative provisions regarding the judgement and if it fails to do so, the court has the possibility to rectify ex officio the irregularities stemming from its’ own action(based on art. 106 paragraph 2 of the Civil procedure code).

2. Demarcation of the nullity of the civil juridical act from the nullity of the civil procedure act

The comparative approach of the nullity in substantial and procedure law begins with the demarcation of the civil juridical acts from the civil procedure acts, due to, althought not limited to, their essential features, the pursued intentions, the conditions in which they occur, the means used to invoke them, the parties capable to invoke them and the effects of the admisson of the sanction.

A) Similarities:
1. They are both sanctions that usually occur due to the inobservance of certain legal provisions or principles of law;
2. The judicial regime of the two sanctions is identical, from the point of view of the delimitation, in respect of the type of the infringed legal provision (imperative or dispositive); also in this regard, the nullities that occur as a consequence of the infringement of imperative provisions may be invoked either by any interrested party or by the court ex officio, while the nullities that occur as a consequence of the infringement of dispositive provisions are usually left at the disposal of the beneficiary of the infringed provision.
3. Both of them usually result into the ineffectivness of the civil act or of the procedure act;
4. It is mandatory for the court to declare either category of nullity if the legal conditions are fulfilled and have been invoked;
5. In the case of the relative substantial nullity, as well as in that of the procedure act’s nullity conditonned by the existence of damage, the party responsible for the case of nullity can not invoke its’ own fault;
6. Both in the case of the relative nullity of substantial law and in that of the procedure act’s nullity, conditionned by the existence of damage, the party entitled to invoke the nullity may give up this right, remaining in passivity.
7. Both the absolute nullity of the civil juridical act and the nullity of the civil procedure act may also be invoked by means of exception, as defence.
8. Both sanctions lead to the suppression of the irregular act, but they do not affect the subjective right in question.
9. From the point of view of the categorization, both substantial law nullities and procedural law nullities can be of either public or private order, express or virtual, total or partial, regarding the substance or regarding the form, intrinsic or extrinsic.
10. Both categories of nullity are governed by the principle tempus regit actum;
11. The principle quod nullum est, nullum producit effectum is applicable to both these categories of sanctions.
12. Both nullities have to be declared by the court, an acknowledgement of the parties in this respect being insufficient. In comparison with the procedure used to sanction the nullity of civil procedure acts, it is possible to observe a similarity in the manner of enquiry and solving, meaning that in both hypothesis the court will first ascertain the nullity case, from the point of view of the legal provision infringed, and then it will declare the nullity, thus establishing its’ extent and the necessarry measures to restore the judicial act in question5. This conclusion is also in conformity with the majority of the doctrine according to which in our judicial system there are no official nullities. As long as the nullity does not come into force ex officio, it has to be ascertained/declared by the court.

B) Differences:
1. While the civil judicial act’s nullity stems from the contracting parties’ or the unilateral act’s issuer’s autonomy of will, the civil procedure acts’ nullity may stem from the activities developped by the parties involved in the litigation but also from the court’s will, expressed in the measures taken ex officio or by granting the parties’ or one of the parties’ requests while solving the dispute.
2. The substantial law nullity occurs in the case of inobservance of the civil judicial act’s validity conditions, with the occasion of its’ drafting, while the civil procedure acts’ nullity is conditionned, in most of the cases, by the existence of a damage that has to be proven by the party that invokes it, damage that can not be removed by other means except the act’s annulement- with the exception of the express nullity, not conditionned by the existence of a damage, this damage being presumed jure de jure.
3. While the substantial law nullity is invoked by means of action, involving the start of the civil process, the civil procedure act’s nullity can not be conceived other than during the civil process, as a result of the defective developpement of certain procedural activities and making it possible for it to be invoked only by means of exception or other specific ways of appeal.
4. The civil juridical act’s nullity always involves a cause that is prior to the start of the civil process, a premise for the start of the dispute, while the civil procedure act’s nullity involves, by hypothesis, a cause that occurs during the civil process, being inconceivable prior to the notification of the civil action to the court.
5. The civil juridical act’s nullity is submitted to the period of limitation while the civil procedure act’s nullity is not but, according to its’ character, it may involve certain time limits: the absolute nullity of the civil procedure act can be invoked at any moment during the civil process or even directly in the phase of an appeal, but once these moments have passed it becomes the object of res judicata, thus becoming impossible to invoke (because it is only conceived with regard to that certain dispute, not outside of it) and the relative nullity has to be invoked in a very short period of time (usually until the term that follows the irregularity or by means of appeal, when the nullity occurs at the last term or even in the injunction, at the latest), otherwise the party being submitted to decay from the right to invoke it, the nullity being thus covered. In conclusion, on the time scale, the absolute nullity of substantial law is unlimited from the point of view of the possibility to invoke it, while the absolute nullity of the civil procedure act is always limited by the survival of the dispute in which it had occured.
6. While the substantial law has a set of rules that obeviate the principle quod nullum est, nullum producit efectum( the conversion, the validity of legal likelyhood and the tort liability), in procedural law this principle is applied each time it is impossible to restore a void act, without other rules that apply.
7. The nullity of the civil juridical act has to be proven by the party who invokes it, while the express nullity of the civil procedure act is presumed jure de jure and the party who invokes it no longer has to present a proof.
8. The nullity of the civil juridical act, that expresses a unilateral, billateral or multilateral will of certain subjects, natural or juridical persons, ammends the autonomy of all of this persons’ will, while the nullity of the civil procedure act, usually comprising a unilateral expression of will, only ammends the procedural conduct of its’ issuer and when the nullity is caused by the court’s activity, the ammendment occurs in abstracto, with a corrective role, aiming to adjust the irregularities caused by the inobservance of legal provisions.
9. The inobservance of the ad validitatem form when drafting the official civil juridical act is just one of the multiple causes of nullity in substantial law (governed by the principle of freedom of form) while the nullity of civil procedure acts most frequently occurs for „the inobservance of procedure forms”, in civil procedure law the form usually representing an essential element of procedure acts.
10. From the perspective of the classification, in addition to the similarities presented hereinabove there are also differences to be taken into account, as there are no substantial and accessory nullities, conditionned and unconditionned nullities or continuous and temporary nullities in substantial law, while in procedure law the conciliatory nullities characteristic to the substantial law can not be found, the parties’ agreement being inconceivable, by hypothesis, considering the rules that govern the civil process.
11. As a principle, the void civil procedure act can be restored or remedied, according to the type of the infringed legal provision, while the void civil juridical act is not submitted tu such operations because, if they were to occur, it is another judicial act than the original one altogether. In principle, the void procedure acts may be restored in front of the same court. Article 106, paragraph 2 provides that „the judge will be able to dispose the settlement of irregularities regarding procedure acts”6. Sometimes the court is compelled to restore the currupt act7, thus giving value to the nullity’s function of procedural remedy8.
When the act is affected by total nullity, it will be replaced with another procedure act, with an independent existance. The restore of the act is disposed by the court and the restored act will produce its’ effects from the date of its’ completion. The procedure’s act „settlement of irregularities” may also be accomplished by its’ competion, amendment or correction.
Although in the romanian Civil code’s system the correction of the civil juridical act is not stated, this institution can be encountered in other legal systems. For example, in the article 1432 of the italian Civil code: „ The party in error can not request the annulement of the contract if, before any damage is done, the other party offers to execute it according to the content and the modalities of the agreement that the party intended to conclude”.
The correction involves an amendment of the contract, according to the representation of the party who was wrong, this limitation of the ammendment being given by the fact that the contract rule has to be the original one because otherwise it would not be the case of a correction, but that of a proposal that, should it be accepted, would start a new contract, as a replacement or ammendment of the prevoius9.
12. The procedural law nullity may also be due to the lack of a procedure act (omisso medio), while the civil juridical act’s nullity implies, by hypothesis, an actual existence of the act.
13. The civil juridical act’s nullity directly affects the existence of the subjective right issued from the substantial law judicial relationship at the basis of that act, while the procedure act’s nullity doesn’t usually affect the existence of the subjective civil right10. However, sometimes, by the „combined game of nullities and procedural terms, the nullity acquires an unexpected extent outside of the form irregularity proportion that was the cause of nullity”11. It so happens that, in some situations, the procedure act’ s nullity may affect the subjective right. It is the case of the annulled act that can not be restored because the law established a term for its’ drafting or because the law prohibits its’ restore12. The sanction of nullity usually affects the entire procedure act, but in the case of the judgements there can also be partial nullities.
14. The civil juridical act’s nullity usually involves the subsequent acts’ nullity, while the procedure act’s nullity will only cause the subsequent acts’ nullity if these are in an interdependent relationship with the void act.

