Archive for the ‘JURISPRUDENTA EUROPEANA’ Category

Hotararea pilot Maria ATANASIU si altii contra ROMANIEI

vineri, noiembrie 19th, 2010

E X T R A S

IN FAPT
I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI
6. Primele doua petente, d-na Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, s-au nascut in 1912 si respectiv 1937 si domiciliaza in Bucuresti. Cea de a treia petenta, D-na Ileana Florica Solon, este nascuta in 1935 si domiciliaza in Bucuresti.
A. Contextul general
7. Dupa instaurarea regimului comunist in Romania in 1947, Statul a procedat la nationalizarea in masa a imobilelor si terenurilor agricole.
8. Unul dintre decretele de nationalizare aplicate in materia imobilelor a fost decretul nr. 92/1959, in temeiul caruia imobilele care apartineau fostilor industriasi, marilor proprietari de terenuri, bancherilor si marilor comercianti au fost nationalizate. Chiar daca acest decret nu privea imobilele muncitorilor, functionarilor, intelectualilor si a pensionarilor, numeroase imobile apartinand acestor categorii sociale au fost la randul lor nationalizate.
Intre 1949 si 1969, marea majoritate a terenurilor agricole au fost transferate in patrimoniul cooperativelor agricole
9. Dupa caderea regimului comunist, Statul a adoptat o serie de legi cu scopul de a repara violarile pe care fostul regim le-a adus dreptului de proprietate.
10. Legile nr. 112/1995 si 10/2010 au consacrat principiul restituirii imobilelor nationalizate si a despagubirii banesti in cazul in care restituirea in natura era imposibila. Legea nr112/1995 a introdus plafonarea compensatiei banesti, dar legea nr. 10/2001 a desfiintat-o.
11. In ceea ce priveste terenurile agricole, legile nr. 18/1991, 169/1997 si 1/2000 au marit in mod succesiv suprafata terenurilor ce ar putea fi restituite. Ultima lege a oferit in premiera dreptul la o despagubire pentru terenurile a caror restituire nu mai era posibila.
12. Legea nr. 247/2005 a unit procedurile administrative de restituire a bunurilor vizate de legile mentionate mai sus.
13. Potrivit unui calcul partial al Guvernului, au fost inregistrate mai mult de 2 milioane de cereri intemeiate pe aceste legi, cuantumul estimat pentru a finanta toate despagubirile prevazute de ele ridicandu-se la 21 miliarde de euro.
B. Circumstantele ce privesc prezenta cauza
1. Fapte care privesc cererea nr. 30767/05 introduse de D-nele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru
14. In 1950, in baza decretului nr. 92, Statul a nationalizat mai multe imobile care ii apartineau D-ului Atanasiu, sotul primei petente si tatal celei de-a doua. Unul dintre aceste imobile era situat la nr. 189 pe Calea Dorobantilor, Bucuresti.
a) Demersuri efectuate in vederea restituirii imobilului situat Calea Dorobanţilor
15. La 15 mai 1996, bazandu-se pe dispozitiile legii nr. 112/1995, D-na Atanasiu a solicitat comisiei locale pentru aplicarea acestei legi, restituirea imobilului. Cererea a ramas fara raspuns. La 25 octombrie 1996, d-na Atanasiu a decedat si petentele au fost recunoscute drept unice mostenitoare.
16. Prin contracte incheiate in baza legii nr. 112/1995, intreprinderea care administra imobilul a vandut locatarilor cele noua apartamente din care era compus.
17. Printr-o actiune introdusa la 15 noiembrie 1999, petentele au reclamat imobilul in fata jurisdictiilor interne. Ele au invocat dispozitiile de drept comun care privesc respectarea dreptului de proprietate, pretinzand ca nationalizarea fusese ilegala in ceea ce il priveste pe D-ul Atanasiu. Ulterior, bazandu-se pe o scrisoare a primariei Bucuresti care arata ca trei apartamente nu erau vandute, petentele si-au limitat cererea la aceasta parte a imobilului.
18. Printr-o hotarare din 24 martie 2000, tribunalul Bucuresti a admis actiunea si a dispus restituirea cotei susmentionate din imobil. Tribunalul a considerat ca imobilul fusese ilegal nationalizat deoarece d-ul Atanasiu nu facea parte din categoriile sociale enumarate in decretul de nationalizare si ca, in consecinta, Statul nu putea sa se prevaleze de un titlu de proprietate valabil. Dupa ce a fost apelata si recurata de catre primarie, legalitatea acestei hotarari a fost confirmata, devenind astfel definitiva.
19. Prin actiuni in justitie separate, petentele au solicitat restituirea celorlalte apartamente. In total, au obtinut cinci decizii definitive, mai precis, deciziile curtii de apel Bucuresti din 1 iunie 2001, 19 mai 2004, 1 mai 2005, 5 mai 2005 si 30 octombrie 2007, obligandu-i pe cumparatori si pe autoritatile locale sa le restituie sapte apartamente. Pentru un alt apartament, ele au beneficiat de o decizie, care inca poate fi apelata, data la 30 noiembrie 2009 de tribunalul Bucuresti, care a obligat autoritatile locale sa le acorde o despagubire in bani. Ultimul apartament al imobilului face obiectul prezentei cereri. Fiecare dintre deciziile mai sus mentionate era fondata pe constatarea ilegalitatii nationalizarii imobilului.
b) Demersuri efectuate pe calea dreptului comun pentru restituirea apartamentului nr. 1
20. La 6 aprilie 2001, petentele au sesizat tribunalul Bucuresti cu o actiune in revendicare a apartamentului nr. 1, indreptata contra Primariei Mun. Bucuresti, intreprinderea care administra imobilul si sotii G., care cumparasera apartamentul. Ele au cerut de asemenea anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat la 19 decembrie 1996.
21. Prin hotararea din 4 iunie 2002, tribunalul a admis actiunea, a constatat nulitatea vanzarii si a condamnat paratele sa restituire apartamentul petentelor. Instanta a considerat ca nationalizarea imobilului era ilegala si ca contractul de vanzare nu era valabil.