Conclusions
Starting from the fundamental differences between the civil juridical act and the civil procedure act, the nullity for each also differs, the demarcation’s main purpose being to avoid the confusion sometimes made in practice between the substantial law nullity exception that is only a real defense, connected to the substance of the act submitted to justice and that, in the case of admittance, can lead to a solution of an unfounded action and the procedure law nullity exception that is a real procedure sanction concerning aspects that regard the infringement of the judgement procedure and a certain formalism that characterises the civil process and that, in the case of admittance, insures the adjustement of procedure irregularities exempt of any direct connection with the merits of cause. In conclusion, I believe that the comparative analysis of the similarities and differences of the two categories of nullity is prone to simplify the confusing situations that occur in practice.

References

1) A. Benabent, „Droit civil. Les obligations”, Ed. Montchrestien, Paris, 2001
2) A. Ionaşcu, Drept civil. Partea generală. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1963
3) A. Weill, F. Terré, Droit civil.Introduction générale, Paris, 1979
4) A.Hilsenrad, I.Stoenescu, Procesul în R.P.R., Ed.Ştiinşifică, Bucureşti, 1957
5) Adolfo di Majo – La nulittà în Trattato di diritto privato, diretto di Mario Bessone, vol.XIII- Il contratto in generale, Tomo VII, a cura di Adolfo di Majo, Giovanni Battista Ferri, Massimo Franzoni, G.GIAPPICHELLI Editore-Torino, 2002
6) Al .Bacaci, Excepţiile de procedură în procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,1983
7) Aubry CHARLES et Rau CHARLES, Cours de droit civil français, Paris, 1897, I ed,
8) Aurel Pop, Gheorghe Beleiu, Drept civil.Teoria generală a dreptului civil, Universitatea din Bucureşti, 1980
9) B. Stark, Droit civil. Obligations, 2 Contrat, 3e, Editura Litec, 1989
10) B.De Giovanni, La nullità nella logica del diritto, Morano, Napoli, 1964
11) Baudry-Lacantinerie, Precis de droit civil, ed. a 13-a, Editura Guyoit, 1922
12) C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil, Editura All, Bucureşti, 1998
13) C. Laroumet, Droit civil. Les obligations. Le contrat, Economica, Paris, 2003
14) C.Guelfucci Thibiérge, Nullité restution, responsabilité, p.217, Paris, LGDJ, 2004
15) C.Hamangiu, I.Rosetti-Bălănescu, AL.Băicoianu, Tratat de drept civil român, vol.I, Ed.All Beck, Bucureşti, 1996
16) Cf.J.Gestain – Traité de droit civil.Les effets du contrat, Ed.LGDJ, Paris 1994
17) Chitty, Chitty on Contracts., vol.I General Principles, ediţia a 29-a, Swett @Maxwell, 2004
18) Collin et Capitant, Cours élémentaire de droit civil français, 1.1, neuvieme édition, Paris, Librairie Dalloz, 1939
19) Criscouli, La nullità parziale del negozio giuridico, Milano, 1959
20) D. Cosma, Tratat de drept civil, Editura Academiei, Bucureşti, 1967
21) D. Mazeaud, La cause, in 1804/2004, Le Code Civil.Un passé, un présent, un avenir, 2004
22) D.Radu –Acţiunea în procesul civil, Ed.Junimea, Iaşi 1974
23) E. Herovanu-Principiile procedurii judiciare, vol. II, Bucureşti, 1932
24) E. Navarretta, La causa e le prestazioni isolate, Milano, 2000
25) E.,Huber, Erläuterungen zum Vorentwurf, Berna, 1901, II
26) E.Betti, Teoria generală del negozio giuridico, II, Napoli, 1994
27) Enneccerus-Nipperdey, Allgemeiner Teil des Bürgerlichen Rechts, Tübingen, 1960, ediţia a 15-a
28) F. Ferrand, Droit privé allemand, Dalloz, Paris, 1997
29) F.Gazzoni, Manuale de diritto privato, Esi, Milano, 2001
30) Fedele, La invalidità del negozio giuridico di diritto privato, Torino, 1943
31) Fr. Terré, Ph. Simler et Y. Lequette, Droit civil –Les obligations, ediţia a 9-a, 2005
32) G.Boroi –Drept Civil.Partea Generală.Persoanele., Ed.Hamangiu, 2008
33) G.Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, vol. I, ed. All-Beck, 2001
34) G. Gandolfi – Code européen des contrats. Projecto preliinar coordinado por G. Gandolfi [European Contract Code. Preliminary project coordinated by G. Gandolfi – in Italian], Milano: Giuffrè (2000)
35) G. Marty, P. Raynaud, Droit civil. Introduction generale il l’etude du droit et des institutions judiciaires. Les personnes, Paris, Sirey, 1961
36) Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a X-a revăzută şi adăugită de M. Truşcă şi M. Nicolae, Editura Universul Juridic, 2006
37) Henri Mazeaud, Leon Mazeaud, Jean Mazeud, Leçon de droi civil, Introduction à l’étude du droit, 11 e éd. par François Chabas, Montchrestien, Paris, 1996
38) I. Leş, Sancţiunile procedurale în procesul civil, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1988
39) J.Flour, J-L.Aubert, É.Savaux, Les obligations.1.L’ act juridique, douzième édition, Sirey, Paris, 2006
40) L.D-Picazo, A.Gullón, Instutciones de derecho civil, vol.I/2, segunda edición, ed.Tecnos S.A., Madrid, 1998
41) M. Popa, Teoria generală a nulităţilor actelor de procedură civilă, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
42) Ovidiu Ungureanu, Actele de procedură în procesul civil, Ed. Şansa S.R.L., Bucureşti, 1996
43) Rafael N. Petroniu, Teoria actelor inexistente şi aplicaţiunea ei în materie de procedură civilă, teză, 1937, Tipografia Estetica Grafică, Bucureşti, 1937
44) Tr. Ionaşcu, A. Barasch, La conception de la nullité des actes juridiques, dans le droit civil socialiste roumain, avec une étude de la conceptionaue se fit de la nulité, des actesjuridiquest dans le droit civil français contemporaine, Bucureşti, Editura Academiei, Paris, Libraire Generale de Droit et Jurisprudence R. Pichon et R. Durand – Anzias, 1978
45) V.M.Ciobanu, G.Boroi –Drept procesual civil.Curs selectiv pentru licenţă, Ed.ALL BECK, 2005
46) V.Pietrobon, Errore volontà e affidamento nel negozio guridico, Padova, 1990
47) Viorel Mihai Ciobanu-Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, 1996, vol. I
48) Von Tuhr, Der allgemeine Teil des deutschen bürgl.Rechts, II, I, Hälfte, Berlin, 1957
49) Zweigert –Kötz, Introduzione al diritto comparato, Giuffré, 1998
50) D.Guggenheim, L’invalidité des actes juridiques en droit Suisse et compare (Essai d’une théorie generale), Thèse, L.G.D.J., Paris, 1970
51) Ole Lando & Hugh Beale, Principles of European Contract Law, prepared by the Commission on European Contract Law, Ed., Kluwer Law International, 2000

(1) I.Deleanu-Tratat de procedură civilă, Ed. Servo Sat, 2001, Vol I, pg.149
(2) E. Herovanu-Principiile procedurii judiciare, vol. II, Bucureşti, 1932, pg. 77
(3) V.M.Ciobanu-Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, Ed. Naţional, vol. I, pg. 454
(4) I. Stoenescu, G. Porumb-Drept procesual civil român, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966, pg. 210
(5) I.Leş-op.cit, pg.277
(6) As an example, if the expertise was done without the parties’ summons, the court will order the restore of the expertise; in the case when the summons procedure is void, the cause will be adjourned and a new summons will be ordered.
(7) In the case of absolute nullities, the court’s obligation is undoubtful. In the case of relative nullities, the court’s intervention with the purpose of restoring the procedure act can not be evaluated other than in connection with two principles that govern the civil process: the active role of the court and the principle of disponibility (N. Giurgiu, Cauzele de nulitate in procesul penal, Ed.Stiintifica, Buc., 1974, pag.158, I.Les, Principii si institutii de drept procesual civil, Edit.”Lumina Lex” 1998, vol.I, pag.90)
(8) I. Deleanu, op.cit., pag.186
(9) V. Pietrobon, Errore volontà e affidamento nel negozio giuridico, op.cit.p. 237;
(10) See also I.Stoenescu, G.Porumb, Drept Procesual Civil Roman, Edit.Didactica si Pedagogica Buc.1966, pag.214;
(11) H.Solus, R.Perrot, Droit judiciaire privé, t.I, nr.422, pag.390
(12) I. Deleanu, op.cit., pag.187

Comparaţie între nulitatea actului juridic civil şi nulitatea actului de procedură civilă

1. Delimitarea actelor de procedură civilă de actul juridic civil

Actul procedural constituie o varietate a actului juridic, adică manifestarea de voinţă făcută în scopul de a produce efecte juridice (negotium iuris) şi înscrisul ce probează acea situaţie juridică (instrumentum probationis). Dar, spre deosebire de dreptul civil material, unde în materia actelor juridice deosebim operaţiunea juridică de înscrisul ce o probează, în materia dreptului procesual civil, prin act de procedură înţelegem operaţiunea juridică şi actul scris care o constată, când este cazul, act scris ce este considerat el însuşi o operaţiune juridică.
Adeseori, în practica judecătorească, s-au sesizat confuzii între excepţia de nulitate de drept substanţial(material) şi excepţia nulităţii actului de procedură, fapt care a determinat prezenta abordare.
Consider că principalele deosebiri dintre actul juridic civil şi actul de procedură sunt urmatoarele:
a) raporturile de drept civil material se caracterizează prin egalitatea părţilor, în timp ce, în raporturile de drept procesual civil părţilor litigante, deşi li se recunoaşte poziţia de egalitate juridică dintre ele, sunt, totuşi, subordonate instanţei de judecată.
b) actele juridice civile dau expresie manifestării unilaterale, bilaterale sau multilaterale de voinţă a unor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice, pe când cea mai mare parte a actelor de procedură conţin manifestări unilaterale de voinţă;
c) pentru ca un act juridic civil să producă efecte este necesară manifestarea de voinţă, în acest sens, a persoanei fizice sau juridice.În cazul actelor de procedură săvârşite de instanţă, acestea îşi produc efectele potrivit regulilor ce guvernează exercitarea atribuţiilor jurisdicţionale, iar actele de procedură ale părţii pot fi îndeplinite ca urmare a obligării lor la aceasta de către instanţă, ori aceste acte pot fi suplinite cu efectuarea altora;
d) raporturile de drept civil se caracterizează prin egalitatea părţilor, pe când, în raporturile de drept procesual civil, părţile se află între ele pe poziţie de egalitate juridică, dar subordonate instanţei de judecată;
d) dreptul civil promovează principiul libertăţii de formă a actelor juridice, cu excepţia celor solemne, pe când în dreptul procesual civil forma constituie, de regulă, un element indispensabil al actelor de procedură;
e) scopul actelor juridice civile este constituirea unor raporturi, adică crearea de drepturi şi obligaţii, pe când actele de procedură se aduc la îndeplinire în legătură cu drepturile şi obligaţiile procesuale impuse ori recunoscute părţilor pentru soluţionarea litigiului apărut între ele şi restabilirea drepturilor subiective încălcate;
f) actul juridic civil stabileşte drepturi şi obligaţii între părţile acestuia, pe când actele de procedură civilă au un conţinut voliţional eterogen, provenind fie din dispoziţiile imperative ale legii procesuale, fie din activităţile părţilor angrenate în proces, dar şi voinţa instanţei, manifestată prin măsurile luate din oficiu sau prin admiterea cererii părţilor sau doar a uneia dintre părţi, în cursul soluţionării litigiului.
g) dacă actul juridic civil este caracterizat de autonomia de voinţă a părţilor, actul de procedură civilă impune o anumită conduită, astfel că, deşi părţile sunt libere să facă sau să nu facă anumite acte de procedură, ori să le facă defectuos, instanţa este obligată să aplice corect legea procesuală, neputând ignora normele imperative în materie de judecată, iar dacă greşeşte, are posibilitatea îndreptării din oficiu a neregularităţilor săvârşite prin propriul său fapt (în temeiul art.106 alin.2 C.proc.civ.).

2. Delimitarea nulităţii actelor de procedură civilă de nulitatea actului juridic civil

Tratarea comparativă a nulităţii în dreptul material şi în dreptul procesual pleacă de la distincţia dintre actele juridice civile şi a actelor de procedură civilă, datorită specificului acestora, a intenţiilor urmărite, a condiţiilor în care intervin, a mijloacelor de invocare, a părţilor ce o pot invoca şi a efectelor admiterii sancţiunii, deşi nu se rezumă doar la acestea.