22. Prin decizia din 14 noiembrie 2002, curtea de apel Bucuresti a admis apelurile formulate de primarie si respectiv sotii G. Curtea a respins astfel actiune petentelor, considerand ca nationalizarea a fost legala si contractul de vanzare-cumparare era valabil pentru ca respectase conditiile impuse de legea nr. 112/1995. Petentele au declarat recurs.
23. Prin hotararea definitiva din 11 martie 2005, ICCJ a retinut recursul pentru examinare, dar a respins motivele petentelor si a declarat actiunea lor inadmisibila. ICCJ a considerat ca petentele au introdus actiunea dupa intrarea in vigoare a legii nr. 10/2001 (vezi paragrafele 25-27) si ca dupa aceasta data ele nu mai puteau sa ceara restituirea apartamentului in cauza decat in conditiile si conform procedurilor impuse de aceasta noua lege.
24. In ceea ce priveste cererea de anulare a contractului de vanzare-cumparare, ICCJ a confirmat legalitatea motivarii date de curtea de apel, insa a respins ca inadmisibila si cererea principala de restituire a apartamentului,
c) Demersuri efectuate in baza legii no 10/2001 pentru a obtine restituirea apartamentului nr. 1
25. La 9 august 2001, invocand dispozitiile legii nr. 10/2001, petentele au solicitat primariei Bucuresti restituirea intregului imobil situat in Calea Dorobantilor.
26. In lispa unui raspuns in termenul legal de saizeci de zile, petentele au introdus, la 26 iulie 2002, o actiune contra primariei. Prin hotararea din 10 noiembrie 2003, curtea de apel Bucuresti a admis actiunea si a obligat primaria sa emita o dispozitie prin care sa se pronunte asupra cererii petentelor. Dupa ce primaria a recurat aceasta hotarare, ICCJ a inlaturat apararea acesteia prin care pretindea ca intarzierea fusese datorata atitudinii petentelor, care au omis sa isi completeze dosarele. Prin decizia definitiva din 18 aprilie 2005, ICCJ a confirmat legalitatea hotararii atacate si a apreciat nici o culpa de natura sa justifice aceasta intarziere nu putea sa fie retinuta contra petentelor.
27. Printr-o scrisoare din 23 martie 2010 adresata agentului guvernamental roman, primaria a aratat ca analiza cererii este suspendata, asteptandu-se elementele lipsa.
2. Fapte ce privesc cererea nr. 33800/06 introdusa de D-na Ileana Florica Solon
28. In 1950, un teren apartinant parintilor petentei situat in Craiova a fost nationalizat. Anterior, o par
En 1950, un terrain appartenant aux parents de la requérante et situé à Craiova fut nationalisé. Dupa aceea, o parte din teren a fost amenajata ca gradina botanica si atribuita Universitatii Craiova, o institutie publica de invatamant superior.
29. La 28 iunie 2001, in baza legii nr. 10/2001, petenta a solicitat Universitatii Craiova sa fie despagubita pentru terenul nationalizat. Ea a aratat ca gradina botanica a Universitatii acoperea 1950 mp din suprafata totala de 2140 mp a terenului in cauza.
30. Prin hotararea nr. 600/A/2001 din 10 iulie 2001, Universitatea Craiova a respins cererea petentei pe motiv ca bugetul ei nu dispunea de fonduri care sa poata fi afectate unui asemenea despagubiri. De asemenea, Universitatea a trimis cererea petentei prefecturii din Dolj.
a) Cererea de chemare in judecata intocmita de petenta
31. La 18 iulie 2001, petenta a chemat Universitatea Craiova in judecata si a solciitat sa fie despagubita pentru terenul de 2140 mp, pe care il evaluase la 70 USD pe metru patrat.
32. La solicitarea Universitatii, tribunalul Doj a dispus in sedinta publica ca Statul, prin ministerul de Finante sa fie de asemenea introdus in cauza in calitate de parat.
33. Prin hotararea din 13 februarie 2003, tribunalul a respins pretentiile petentei, ca premature, pe motiv ca partea interesata ar fi trebuit sa astepte raspunsul prefecturii cu privire la aceasta cererea de despagubire. Totodata a considerat ca petenta a facut dovada dreptului de proprietate de pe urma parintilor sai cat si dovada nationalizarii abuzive.
34. Petenta a apelat aceasta hotarare.
35. La 21 noiembrie 2003, curtea de apel Craiova a admis apelul petentei, a desfiintat hotararea data de prima instanta si a anulat decizia nr. 600/A/2001. Aceasta se fonda pe o scrisoare din 13 noiembrie 2003 adresata de Universitatea Craiova prefecturii judetului Dolj, prin care prima institutie arata ca este de acord sa i se acorde o despagubire petentei. In dispozitivul deciziei sale, curtea de apel a estimat despagubirea datorata la suma de 70 USD pe metru patrat, conform conventiei incheiate de parti in timpul procesului. Ea a aratat de asemenea in motivarea hotararii ca petenta ar trebui sa beneficieze de aceasta despagubire atat timp cat a fost adoptata legea speciala care trebuie sa reglementeze modalitatile, cuantumurile si procedura
36. Atat petenta cat si Universitatea Craiova si Ministerul de Finante au formulat recurs contra acestei decizii pe motiv ca nu fusese incheiata nici o conventie intre parti.
De asemenea, petenta a sustinut ca hotararea atacata nu arata pe care dintre cele doua parate – Universitatea sau Statul roman – le-a obligat instanta sa plateasca despagubirile.