A) Asemănări:
1. ambele sunt sancţiuni ce intervin, de regulă, pentru nerespectarea unor dispoziţii legale sau a unor principii de drept;
2. regimul juridic al celor două sancţiuni este identic din punctul de vedere al distincţiei, în raport de caracterul normei încălcate (imperativă sau dispozitivă); tot sub acest aspect, nulităţile care intervin ca urmare a nerespectării normelor imperative pot fi invocate şi de orice parte interesată, dar şi de instanţă ex officio, pe când cele care intervin pentru încălcarea normelor dispozitive sunt lăsate, de regulă, doar la latitudinea beneficirului normei încălcate.
3. ambele atrag, de regulă, ineficacitatea actului civil sau de procedură civilă;
4. ambele categorii de nulităţi, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi au fost invocate, instanţa este obligată să le pronunţe.
5. atât în cazul nulităţii relative de drept substanţial, cât şi al nulităţii actului de procedură condiţionată de existenţa unei vătămări, partea care a generat cauza de nulitate nu-şi poate invoca propria culpă;
6. atât în cazul nulităţii relative de drept substanţial, cât şi al nulităţii actului de procedură condiţionată de existenţa unei vătămări, partea îndreptăţită la invocarea nulităţii poate renunţa la cest drept, rămânând în pasivitate.
7. atât nulitatea absolută a actului juridic civil, cât şi nulitatea actului de procedură civilă, pot fi invocate şi pe cale de excepţie, ca mijloc de apărare.
8. ambele sancţiuni determină desfiinţarea actului neregulat încheiat, dar nu afectează dreptul subiectiv civil în discuţie.
9. din punctul de vedere al clasificării, atât nulităţile de drept substanţial, cât şi cele de drept procesual pot fi de ordine publică şi de ordine privată, exprese sau virtuale, totale sau parţiale, de fond şi de formă, intrinseci sau extrinseci;
10. ambele categorii de nulităţi sunt guvernate de principiul tempus regit actum;
11. principiul quod nullum este, nullum producit efectum este aplicabil ambelor categorii de sancţiuni
12. ambele trebuie pronunţate de către instanţă, neputând fi constatate doar de către părţi. În comparaţie cu procedura de sancţionare a nulităţii actelor de procedură civilă, se remarcă o asemănare în modul de cercetare şi soluţionare, în sensul că, în ambele ipoteze, instanţa va constata mai întâi cauza de nulitate prin prisma prevederii legale încălcate, iar apoi va declara nulitatea, determinând întinderea acesteia şi măsurile necesare pentru regularizarea actului juridic în cauză1. Această concluzie este în acord şi cu opinia majoritară a doctrinei potrivit căreia, în sistemul nostru juridic, nu există nulităţi de drept. Or, cât timp nulitatea nu operează de drept, ea trebuie constată/declarată de către instanţă.

B) Deosebiri:
1. în timp ce nulitatea actului juridic civil îşi are sorgintea în autonomia de voinţă a părţilor contractante sau a emitentului actului unilateral, nulitatea actelor de procedură civilă, poate proveni fie din activităţile părţilor angrenate în proces, dar şi din voinţa instanţei, manifestată prin măsurile luate din oficiu sau prin admiterea cererii părţilor sau doar a uneia dintre părţi, în cursul soluţionării litigiului.
2. nulitatea de drept material survine prin nerespectarea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil, cu ocazia întocmirii sale, pe când nulitatea actelor de procedură civilă este, în majoritatea cazurilor, condiţionată de existenţa unei vătămări, care trebuie dovedită de parte care o invocă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului – exceptând ipoteza nulităţii expresă, care este necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, deoarece vătămarea se prezumă jure de jure.
3. în timp ce nulitatea de drept substanţial se invocă pe cale de acţiune, antrenând declanşarea procesului civil, nulitatea actului de procedură civilă nu poate fi concepută decât în cadrul procesului civil, ca rezultat al modului de îndeplinire defectuoasă a unor activităţi procesuale, putând fi invocată numai pe cale de excepţie sau prin intermediul căilor specifice de atac.
4. nulitatea actului juridic civil presupune întotdeauna o cauză anterioară declanşării procesului civil, premisă de declanşare a litigiului, pe când nulitatea actului de procedură civilă, prin ipoteză, presupune o cauză survenită în cursul procesului civil, fiind de neconceput anterior sesizării instanţei cu acţiunea civilă.
5. nulitatea actului juridic civil poate fi prescriptibilă extinctiv, în timp ce nulitatea actului de procedură civilă nu este supusă prescripţiei extinctive, dar, în funcţie de caracterul ei, poate implica anumite limite temporale de invocare: nulitatea absolută a actului de procedură poate fi invocată oricând în timpul procesului, chiar direct în exercitarea căilor de atac, însă, după epuizarea acestora, intră în puterea lucrului judecat, nemaiputând fi invocată vreodată (pentru că este concepută numai în cadrul respectivului litigiu, iar nu şi în afara acestuia), iar nulitatea relativă trebuie invocată într-un termen foarte scurt (de regulă, cel mai târziu până la termenul următor ce a urmat neregularităţii sau prin intermediul cererii de apel sau de recurs, atunci când nulitatea a survenit la ultimul termen de judecată sau chiar prin intermediul hotărârii judecătoreşti), iar în caz contrar, intervine decăderea părţii din dreptul de a o mai invoca şi aceasta se acoperă. În concluzie, pe axa temporală, nulitatea asbolută de drept substanţial este nelimitată din punctul de vedere al posibilităţii de invocare, pe când nulitatea absolută a actului de procedură este întotdeauna limitată la durata supravieţuirii procesului în care a survenit.
6. în timp ce în dreptul substanţial există o serie de reguli care înlătură principiul de drept quod nullum este, nullum producit efectum (conversiunea, validitatea aparenţei în drept şi răspunderea civilă delictuală), în dreptul procesual acest principiu se aplică ori de câte ori nu este posibilă o regularizare a actului nul, neoperând alte reguli.
7. nulitatea actului juridic civil trebuie dovedită de partea care o invocă, în timp ce nulitatea expresă a actului de procedură civilă se prezumă jure de jure, partea care o invocă fiind dispensată de orice dovadă.
8. actul juridic civil, dând expresie manifestării unilaterale, bilaterale sau multilaterale de voinţă a unor subiecte de drept, persoane fizice sau juridice, pronunţarea nulităţii sancţionează autonomia de voinţă a tuturor acestor persoane, pe când nulitatea actului de procedură civilă, conţinând (de regulă) o manifestare unilaterală de voinţă, sancţionează numai conduita procesuală a emitentului său, iar când nulitatea este determinată de activitatea instanţei, sancţiunea survine în abstract, cu rol corector, de îndreptare a neregularităţii săvârşite prin neobservarea formelor legale.
9. nerespectarea formei cerute ad validitatem la întocmirea actului juridic civil solemn constituie doar una dintre multiplele cauze de nulitate de drept substanţial (unde guvernează principiul libertăţii de formă a actelor juridice) în timp ce, nulitatea actelor de procedură survine preponderent pentru „neobservarea formelor procedurale”, în dreptul procesual civil forma reprezentând, de regulă, un element indispensabil al actelor de procedură;
10. din punctul de vedere al clasificării, pe lângă asemănările prezentate mai sus, există şi deosebiri, în dreptul substanţial neexistând nulităţi substanţiale şi nulităţi accesorii (întâmplătoare), nulităţi necondiţionate şi nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări, nulităţi continue şi nulităţi vremelnice, pe de altă parte, în dreptul procesual nu pot exista nulităţile amiabile din dreptul substanţial, convenţia părţilor fiind de neconceput, prin ipoteză, având în vedere regulile care guvernează procesul civil.
11. de principiu, actul de procedură civilă nul poate fi refăcut sau remediat, fără distincţii, după caracterul normei încălcate, în timp ce actul juridic civil nul nu este susceptibil de asemenea operaţiuni, deoarece, atunci când acestea survin, deja vorbim despre un alt act juridic, iar nu despre cel originar.
12. nulitatea de drept procesual poate fi datorată şi omisiunii de a efectua un act de procedură (omisso medio), în timp ce nulitatea actului juridic civil, presupune, prin ipoteză, o existenţă faptică a actului.
13. nulitatea actului juridic civil afectează în mod direct existenţa dreptului subiectiv născut din raportul juridic de drept substanţial ce stă la baza formării acelui act, pe când, nulitatea actului de procedură, de principiu, nu afectează existenţa dreptului subiectiv civil.
14. nulitatea actului juridic civil antrenează, de regulă, şi nulitatea actelor subsecvente, pe când nulitatea actului de procedură civilă nu va atrage nulitatea actelor subsecvente decât dacă acestea sunt în interdependenţă cu actul nul.