37. Prin hotararea definitiva din 30 martie 2006, ICCJ a respins recursurile si a confirmat legalitatea deciziei curtii de apel din Craiova din 21 noiembrie 2003. Inalta Curte a considerat ca, in conformitate cu articolul 23 din legea nr. 10/2001, Universitatea, care folosea terenul revendicat de petenta, avea obligatia, in cazul in care restituirea in natura a terenului nu se putea realiza, sa prezinte o oferta de despagubire pentru valoarea imobilului si sa comunice hotararea luata prefecturii judetului Dolj
38. ICCJ a mai constatatca, in timpul procesului, Universitatea Craiova a depus scrisoarea din 13 noiembrie 2003 prin care informa prefectura judetului Dolj ca ea este de acord cu acordarea unei despagubiri petentei in cuantumul pe care aceasta din urma il solicita. Instanta a considerat ca, prin continutul sau, aceasta scrisoare reprezinta o oferta facuta conform articolelor 24 si 36 ale legii 10/2001, oferta pe care de altfel petenta a si acceptat-o. In opinia Inaltei Curti, o asemenea oferta din partea Universitatii reprezinta o achiesare a paratei la pretentiile petentei.
Astfel, curtea de apel s-a limitat la a constata faptul ca Universitatea a luat masuri, in timpul procesului, pentru a-si respecta obligatiile prevazute de lege.
39. Inalta Curte a precizat de asemenea ca nici o obligatie concreta nu fusese stabilita fata de Statul roman, parte in proces, iar acordarea efectiva a cuantumului stabilit al reparatiei trebuia facut in conformitate cu procedura speciala reglementata de legea nr. 247/2005.
b) Urmarile administrative ale procedurii judiciare
40. Prin decizia din 27 ianuarie 2006, Universitatea Craiova a propus prefecturii din Dolj sa ii acorde petentei, pentru terenul de 2140 mp, despagubirea stabilita prin decizia din 21 noiembrie 2003 a curtii de apel Craiova. Decizia era intemeiata pe legea nr. 10/2001.
41. Autoritatii Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), printr-o scrisoare din 24 decembrie 2008, i-a solicitat Universitatii Craiova sa ia o decizie intemeiata pe legea nr. 247/2005. Prin urmare, Universitatea i-a propus prefecturii Dolj la 24 martie 2009 sa ii acorde petentei despagubirea in cauza. Ea a precizat ca dosarul urma sa fie transmis Comisei centrale pentru Stabilirea Despagubirilor (<>).
42. Comisia centrala nu a informat petenta de urmarile acestei decizii. Pana astazi, partii interesate nu i-a fost oferita nici o despagubire.
43. In sedinta din 8 iunie 2010, Guvernul a aratat ca cererea petentei urma sa fie tratata cu prioritate.
A. Privire de ansamblu asupra principalelor dispozitii legislative care reglementeaza restituirea bunurilor nationalizate inainte de 1989 sau, in cazul in care acest lucru nu este posibil in natura, a despagubirii banesti aferente.
45. Principalele dispozitii legislative in materie au fost detaliate in hotararile Brumarescu c. Romaniei nr. 28342/95, §§ 34-35, CEDO 1999 VII ; Străin si altii c. Romaniei, nr 57001/00, § 19, CEDO 2005 VII ; Păduraru c. Romaniei, nr. 63252/00, §§ 23-53, CEDO 2005 XII (extrase) ; Viaşu c. Romaniei, nr. 75951/01, §§ 30-49, 9 décembre 2008 ; Faimblat c. Roumanie, nr. 23066/02, §§ 16-17, 13 ianuarie 2009 ; Katz c. Romaniei, nr. 29739/03, § 11, 20 ianuarie 2009 ; Tudor Tudor c. Romaniei, nr. 21911/03, § 21, 24 martie 2009, si Matieş c. Roumaniei, nr. 13202/03, §§ 13-17, 8 iunie 2010. Acestea pot fi rezumate dupa cum urmeaza.
1. Cadru general
45. Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 a fondului funciar a recunoscut fostilor proprietari si mostenitorilor acestora dreptul de restituire partiala a terenurilor agricole. Modificarea cea mai importanta a acestei legi a fost introdusa prin legea nr. 1 din 11 ianuarie 2000 care a oferit dreptul de restituire a 50 de hectare de persoana pentru terenurile arabile si 100 hectare pentru pasuni. Atunci cand restituirea nu era posibila, beneficiarii aveau dreptul la o despagubire baneasca.
46. Fiind vorba de imobilele nationalizate, in lipsa unei legislatii speciale care sa defineasca regimul juridic a acestor bunuri, tribunalele s-au considerat la un moment dat competente sa examineze problema legalitatii actelor de nationalizare si sa dispuna, in caz de constatare a nelegalitatii, restituirea bunurilor in cauza.
47. Intrarea in vigoare a legii nr. 112 din 25 noiembrie 1995 privind reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, a autorizat vinderea acestor imobile locatarilor. Restituirea lor fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora era posibila doar daca locuiau in ele ca si locatari sau daca erau nelocuite. Cand restituirea nu era posibila, fostii proprietari puteau sa solicite o despagubire care era limitata.
48. In ceea ce priveste imobilele si terenurile care au apartinut organizatiilor minoritatilor nationale si a institutiilor bisericesti, ordonantele de urgenta ale guvernului cu nr. 83 din 8 iunie 1999 si 94 din 29 iunie 2000 prevedeau restitiurea lor in natura si, cand acest lucru nu era posibil, acordarea unei depsagubiri.
49. Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de catre Stat a consacrat principiul restituire imobilelor respective. In cazul in care restituirea nu mai era posibila, fostii proprietari sau mostenitorii acestora puteau sa
immeubles concernés. Dans le cas où la restitution n’était plus possible, les anciens propriétaires ou leurs héritiers pouvaient réclamer une réparation non plafonnée.
50. Legea nr. 1 din 30 ianuarie 2009 a stabilit ca imobilele vandute in baza legii nr. 112/1995 nu mai pot sa faca obiectul unei restituiri, ci numai a a altor masuri reparatorii. Posibilitatea de a alege intre actiunea in revendicare si procedura speciala de restituire prevazuta de legea nr. 10/2001 a fost inlaturata in favoarea celei din urma .