Nota> Prezentul articol sau texte din continutul acestuia nu pot fi reproduse fara acordul expres al autorului.

ASPECTE DE DREPT PROCEDURAL COMPARAT ÎN MATERIA BREVETELOR EUROPENE DE INVENTIE

marți, ianuarie 19th, 2010

Lector univ.dr.Gabriela Răducan
Av. Ana Maria Mihai

Abstract:
The present study aims to underline the dynamic, versatile character of the patent procedure, with reference to both the European Patent Convention and the national law in Romania, France, Germany and Great Britain. These four national law systems have been deliberately chosen in order to illustrate how an essentially unitary procedure can be influenced by either the legal system in which it is applicable (romanic law or common law) or by the statal organisation (unitary or federal state). A particular attention was paid to the European Patent Convention that establishes a procedure that is operational at a european level, with obvious benefits for the patent granting procedure in terms of celerity and efficiency.

Key words: patent, opposition procedure, appeal, revocation, infringement.

1. Consideraţii introductive

Convenţia din 5 octombrie 1973 privind eliberarea brevetelor europene („Convenţia”) a stabilit un cadru uniform de acordare a brevetelor de invenţie, fără a neglija însă particularităţile naţionale în această materie. Cu respectarea normelor stabilite în Convenţie, statele membre ale Organizaţiei Europene de Brevete beneficiază, aşadar, de emiterea brevetului european de invenţie de către organizaţie (art. 4, alin.(3) din Convenţie), ceea ce înseamnă recunoaşterea invenţiei brevetate într-un stat membru pe teritoriul tuturor celorlalte.
Deşi, în ansamblul lor, prerogativele oferite Organizaţiei Europene de Brevete constituie un important instrument de comunicare între procedura europeană autonomă şi sistemele legislative naţionale, acestea nu împietează în niciun fel asupra dreptului naţional al brevetelor. Statele semnatare ale Convenţiei îşi păstrează, aşadar, dreptul de a emite brevete în condiţiile normelor legale naţionale. În egală măsură, soluţionarea litigiilor apărute cu privire la brevetele emise la nivel naţional rămâne de competenţa organelor specifice din fiecare stat.
În cele ce urmează, ne vom îndrepta atenţia atât asupra procedurilor stabilite în cuprinsul Convenţiei şi aplicabile în ceea ce priveşte brevetul european, cât şi asupra câtorva dintre procedurile naţionale cele mai relevante, aplicabile în ceea ce priveşte brevetele acordate la nivel naţional, urmând ca analiza comparativă a acestora să evidenţieze diversitatea cadrului legislativ european în care se desfăşoară operaţiunile referitoare la brevetele de invenţie.