51. In afara de bunurile vizate prin dispozitiile legislative mai sus mentionate, Statul isi propune sa ofere despagubiri fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora care si-au pierdut imobilele, terenurile sau recoltele abandonate pe anumite teritorii ca urmare a modificarilor frontierelor inainte de si in timpul celui de-al Doilea Razboi mondial. Prevazuta prin legile nr. 9/1998, 290/2003 si 393/2006 si coordonata de catre ANRP, procedura administrativa de oferire a despagubirilor pentru aceste bunuri este diferita de cea prevazuta pentru bunurile imobile nationalizate si fondurile necesare provin din bugetul Statului.
2. Procedura prevazuta prin legea nr 247/2005 pentru stabilirea cuantumului despagubirilor
52. Legea nr. 247/2005 privind reforma in justitie si proprietatea, care este in continuare in vigoare, a modificat intr-o modalitate esentiala legile anterioare de despagubire stabilind mai ales o procedura administrativa unitara pentru cererile care privesc bunurile vizate de legile nr. 1/2000 si 10/200 si de ordonantele de urgenta ale guvernului nr. 83/1999 si 94/2000.
53. Aceasta lege prevede ca atunci cand restituirea in natura este imposibila, beneficiarii masurilor reparatorii pot alege intre compensarea creantei lor prin bunuri si servicii si plata unei despagubiri calculata dupa <>.
54. Rolul principal la punerea in aplicare a acestei legi a fost incredintata catre doua structuri nou create: Comisia centrala pentru Stabilirea Despagubirilor si Autoritatea nationala pentru restituirea proprietatilor (<>)
55. Au fost introduse termene nou pentru introducerea cererilor de restituire sau de despagubire, mai precis saizeci de zile pentru terenurile agricole si sase luni pentru bunurile imobile care au apartinut institutiilor bisericesti si organizatiilor minoritatilor nationale.
56. Deciziile autoritatilor locale care acordau sau propuneau atribuirea despagubirilor trebuie sa faca obiectul unui control de legalitate din partea prefectului, care are responsabilitatea sa le transmita apoi catre Comisia centrala.
57. Dispozitiile care reglementeaza controlul legalitatii au fost precizate prin hotararea de guvern nr. 128 din 6 februarie 2008. Conform acestor dispozitii, daca prefectul considera ca decizia primarului sau a celorlalte autoritati administrative locale este ilegala, poate sa conteste pe calea contenciosului administrativ intr-un termen de un an de la emiterea deciziei.
58. La primirea dosarului, Comisia centrala trebuie sa verifice legalitatea refuzului restituirii bunului imobil si apoi sa transmita dosarul unor <> pentru ca acestia din urma sa stabileasca cuantumul despagubirii. Pe baza raportului de evaluare, Comisia centrala elibereaza un <> sau retrimite dosarul autoritatilor locale pentru reexaminare.
59. Legea nr. 247/2005 nu stabileste nici termenele nici ordinea in care Comisia centrala trebuie sa solutioneze dosarele. La 28 februarie 2006, Comisia centrala a hotarat ca ordinea solutionarii dosarelor sa fie aleatorie. La 16 septembie 2008, a revenit asupra propriei decizii si a hotarat sa solutioneze aceste dosare in ordinea inregistrarii lor.
3. Proceduri stabilite prin legea nr. 247/2005 pentru plata despagubirilor
60. In scopul platii despagubirilor de catre Comisia centrala, a fost creat un fond inchis de investitii, numit „Proprietatea”. Capitalul acestui fond este in ce mai mare parte constituit din active ale Statului in diferite intreprinderi.
61. Legea nr. 247/2005 a stabilit ca fondul Proprietatea trebuie sa ia, intr-un termen de treizeci de zile numarate de la infiintarea acestuia, masurile necesare in vederea cotarii actiunilor sale la bursa, pentru ca beneficiarii deciziilor de despagubire emise in temeiul legilor de restituire sa poata sa-si vanda actiunile si sa poata primi pretul pe ele in orice moment.
62. Din iulie 2005, legea 247/2005 a fost modificata in mai multe randuri, atat in ceea ce priveste functionarea si finantarea fondului Proprietatea cat si privitor la modalitatile de calcul si procedurile de acordare a despagubirilor.
63. La 28 iunie 2007, guvernul a adoptat ordonanta de urgenta nr. 81/2007, care a modificat organizarea si functionarea fondului Proprietatea. Printre alte masuri, aceasta ordonanta, care a fost confirmata prin legeanr. 142 din 12 iulie 2010, acorda beneficiarilor de actiuni la fondul Proprietatea posibilitatea sa obtina o parte din suma in bani.
64. Conform hotararii de guvern nr. 128 din 6 februarie 2008 privind punerea in aplicare a ordonantei nr. 81/2007, dupa emiterea <> de cate Comisia centrala, partea interesata poate alege intre a primi o parte din suma in bani (in limta de 500 000 Lei RON) si restul in actiuni, sau sa primeasca intreaga suma in actiuni. Aceasta alegere trebuie facuta cu ajutorul ANRP care trebuie sa inlocuie <> printr-un <> corespunzator cuantumului sumei de platit in bani si un <> corespunzator restului sumei de convertit in actiuni la fondul Proprietatea.
65. Alegerea se poate face intr-un termen de trei ani pornind de la emiterea de catre Comisia centrala a <>. Optiunile trebuie examinate in ordine cronologica, dar nici un termen nu este prevazut in acest scop.
66. Plata sumelor in bani mai mici sau eale cu 250 000 RON trebuie sa fie facuta intr-un termen de un an incepand de la data emiterii titlului de plata si de doi ani pentru sumele cuprinse intre 250 000 si 500 000 RON.
67. Prin ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62 din 30 iunie 2010, plata sumelor in bani a fost suspendata pentru o perioada de doi ani pentru a fi mentiut echilibrul bugetar. In aceasta perioada, <> nu pot fi convertite decat in actiuni la fondul Proprietatea.
B. Privire de ansamblu asupra practicii juridice interne relevante
1. Pozitia Curtii constitutionale
68. La cererea parlamentarilor, Curtea constitutionala a examinat, in cadrul controlului de constitutionalitate prealabil la intrarea in vigoare, constitutionalitatea legilor nr. 112/1995, 1/2000, 10/2001 si 247/2005. Prin deciziile idn 19 iulie 1995, 27 decembrie 1999, 7 februarie 2001 si 6 iulie 2005, ea a hotarat ca aceste legi nu incalcau Constitutia, cu exceptia dispozitiilor legii nr. 112/1995 care confirmau dreptul de proprietate al Statului asupra imobilelor transferate in patrimoniul sau fara titlu si care acordau masuri reparatorii solicitantilor numai daca acestia isi aveau resedinta permanenta in Romania
69. Dans le cadre du contrôle de constitutionnalité postérieur à leur entrée en vigueur, la Cour constitutionnelle fut appelée à se prononcer de nouveau sur la constitutionnalité de certaines de leurs dispositions. Elle rejeta le plus grand nombre des exceptions d’inconstitutionnalité soulevées devant les juridictions internes et confirma la conformité de ces lois à la Constitution.
70. Prin decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, Curtea constitutionala a hotarat ca toate persoanele care au introdus in termenul legal o cerere in baza legii nr. 10/2001 puteau sa pretinda masuri reparatorii si mai ales restituirea bunurilor in cazul in care nationalizarea a fost ilegala.
2. Jurisprudenta curtilor de justitie si tribunalelor interne, printre care si Inalta Curte de casatie si justitie
71. Dupa intrarea in vigoare a legii nr. 112/1995, practica instantelor interne a suferit de absenta unui cadru legislativ stabil. Jurisprudenta a oferit mai multe interpretari in ceea ce priveste notiuni cum ar fi cea de <> al Statului, <> a cumparatorului, <>, asa cum este acesta interpretat de jurisprudenta CEDO (deciziile nr. 3857 si 3870 din 4 noiembrie 2008 ale sectiei de contencios administrativ si fiscal ale Inaltei Curti).
C. Date statistice privind fondurile Proprietatea si plata despagubirilor
77. Statisticile comunicate de ANRP in mai 2010 si oferite Curtii de catre Guvern sunt urmatoarele:
– in baza legii nr. 10/2001, au fost inregistrate 202 782 cereri la autoritatile locale. 119 022 dosare au fost examinate si in 56 000 de cazuri a fost propusa acordarea unei despagubiri banesti;
– 46 701 dosare intocmite in baza legii nr. 10/2001 si 375 dosare constituite conform ordonantelor de urgenta ale guvernului nr. 83/1999 si 94/2000 au fost transmise Comisiei centrale, care a emis 10 345 <>. Celelalte dosare sunt in curs de solutionare.
– in baza legilor nr. 18/1991 si 1/2000 privind terenurile agricole, dupa o numaratoare partiala, valabila pentru 8 localitati din 41, apropape un milion si jumatate de cereri de restituire sau de despagubire au fost adresate autoritatilor locale. 55271 dosare intocmite in baza acestor legi au fost trimise Comisiei centrale, care a retinut 21 279 si a emis 10 915 <>. Celelalte dosare sunt in curs de solutionare.
– in ceea ce priveste cererile de restituire a aterenurilor sau a despagubirilor in baza legii nr. 247/2005, mai mult de 800 000 de cereri au fost inregistrate la autoritatile locale, din care 172 000 au primit raspuns favorabil cu propunere de despagubire.
– referitor la totalitatea beneficiarilor de <>, 15059 au optat pentru a obtine o parte din despagubire in bani, totalizand astfel un cuantum de aproximativ 2 miliarde de RON, respectiv 400 milioane euro. 3850 persoane au primit plati echivaland aproximativ 350 milioane de ron, echivalentul a 80 milioane de euro.
78. Create in decembrie 2005, actiunile fondului Proprietatea n-au fost de la inceput cotate la bursa. Cu toate acestea, din 2007, fondul Proprietatea plateste dividende actionarilor sai si din martie 2008 vanzarea actiunilor fondului este autorizata pe calea tranzactiilor directe controlate de autoritatea de reglementare a pietei bursiere. Cu titlu de exemplu, in mai 2010 au fost inregistrate 206 cesiuni.
79. Conform informatiilor publicate la 4 iunie 2010 de fondul Proprietatea, ministerul de Finante este actionarul majoritar, cu 56% de actiuni la fond. In rest, 103 actionari sunt corporatii care detin, in total, 12% din actiunile fondului si 3622 actionari individual care detin, in total, 31,4% din actiunile fondului.
80. Selon une estimation avancée par le Gouvernement, le montant nécessaire pour payer les indemnités prévues par les lois d’indemnisation s’élève à 21 milliards d’euros.
D. Reglementarile Consiliului Europei
81. In Rezolutia Res(2004)3 privind hotararile care releva o problema structurala de baza, adoptata la 12 mai 2004, Comitetul de Ministri a aratat urmatoarele:
« Comitetul de Ministri, in baza articolului 15.b al Statutului Consiliului Europei(…)
Invita Curtea:
I. pe cat posibil, sa identifice in hotararile in care constata o incalcare a Conventiei si care, in opinia sa, releva o problema structurala de baza ca fiind sursa problemei, mai ales cand aceasta este posibil sa dea nastere mai multor cereri, astfel incat sa ajute Statele sa gaseasca solutia potrivita si Comitetul Ministrilor sa supravegheze executarea hotararilor;
II. sa raporteze orice hotarare care contine indicatii referitoare la existenta unei probleme structurale si la sursa acestor probleme nu numai Statului in cauza si Comitetului de Ministri, dar si Adunarii parlamentare, Secretarului General al Consiliului Europei si Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, si sa semnaleze intr-o modalitate potrivita aceste hotarari in baza de date a Curtii.>>
82. Recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Ministri referitoare la ameliorarea cailor de atac interne, adoptata la 12 mai 2004, arata ca:
« Comitetul de Ministri, in baza articolului 15.b al Statutului Consiliului Europei (…)
Recomanda Statelor membre, tinand cont de exemplele de buna practica stabilite in anexa:
I. sa se asigure printr-o monitorizare constanta, in lumina jurisprudentei Curtii, ca exista cai de atac interne pentru orice persoana care pretinde intr-un mod argumentat o incalcare a Conventiei si ca aceste cai de atac sunt eficiente, in masura in care sa permita obtinerea unei decizii pe fondul plangerii si a unui remediu adecvat pentru orice incalcare constatata.