2. Proceduri stabilite prin Convenţia privind eliberarea brevetelor europene

Aşa cum precizam anterior, Convenţia din 1973 instituie procedura de acordare a brevetului european, aplicabilă statelor parte la convenţie. Mai exact, art. 90-134 detaliază regulile care trebuie respectate până la acordarea brevetului de invenţie, procedura de opoziţie şi procedura de apel, pe care le vom analiza în cele ce urmează. Rolul principal în cadrul procedurii de acordare a brevetului european aparţine Oficiului European de Brevete.
Astfel, primul pas pentru a obţine un brevet european este acordarea unei date de depozit cererii formulate. Verificarea îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea acesteia este de competenţa Oficiului European de Brevete. Imposibilitatea acordării unei date de depozit, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de Regulamentul de aplicare a Convenţiei, are drept consecinţă excluderea cererii de la calificarea drept „cerere de brevet european”. Însă, în situaţia în care cererea respectă condiţiile pentru acordarea datei de depozit, Oficiul European de Brevete dispune această măsură, urmând ca, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Convenţiei, să întocmească şi să publice un raport de cercetare documentară europeană referitor la cererea formulată.
Tot Oficiului European de Brevete îi revine atribuţia de a publica cererea de brevet european după expirarea unei perioade de 18 luni de la data depozitului sau, dacă a fost revendicată prioritatea, de la data priorităţii. Publicarea poate avea loc chiar înaintea expirării acestei date, la cererea solicitantului. Perioada de 18 luni la care se referă Convenţia nu împiedică însă publicarea cererii de brevet referitor la care s-a luat hătărârea eliberării anterior acestei date.
Acordarea brevetului european este decisă de Divizia de examinare a Oficiului European de Brevete. În cazul acordării brevetului european, se face menţiune despre aceasta în Buletinul european de brevete, prin publicarea hotărârii de acordare, urmată de publicarea menţiunii de eliberare a brevetului european şi a fasciculului de brevet european.
În termen de nouă luni de la publicarea de eliberare a brevetului european, persoanele interesate au posibilitatea de a formula opoziţie la brevet, care urmează a fi examinată de Divizia de opoziţie a Oficiului. Motivele de opoziţie sunt limitativ precizate în Convenţie:
a) obiectul brevetului european nu este brevetabil în înţelesul art. 52-57 din Convenţie;
b) brevetul european nu descrie invenţia suficient de clar si complet pentru ca un specialist în domeniu să o poată executa;
c) obiectul brevetului european depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost ea depusă, sau dacă brevetul a fost eliberat pe baza unei cereri de brevet european divizionare sau a unei noi cereri depuse în conformitate cu art. 61 din Convenţie şi care depaseste conţinutul cererii iniţiale, aşa cum a fost ea depusă. Dacă apreciază că există cel puţin unul dintre aceste motive, Divizia de opoziţie are atribuţia revocării brevetului. În caz contrar, ca şi în situaţia în care titularul amendează cererea de brevet astfel încât să fie suprimat motivul de opoziţie, cererea de opoziţie se respinge.
Un aspect care trebuie punctat şi care îşi găseşte inspiraţia în multe dintre legislaţiile naţionale constă în aceea că, pentru a formula o cerere de opoziţie, titularul acesteia nu trebuie să justifice un interes personal şi direct. Orice persoană este îndreptăţită să formuleze o asemenea cerere, prin instituirea procedurii de opoziţie, legiuitorul urmărind, aşadar, protejarea unui interes public, astfel cum rezultă atât din ansamblul reglementărilor specifice, cât şi din jurisprudenţă (Hotărârea Marii Camere de Apel nr.3/97, publicată în Jurnalul Oficial nr. 245 din 1999). Motivele personale care stau la baza formulării unei cereri de opoziţie sunt, aşadar, irelevante în aprecierea caracterului întemeiat sau nu al acesteia.
Pe de altă parte, introducerea a mai mult de o cerere de opoziţie de către aceeaşi persoană a fost apreciată în jurisprudenţă drept lipsită de interes legitim, având în vedere faptul că această persoană dobândeşte calitatea de parte la procedura brevetării din momentul introducerii primei cereri (Hotărârea Diviziei de examinare nr. 9/2000, publicată în Jurnalul Oficial nr.275/2002).
Hotărârile luate de Secţia de depozit, Diviziile de examinare, Diviziile de opoziţie şi Divizia juridică (toate funcţionând în cadrul Oficiului European de Brevete ca drept „instanţe” cu o competenţă redusă, însă, la materii strict determinate – mai exact ca organe cu caracter jurisdicţional) pot face obiectul unei cereri de apel, care se depune la Oficiul European de Brevete în termen de două luni de la data comunicării hotărârii atacate. Convenţia acordă, însă, un termen mai lung pentru motivarea apelului, respectiv, patru luni de la data comunicării hotărârii.
Procedura de soluţionare comportă, însă, o serie de particularităţi, relevate prin compararea cu instituţiile aparent similare din dreptul procesual comun. Astfel, dacă entitatea a cărei hotărâre a fost atacată consideră apelul ca fiind admisibil şi fondat, ea trebuie să rectifice hotărârea emisă. În cazul în care în termen de trei luni de la primirea motivelor de apel nu s-a luat nicio decizie asupra apelului, acesta va trebui înaintat Camerei de apel, fără a se face comentarii asupra fondului.
După examinarea în fond, Camera de apel va hotărî asupra apelului, având fie posibilitatea de a delibera în cauză, fie posibilitatea de a trimite acţiunea spre rejudecare instanţei care a luat decizia atacată. În cazul trimiterii spre rejudecare, motivele şi dispozitivul hotărârii Camerei de apel sunt obligatorii pentru instanţa care a luat decizia atacată cu apel, cu condiţia ca faptele cauzei să fie aceleaşi. Dacă hotărârea atacată prin apel a fost luată de Secţia de depozit, atunci motivele şi dispozitivul hotărârii Camerei de apel sunt obligatorii şi pentru Divizia de examinare.
Rolul îndeplinit de procedura de apel este acela de a se verifica corectitudinea şi legalitatea hotărârilor luate de diviziile care au atribuţii în materia acordării brevetului european. Apelul are un caracter separat şi independent de procedurile desfăşurate în primă instanţă. În acest sens, în Hotărârea Diviziei de examinare nr. 501/92 (publicată în Jurnalul Oficial nr.261 din 1996), s-a reţinut că toate cererile formulate de una dintre părţi în cursul procedurii în primă instanţă nu sunt valabile şi în faţa instanţei de apel, fiind aşadar necesară reluarea acestora dacă partea care le-a formulat intenţionează să uzeze de efectele lor.
Apelul formulat în condiţiile stabilite de Convenţie are efect suspensiv, astfel cum rezultă şi din cele reţinute în Hotărârea Marii Camere de Apel nr. 28/94 (publicată în Jurnalul Oficial nr.742 din 1995) în care s-a stabilit că hotărârea atacată cu apel nu-şi va produce efecele juridice până la soluţionarea acestuia. Astfel, în situaţia din speţa citată, în cazul atacării cu apel a unei hotărâri prin care se refuză suspendarea publicării menţiunii acordării unu brevet, publicarea va trebui amânată până la soluţionarea apelului. Marea Cameră insistă însă asupra ideii că efectul suspensiv nu echivalează cu desfiinţarea hotărârii atacate, soarta acesteia depinzând de rezultatul cererii de apel. Observăm din nou că legiuitorul european s-a inspirat din sistemele de drept ale statelor membre, mai exact, din sistemul de drept romanic, apelul formulat în condiţiile stabilite de Convenţie având caracteristici similare apelului din legislaţiile naţionale ale mai multor state – părţi. De asemenea, efectul devolutiv este o altă consecinţă a formulării cererii de apel, calea de atac reantrenând reanalizarea fondului.
Totodată, trebuie subliniat că este interzis cumulul de decizii, în respectarea principiului imparţialităţii, astfel că, entitatea căreia îi aparţine competenţa de a statua în primă instanţă pierde dreptul de a se pronunţa asupra aspectelor ulterioare legate de cauză (Hotărârea Diviziei legale nr.29/94, publicată în Jurnalul Oficial nr.147din 1998).
Un rol deosebit de important în cadrul procedurii europene de acordare a brevetului îl are Marea Cameră de Apel. Aceasta va fi sesizată atunci când se pune o problemă de drept de importanţă fundamentală, fie din oficiu, fie la cererea unei părţi, fie la solicitarea preşedintelui Oficiului European de Brevete dacă, în această ultimă situaţie, două camere de apel au luat hotărâri diferite în acea problemă. Această procedură asigură aplicarea uniformă a legii şi poate avea ca obiect numai probleme de drept strict determinate, iar nu şi speţe în întregime (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Diviziei tehnice nr.184/91). Problemele de drept deduse judecăţii în faţa Marii Camere de Apel trebuie să aibă relevanţă concretă în cauză, deci o strânsă legătură cu aceasta. Un interes strict teoretic în clarificarea unei probleme de drept nu constituie o justificare pentru formularea unei asemenea sesizări.Pe durata deliberării Marii Camere de Apel asupra problemei de drept cu care a fost sesizată, procedura de acordare a brevetului va fi suspendată.
De asemenea, nu sunt admisibile cererile care au ca obiect probleme de natură exclusiv tehnică. Dacă o problemă de drept apare în faţa uneia dintre diviziile Oficiului European de Brevete, dar această divizie apreciază că are suficiente mijloace pentru a o soluţiona, nu este necesară sesizarea Marii Camere de Apel (Hotărârea Diviziei juridice nr.5/81).
Convenţia prevede şi posibilitatea revocării brevetului european, cu efect numai într-un stat contractant, pentru unul dintre următoarele motive: obiectul brevetului european nu este brevetabil, conform art. 52-57 din Convenţie; brevetul european nu dezvaluie invenţia de o manieră suficient de clară şi completă pentru a fi realizată de un specialist în domeniu; obiectul brevetului european se extinde dincolo de conţinutul cererii, aşa cum a fost ea înregistrată, sau, dacă dacă brevetul a fost eliberat pentru o cerere de brevet european divizionară sau pentru o cerere nouă înregistrată conform art. 61 din Convenţie, dincolo de conţinutul cererii anterioare, aşa cum a fost depusă; protecţia conferită de brevetul european a fost extinsă; titularul brevetului european nu este îndreptăţit, conform art. 60, paragraful (1) din Convenţie.