II. sa reexamineze, ca urmare a hotararilor Curtii din care reies defectele structurale sau generale in dreptul sau practica Statului, eficienta cailor de atac existente si, dupa caz, sa stabileasca niste cai de atac eficiente pentru a evita aducerea in mod repetat in fata Curtii a unor cauze similare;
III. sa acorde o atentie speciala, referitor la punctele I si II de mai sus, daca exista o cale de atac eficienta in cazul unei plangeri argumentate pe durata excesva a procedurilor judiciare (…)>>
83. Partea relevanta a anexei Recomandarii Rec(2004)6 Comitetului de Ministri stabileste ca:
« (…) 13. Dupa ce Curtea a dat o decizie din care reies deficiente structurale sau generale in dreptul sau practica Statului (<>) si cand numeroase cereri care contin aceeasi situatie (<>) sunt in curs de solutionare sau este posibil sa fie introduse pe rolul Curtii, Statul in cauza ar trebui sa se asigure ca potentialii petenti dispun de o cale efectiva de atac care sa le permita sa se adreseze unei autoritati nationale competente, cale de atac care ar putea fi de asemenea folosita de catre actualii petenti. O asemenea cale de atac rapida si eficace le-ar permite sa obtina o reparatie pe plan intern, conform principiul subsidiaritatii sistemului Conventiei.
14. Reglementarea unei asemenea cai de atac interne ar putea sa contribuie de maniera substantiala la reducerea volumului de lucru al Curtii. Chiar daca punerea in aplicare rapida a hotararii pilot ramane esentiala pentru a rezolva problema structurala si a preveni astfel cereri viitoare asupra aceleiasi probleme, pot exista o categorie de persoane care au fost deja afectati de aceste probleme inaintea de rezolvarea acesteia din urma. Pentru aceste persoane, existenta unei cai de atac care are ca scop garantarea unei reparatii la nivel intern ar permite Curtii sa ii invite sa foloseasca noua cale de atac si, dupa caz, sa declare cererile lor inadmisbile.
15. Pot exista mai multe optiuni pentru a atinge acest obiectiv, în functie, printre altele, de natura problemei structurale în cauza si dupa cum persoana afectata de aceasta problema a introdus deja o cerere la Curte sau nu.
16. În special, în urma unei hotarâri pilot care a relevat o problema structurala specifica, ar putea fi, de exemplu, adoptata o abordare ad hoc, prin care statul în cauza sa examineze oportunitatea introducerii unei cai de atac specifice sau a extinderii unei cai de atac existente pe cale legislativa sau jurisprudentiala.
17. În cadrul acestei examinaari de la caz la caz, statele ar putea prevedea, daca acest lucru apare ca fiind oportun, posibilitatea redeschiderii procedurilor similare celor dintr-o cauza pilot care a stabilit o încalcare a Conventiei, în vederea degrevarii Curtii de aceste cauze si, în masura în care este necesar, a punerii la dispozitie a unui remediu mai rapid pentru persoana în cauza. Criteriile enumerate în Recomandarea Rec(2000)2 aComitetului de Ministri pot servi drept surssa de inspiratie în acest sens.
18. În cazul în care recursurile specifice au fost create ca urmare a unei cauze pilot, guvernele ar trebui sa informeze rapid Curtea, pentru ca aceasta sa le poate lua în considerare în examinarea cauzelor repetitive subsecvente.
19. Cu toate acestea, nu ar fi necesar sau adecvat sa se creeze cai de atac noi sau sa se acorde celor existente un anumit efect retroactiv, în urma fiecarei cauze în care o hotarâre a Curtii a identificat o problema structurala. În anumite cazuri, ar putea fi preferabil sa se lase cauzele pentru examinarea Curtii, în special pentru a evita obligarea reclamantului sa suporte sarcina suplimentara a epuizarii din nou a recursurilor interne care, în plus, nu ar fi înfiintate decât dupa adoptarea modificarilor legislative. (…) »
84. La 2 martie 2010, , la cea de-a 1078 reuniune a lor, Delegatii Ministrilor care monitorizeaza executarea hotararilor Curtii, au reamintit referitor la cauzele Strain, Viasi si alte cateva sute de cauze romanesti de acest fel ca problemele care se ridicau erau legate de o problema importanta a sistemului datorata mai ales de absenta restituirii sau despagubirii bunurilor nationalizate si apoi revandute de Stat unor terti. Ei au luat act de un plan de actiune prezentat la 25 februarie 2010 de catre autoritatile romane, pe care le-au invitat sa prezinte un calendar pentru adoptarea masurilor aratate.
E. Drept comparat in materie de restituire sau despagubire pentru bunurile nationalizate inainte de 1989 in Europa centrala si orientala
85. In anii care au urmat celui de-al Doilea Razboi Mondial, regimurile comuniste a numeroase tari din Europa centrala si orientala au nationalizat si expropriat masiv imobile cat si structuri industriale, bancare, comerciale si, cu exceptia Poloniei, agricole.
86. La inceputul anilor 1990, au fost adoptate masuri de restituire in multe dintre aceste tari, in a caror situatie politica si juridica era diferita. Modalitatile si limitele restituirii difereau si s-a observat o mare diversitate in forma de despagubire stabilita de State.
87. Unele State nu au adoptat masuri legislative in ceea ce priveste restituirea sau despagubirea bunurilor nationalizate sau confiscate (Azerbadjian, Bosnie-Hertegovina si Georgia).
88. Legislatia poloneza nu prevede restituirea sau despagubirea pentru bunurile confiscate sau nationalizate. Singura exceptie o constituie regiunea Bug si se limiteaza la a stabili un drept de despagubire. Acest drept se poate concretiza, la alegerea proprietarului creantei: prin deducerea valorii indexate a bunurilor abandonate din pretul bunurilor publice achizitionate printr-o procedura de licitatie, sau prin plata unei despagubiri pecuniare care provine din fondurile de despagubire. Cuantumul despagubirii poate sa fie platit creditorului si este limitat de lege la 20% din valoarea actuala a bunurilor pierdute in regiunea Bug.
89. Legislatia Ungariei care priveste compensarea partiala a daunelor cauzate de Stat bunurilor cetatenilor sai prevede o despagubire baneasca sau de cupoane compensatorii. Legea stabileste si un plafon.
90. Majoritatea tarilor in cauza limiteaza dreptul la restituire sau la despagubire anumitor cateogrii de bunuri sau de persoane. Unele State stabilesc in legislatia lor termene, uneori foarte scute, pentru a depune solicitarile.
91. Unele tari (Albania, Bulgaria, fosta Republica iugoslava, Macedonia si Lituania) stabilesc diverse forme de restituire si/sau de despagubire prin legi de <>. Altele au introdus problema restituirii bunurilor in legile care trateaza reabilitarea (Germania, Moldova, Republica cehva, Rusia, Slovacia si Ucraina). In sfarsit, problema este tratata si in legile privind proprietatea (Germania, Bulgaria, Estona, Republica ceha si Slovenia).
92. In toate cazurile, restituirea nu este un drept absolut si poate fi supusa unor numeroase conditii sau limitari. Acelasi regim il are si dreptul la o despagubirei.
1. Condtiile ratione personae
93. Restituirea bunurilor confiscate sau nationalizate sau o despagubire baneasca ii poate privi fie pe fostii proprietari fie pe mostenitorii acestora (mostenitori legali in Albania). Anumite legislatii, cum este cea din Estonia, Lituania, Moldova, Republica ceha, Slovacia si Slovenia, impune solicitantilor sa aiba calitatea de cetatean in momentul confiscarii sau a cererii de restituire, si cateodata a amandoura. In plus, dreptul din Slovacia si Estonia impunea conditia ca solicitantul sa fi fost rezident permanent al tarii in cauza in momentul intrarii in vigoare a legii si a cererii de restituire sau de despagubire. Pentru sistemele care prevad procedura reabilitarii, numai persoanele reabilitate conform legii pot sa solicite restituirea bunurilor. Acesta este cazul Germaniei, Moldovei, Republicii cehe, Rusiei, Slovaciei si Ucrainei, tari unde dreptul de restituire sau de despagubire se naste, partial sau total, din momentul reabilitarii victimelor represiunii politice.
2. Categoriile de bunuri exceptate de la restituire
94. Unele legislatii exclud restituirea sau despagubirea pentru mai multe categorii de bunuri.
95. In unele State sunt excluse terenurile si constructiile a caror natura a fost modificata (Germania), in altele bunurile care si-au pierdut forma originala (Estonia) sau chiar bunurile care au disparut sau care au fost distruse, cat si cele care au fost privatizate (Moldova, Rusia si Ucraina)
96. Pe de alta parte, in Estonia, obiectivele militare, bunurile culturale sau sociale sau obiectivele aflate sub protectia Statului, cat si cladirile administrative a autoritatilor statului sau locale nu pot fi restituite. Conform legislatiei din Moldova, terenurile, padurile, platantiile multianuale sau bunurile care au fost confiscate pentru motive fara nici o legatura cu represiunea politica sunt de asemenea exceptate de la restituire.
97. In Rusia si Ucraina bunurile care au fost nationalizate conform legislatiei in vigoare la acea vreme sunt exceptate de restituire sau despagubire.
98. In Lituania, restituirea este posibila doar pentru imobilele cu destinatie locativa. In Serbia, legea prevede decat restituirea partiala a terenurilor agricole. In sfarsit, in Republica ceva si in Bulgaria legile de restituire specifica bunurile care fac obiectul acestora.
3. Limitarile temporale
99. Unele legislatii impun limitari temporale pentru introducerea unei cereri de restituire sau despagubire. Acesta este si cazul Albaniei si Estoniei (unde fostii proprietari au beneficiat de mai putin de un an ca sa-si depuna solicitarea), a fostei Republici iugoslave a Macedoniei, a Republicii cehe si a Slovaciei (
Certaines législations imposent des limitations temporelles à l’introduction d’une demande de restitution ou d’indemnisation. C’est le cas de l’Albanie et de l’Estonie (où les anciens propriétaires ont bénéficié de moins d’un an pour déposer leur demande), de l’ex-République yougoslave de Macédoine, de la République tchèque et de la Slovaquie (un an de la data intrarii in vigoare a legii privind reabilitarea).
100. Alte legislatii limiteaza restituirea sau despagubirea la bunurile nationalizate sau confiscate in timpul unei anume perioade. Cu titlu de exemplu, legislatia germana limiteaza acordarea despagubirilor la bunurile nationalizate dupa 1949, dar prevede o despagubire pentru bunurile nationalizate intre 1945 si 1949 in zona de ocupatie sovietica.
4. Formele de compensare si limitarile acestora
101. Mai multe tari au ales o despagubire sub forma unui bun echivalent, de aceeasi natura ca bunul nationalizat sau confiscat (Albania, Germania, Bulgaria, fosta Republica iugoslava a Macedoniei si Muntenegru).
102. Atunci cand schimbul este imposibil, legislatiile prevad optiunea de a oferi un bun de o alta natura, o suma de bani, cupoane de compensare (Bulgaria si Ungaria), actiuni sau obligatiuni de Stat (fosta Republica iugoslava si Macedonia, Slovenia) sau parti sociale dintr-o intreprindere publica (Albania si Bulgaria).
103. Calculul cuantumului despagubirii platite se intemeiaza in principal pe valoarea de piata a bunului in momentul hotararii de restituire sau de despagubire (Albania, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia si Serbia), sau la momentul confiscarii (fosta Republica iugoslava si Macedonia) sau astfel cum este stabilit de lege.