3. Incidente procedurale în materia brevetelor de invenţie în dreptul român.

Cadrul legislativ în care se desfăşoară procedura brevetării în sistemul de drept român este stabilit de următoarele acte normative: Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, modificată şi completată prin Legea nr.203/2002, republicată ; Hotărârea de Guvern nr. 499/2002 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie; Legea nr. 381/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora; Legea nr. 611/2002 privind aderarea României la Convenţia privind eliberarea brevetelor europene, adoptată la Munchen la 5 octombrie 1973, precum şi la actul de revizuire a acesteia, adoptat la Munchen la 29 noiembrie 2000.
În sistemul de drept român, cererile formulate în materia brevetelor de invenţie trebuie să respecte prevederile Legii nr. 64/1991. Organul cu rol central în cursul acestei proceduri este Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Art. 28 din Legea nr. 64/1991 stabileşte că „OSIM hotărăşte prin Comisia de examinare de specialitate, pe baza raportului de examinare a cererii de brevet de inventie, acordarea brevetului de inventie sau respingerea cererii de brevet”. Orice hotărâre luată de Comisia de examinare poate fi contestată la OSIM în termen de 3 luni de la comunicare (art.51 alin.1). Articolele precitate stabilesc, aşadar, regulile cu respectarea cărora se poate contesta hotărârea privind admiterea sau respingerea cererii de acordare a brevetului de invenţie. În cazul retragerii constestaţiei, procedura va continua.
Legea permite, de asemenea, formularea unei cereri de revocare a brevetului de invenţie. Astfel, orice persoană are dreptul să formuleze, în scris şi motivat, la OSIM, o cerere de revocare a brevetului de invenţie, în termen de 6 luni de la publicarea menţiunii acordării acestuia, dacă:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 si 13 din lege;
b) obiectul brevetului nu descrie invenţia suficient de clar şi complet, astfel încat o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza;
c) obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, aşa cum a fost depusă.
Dacă motivele de revocare se referă numai la o parte a brevetului, acesta va fi revocat parţial, în mod corespunzător (art.52). Contestatia sau, după caz, cererea de revocare, se soluţionează, în termen de 3 luni de la înregistrarea acesteia la OSIM, de către o comisie de reexaminare din Departamentul de apeluri din cadrul OSIM.
În fine, în dreptul român există posibilitatea anulării brevetului de invenţie acordat de OSIM, ca şi a anulării unui brevet european cu efecte în România, în condiţiile în care se constată că:
a) obiectul brevetului nu este brevetabil, potrivit art. 7-10, 12 si 13 din lege;
b) obiectul brevetului nu descrie invenţia suficient de clar si complet, astfel încat o persoană de specialitate în domeniu să o poată realiza;
c) obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii, astfel cum a fost depusă;
d) protecţia conferită de brevet a fost extinsă;
e) titularul de brevet nu era îndreptăţit la acordarea brevetului.
Ori de câte ori o astfel de situaţie se materializează, persoana interesată depune o cerere de anulare care va fi judecată de către Tribunalul Bucureşti. Cererea de anulare se poate face dupa împlinirea termenului prevazut la art. 52, în care poate fi formulată o cerere de revocare, cu excepţia situaţiilor în care protecţia conferită de brevet a fost extinsă ori titularul de brevet nu era îndreptăţit la acordarea brevetului, pe toată durata de valabilitate a brevetului.
Hotărârile Tribunalului Bucuresti pot fi atacate cu apel la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare. La rândul lor, hotărârile Curţii de Apel Bucureşti pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea de anulare definitivă şi irevocabilă se înregistrează la OSIM de către persoana interesată. Menţiunea hotărârii de anulare se publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la înregistrarea hotărârii la OSIM.
Revocarea ori anularea unui brevet presupune, însă, posibilitatea acordată titularului de a formula observaţii privind măsura dispusă şi de a aduce, într-un termen rezonabil, modificările sau rectificările admise de lege. Cu această ocazie, va fi întrunită o Comisie de reexaminare a cărei hotărâre motivată, se va comunica părţilor în termen de 15 zile de la pronunţare şi va putea fi atacată cu apel la Tribunalul Bucuresti în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotărârile Tribunalului Bucureşti vor putea fi atacate, la rândul lor, cu recurs, la Curtea de Apel Bucureşti. Dispozitivul hotărârii de acordare a brevetului de invenţie, luată de comisia de reexaminare, precum şi dispozitivul hotărârii definitive si irevocabile pronunţate de instanţa judecătorească se înscriu în registrele naţionale şi se publică în Bulentinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată. OSIM înscrie în registrele naţionale modificările intervenite ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi le publică în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială în termen de 60 de zile de la data înregistrării acestora la OSIM de către persoana interesată.
În ceea ce priveşte litigiile cu privire la calitatea de inventator, de titular de brevet sau cele cu privire la alte drepturi născute din brevetul de invenţie, inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului, din contractele de cesiune si licenţă, sau cele referitoare la nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 5 alin. (6), art. 36 şi art. 42 din Lege, dispoziţiile art. 63 stabilesc că acestea sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.
Tot în condiţiile dreptului comun, titularul de brevet, precum şi licenţiatul autorizat să utilizeze drepturile decurgând din brevetul de invenţie, pot solicita instanţei judecătoreşti luarea unor măsuri asigurătorii, atunci când exista un risc de încălcare a drepturilor decurgând dintr-un brevet şi dacă această încălcare riscă să cauzeze un prejudiciu ireparabil ori dacă există un risc de distrugere a elementelor de probă, ca şi ordonarea după acordarea liberului de vamă a unor măsuri privind încetarea faptelor de încalcare a drepturilor decurgând din brevet, săvârşite de o terţă persoană cu ocazia introducerii în circuitul comercial a unor mărfuri importate, care implica o atingere a acestor drepturi.

4. Particularităţile procedurii de brevetare în dreptul francez.

Normele legale care stabilesc regulile de desfăşurare a procedurii de brevetare în sistemul de drept francez sunt : Legea nr. 597/1992 privind codul proprietăţii intelectuale, cu modificările ulterioare; Decretul nr. 385/1995 privind regulamentul de aplicare a codului proprietăţii intelectuale.
În Franţa, implementarea normelor privind brevetul de invenţie este în sarcina Institutului Naţional de Proprietate Industrială. Sistemul francez nu permite, spre deosebire de cel român şi de cel aplicabil la nivel european, analizate anterior, formularea unei opoziţii la înregistrarea brevetului, nici înainte, nici după acordarea acestuia. Singura posibilitate de intervenţie a terţilor constă în dreptul de a formula observaţii scrise referitoare la caracterul brevetabil sau nu al invenţiei. Aceste observaţii urmează a fi comunicate titularului cererii de acordare a brevetului care are la dispoziţie trei luni de la comunicare pentru a formula un răspuns la aceste observaţii ori a-şi adapta cererea.
Este permisă, însă, atacarea oricărei hotărâri privind acordarea, refuzul acordării, prelungirea titlurilor de proprietate industrială. Acţiunile care contestă hotărârile luate de Directorul General al Institutului Naţional de Proprietate Industrială sunt de competenţa cuţilor de apel cu atribuţii în materie de proprietate intelectuală, respectiv, a celor din Aix-en-Provence, Bordeaux, Colmar, Douai, Lyon, Paris şi Toulouse. Calea de atac trebuie formulată de persoana interesată în termen de o lună de la comunicarea hotărârii, pentru persoanele cu domiciliul în Franţa, şi în termen de două luni pentru persoanele cu domiciliul în străinătate. Acţiunea are, la fel ca în celelalte proceduri analizate mai sus, un efect suspensiv. Împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel se poate formula recurs în faţa Curţii de Casaţie.
Legea franceză stabileşte o procedură de repunere în termen pentru persoana care solicită un brevet şi care nu a respectat termenele stabilite de lege în acest sens. Această persoană va trebui să formuleze o cerere adresată Directorului General al Institutului Naţional de Proprietate Industrială într-o perioadă de două luni de la apariţia motivului care a generat imposibilitatea respectării termenului. În aceeaşi perioadă de timp va trebui să fie îndeplinit actul neefectuat în termen. Formularea cererii de repunere în termen este posibilă în cel mult un an de la expirarea sa. Hotărârea luată în această materie poate fi atacată la Curtea de Apel.
Validitatea unui brevet emis în condiţiile legii franceze poate fi contestată prin introducerea unei acţiuni în faţa instanţelor de drept comun, ulterior momentului acordării brevetului. Au calitate procesuală activă în această materie atât persoanele care apreciază că un brevet nu a fost acordat în condiţii legitime, cât şi procurorul, care poate acţiona din oficiu. Revocarea brevetului poate fi parţială sau totală şi are efect retroactiv.
O dispoziţie legală interesantă, care se regăseşte şi în legislaţiile altor state europene, este aceea care permite unei persoane care face dovada că lucrează la o invenţie şi care are temerea că ar putea încălca un brevet deja acordat să solicite emiterea unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească dacă există într-adevăr o astfel de încălcare. Deşi obiectivul urmărit prin instituirea unei asemenea prevederi este acela de a evita apariţia neînţelegerilor, declaraţia instanţei nu exclude un litigiu ulterior pentru încălcarea sau nulitatea brevetului.

5. Elemente de drept german în procedura de brevetare.

În conformitate cu dispoziţiile legale de drept german (Legea din 21 iunie 1976 privind Convenţia Europeană asupra unificării unor aspecte de drept substanţial privind brevetarea invenţiilor din 27 noiembrie 1963, Tratatul de cooperare în materia brevetelor din 19 iunie 1970 şi Convenţia privind acordarea brevetului euroepean din 5 octombrie 1973, modificată prin Legea din 12 martie 2004 privind revizuirea Legii desenelor industriale; Legea consolidată a brevetelor, publicată la 16 decembrie 1980 şi modificată prin Legea din 21 iunie 2006 care modifică Regulamentul privind procedura de opoziţie la acordarea brevetului şi Legea privind costurile în materie de brevete ), orice persoană poate formula o cerere de opoziţie la acordarea brevetului în termen de trei luni de la data publicării acordării acestuia. Este, aşadar, vorba despre o opoziţie ulterioară acordării brevetului. Motivele pentru care poate fi formulată o astfel de cerere sunt limitativ prevăzute de lege şi vor fi expuse în detaliu în cuprinsul cererii.
Rolul central în procedura acordării brevetelor îi aparţine Oficiului German pentru Brevete şi Mărci. Asupra cererilor de opoziţie la care ne-am referit mai sus se pronunţă Departamentul Brevete, format din trei membri cu pregătire tehnică şi un membru cu pregătire juridică, pentru situaţiile care pun probleme deosebite de drept.
Hotărârea de soluţionare a cererii de acordare a brevetului poate fi atacată cu apel în termen de o lună de la comunicare. Cererea de apel se depune la Oficiului German pentru Brevete şi Mărci, iar motivarea apelului nu este o condiţie obligatorie. În cazul admiterii apelului, autoritatea emitentă îşi va rectifica hotărârea. În caz contrar, cererea de apel va fi trimisă instanţei federale competente în termen de o lună. Tribunalul Federal pentru Brevete este o instanţă independentă şi autonomă, destinată soluţionăării apelurilor formulate împotriva hotărârilor emise de Secţia Examinare sau Departamentul Brevete din cadrul Oficiului German pentru Brevete şi Mărci. De asemenea, tribunalul se pronunţă asupra acţiunilor în declararea nulităţii unui brevet. Hotărârile luate de Tribunalul Federal pentru Brevete pot fi atacate, la rândul lor, la Curtea Supremă Federală în termen de o lună, cu condiţia ca această modalitate de atac să fie expres menţionată în hotărârea emisă de tribunal.
Ca şi în cazul dreptului francez, este permisă repunerea în termen a părţii care, din motive neimputabile, nu a respectat un termen legal. Hotărârea luată asupra repunerii în termen nu este susceptibilă de nicio cale de atac.
Acţiunea pentru anularea unui brevet poate fi introdusă de orice persoană, însă numai pentru cazurile expres prevăzute de lege. Acţiunea este imprescriptibilă. Competenţa de primă instanţă în această materie aparţine Tribunalului Federal pentru Brevete, iar hotărârile acestuia sunt atacabile în faţa Curţii Supreme Federale în termen de o lună de la comunicare, atât pentru chestiuni de drept, cât şi pentru chestiuni de fapt.

6. Procedura de brevetare în Marea Britanie.

Beneficiind de o îndelungată tradiţie şi, implicit, de o bogată jurisprudenţă în materia proprietăţii intelectuale, Marea Britanie nu se dezminte nici în ceea ce priveşte domeniul brevetelor de invenţie, legislaţia specifică (Actul privind brevetele de invenţie din 1977; Regulamentul de brevetare din 1995, modificat şi completat; Regulamentul privind taxele în materia brevetelor din 1998, cu modificările ulterioare) stabilind o procedură complexă, menită să răspundă celor mai diverse situaţii ivite în practică.
Entitatea care instrumentează această procedură este Biroul de Proprietate Intelectuală al Regatului Unit care, pe lângă atribuţia de acordare de brevete, îndeplineşte şi rolul unei instanţe inclusiv în ceea ce priveşte cererile de opoziţie formulate în legătură cu brevetele. Opoziţia nu este posibilă decât ulterior acordării unui brevet. Înaintea acestui moment, terţii pot înainta, însă, observaţii privind caracterul brevetabil al unei invenţii. Formularea acestor observaţii nu conferă, însă, terţilor interesaţi calitatea de parte la procedura de acordare a brevetului, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în sistemul european continental.
Cât priveşte contestarea validităţii unui brevet acordat în condiţiile legii britanice, aceasta poate avea loc fie în faţa Biroului de Proprietate Intelectuală al Regatului Unit, în temeiul prerogativelor sale de instanţă judecătorească, fie în faţa instanţei de drept comun competentă. Cererea de revocare a brevetului poate fi formulată de orice persoană, inclusiv, din oficiu, de către reprezentantul Biroului de Proprietate Intelectuală („Comptroller”), în cazul în care invenţiei brevetate îi lipseşte caracterul de noutate, ca urmare a existenţei unui brevet anterior, având acelaşi obiect. Acesta din urmă are atribuţii şi în ceea ce priveşte cererile referitoare la încălcarea brevetelor. Având însă puteri limitate în comparaţie cu instanţele de drept comun, el îşi poate declina competenţa în favoarea acestora.
Hotărârile luate de Biroul de Proprietate Intelectuală al Regatului Unit pot fi atacate în faţa instanţei de drept comun în termen de 28 de zile de la emitere.

7. Concluzii

Scopul prezentului articol este acela de a ilustra particularităţile procedurii privind brevetele de invenţie în cadrul mai multor siteme diferite de drept.
O dată cu adoptarea Convenţiei din 5 octombrie 1973 privind eliberarea brevetelor europene, a avut loc instituirea unei proceduri unitare, de care beneficiază toate statele europene care au ales să fie parte la această Convenţie. Procedura europeană rămâne însă una facultativă pentru solicitantul de brevet, care are la dispoziţie şi normele naţionale specifice.
Din analiza comparativă a sistemelor de drept puse în discuţie se desprind două idei esenţiale. Prima este aceea că sistemul european instituit de Convenţie a fost elaborat de o asemenea manieră încât să fie în echilibru cu normele naţionale, asigurând astfel receptivitatea destinatarilor Convenţiei.
Cea de-a doua constă în observaţia că, în ciuda nuanţelor generate – aşa cum am arătat – nu numai de viziunea legiuitorului, ci şi de contextul creat de sistemul juridic si forma de organizare statală a fiecărei ţări, există o serie de principii general valabile pentru procedura de acordare a brevetelor, dintre care amintim, cu titlu de exemplu: accesul persoanelor interesate la căile de atac în fiecare moment procesual important, enumerarea limitativă a cazurilor de anulare a unui brevet de invenţie, instituirea unor entităţi /organisme independente, care să se ocupe de cererile formulate în legătură cu brevetele de invenţie şi posibilitatea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate de acestea.

***
NOTA – Prezentul articol sau fragmente din continutul acestora nu pot fi reproduse fara acordul expres al autorilor sau fara citarea sursei.
Articolul a fost publicat in Revista Romana de Dreptul Proprietatii Intelectuale nr.4 din 2009