104. Anumite tari iau si alte lucru in considerare pe langa pretul pietei. Daca dezdaunarea consta in parti sociale, cuantumul este echivalentul bunului la momentul hotararii, sau al valorii bunului public privatizat (Albania).
105. La fixarea cuantumului despagubirii pot fi avuti in vedere si alti factori. De exemplu, in Germania se tine cont de valoarea bunului inainte de expropriere, care este multiplicat printr-un coeficient prevazut de lege.
106. Anumite legislatii stabilesc plafoane pentru despagubire (Germania, Rusia, Ucraina) sau plati esalonate (Moldova).
Certaines législations fixent des plafonds pour l’indemnité (Allemagne, Russie, Ukraine) ou des versements échelonnés (Moldova).
5. Autoritatile competente sa decida restituirea sau despagubirea
107. Autoritatile insarcinate sa hotarasca asupra restituirii sau despagubirii pot sa fie de natura judiciara sau administrativa. Cele mai frecvente sunt comisiile speciale de restituire si despagubire (Albania, Bulgaria, Moldova, Muntenegru), organe administrative (Lituania), ministerele de Finante sau de Justitie, si chiar tribunalele (Republica ceha). In toate Statele, deciziile organelor administrative pot sa fie contestate in fata tribunalelor administrative sau civile.
IN FAPT
I. ASUPRA CONEXARII CERERILOR
108. Curtea considera in primul rand ca, in interesul unei buni administrari a justitiei, este cazul, aplicand articolul 42 § 1 din regulamentul sau, sa conexeze cererile inregistrate sub nr.30767/05 si 33800/06, faptele aflate la originea celor doua cazuri avand puncte comune. Cadrul legislativ si practicile administrative fiind similare, Curtea a considerat ca prin conexarea celor doua cereri, va putea face o mai buna analiza a acestora.
II. ASUPRA PRETINSEI INCALCARI A ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENTIE
109. Primele doua petente, D-nele Atanasiu si Poenaru, pretind ca respingerea actiunii lor in revendicarea apartamentului nr. 1 si anularea contractului de vanzare-cumparare a acestuia incalca dreptul lor de acces la justitie. Cea de-a treia petente, d-na Solon, sustine ca durata procedurii de restituire a fost excesiva. Toate trei au invocat articolul 6 § 1 al Conventiei, citat mai jos :
<< Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil (...)>>
110. Curtea remarca de la inceput ca principala plangere a d-nei Solon priveste absenta eficientei mecanismul de despagubire, care a contribul la prelungirea procedurii de despagubire. Problema duratei procedurii stand la baza celei a eficacitatii mecanismul de despagubire, Curtea va examina aceasta plangere din punctul de vedere al dreptului la respectarea bunurilor. (paragrafele 150-194 de mai sus).
A. Despre admisibilitatie
111. Curtea constata ca plangerea formulata de D-nele Atanasiu si Poenaru in baza articolului 6 § 1 al Conventiei cu privire la pretinsa incalcare a accesului la justitie nu este in mod vadit nefondata in sensul articolului 35 § 3 al Conventiei. Curtea considera ca nu este incident nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, ea trebuie declarata admisibila.

B. Pe fond
1. Argumentele partilor
a) Petentele
112. D-nele Atanasiu si Poenaru considera ca, refuzand sa examineze actiunea lor in revendicarea apartamentului litigios pe motiv ca ele trebuiau in prealabil sa urmeze procedura administrativa prevazuta in acest scop de legea nr. 10/2001, jurisdictiile interne au incalcat dreptul lor de acces la justitie. Ele au adaugat ca pentru a obtine restituirea apartamentului, au uzat de toate caile de atac oferite de dreptul intern, mai exact actiunea in revendicare si procedurile administrative infiintate de legile nr. 112/1995 si 10/2001, fara sa obtina vreo decizie pe fond.
b) Guvernul
113. Guvernul sustine ca respingerea actiunii D-nelor Atansiu si Poenaru nu a adus atingere dreptului de acces la justitie si ca a fost motiv de grija instantelor interne sa pastreze coerenta procedurilor de restituire instituite de legea nr. 10/2001. Guvernul considera ca, in orice caz, petentele se puteau bucara din plin de accesul la justitie princaile de atac aflate la dispozitia lor in baza legii nr. 10/2001.
2. Aprecierile Curtii
114. Curtea reaminteste ca articolul 6 § 1 garanteaza oricarei persoane dreptul de a sesiza o instanta printr-o contestatie referitoare la drepturile si obligatiile sale civile. <>, respectiv accesul la justitie, cat si dreptul de a sesiza o instanta constituie numai un aspect.
115. Accesul la justitie recunoscut prin articolul 6 § 1 al Conventiei, nu este absolut: acesta este supus unor limitari admise implicit pentru ca el cere prin insasi natura sa ca Statul sa il reglementeze. Statele contractante beneficiaza in materie de o anumita marja de apreciere. Totusi, numai Curtea poate statua in ultima instanta asupra respectarii exigentelor Conventiei; ea trebuie sa se convinga ca limitarile puse in aplicare nu restrang accesul oferit individului de o maniera sau intr-o asemenea masura ca dreptul sa fie afectat chiar in substanta sa. In plus, o asemenea limitare nu poate fi in acord cu articolul 6 § 1 decat daca are un scop legitim si daca exista un raport rezonabil de proportionalitate intre modalitatile utilizate si scopul urmarit.
116. In aceasta privinta, trebuie reamintit scopul Conventiei care este de a proteja drepturi, nu teoretice si iluzorii, ci concrete si efective. Aceasta remarca se refera in special la accesul la justitie, avand in vedere locul important ce il are dreptul la un proces echitabil intr-o societate democratica (Pritul Hans-Adam II de Liechtenstein contra Germaniei [GC], nr. 42527/98, §§ 43-45, CEDO 2001 VIII).
117. In ceea ce le priveste pe D-nele Atanasiu si Poenaru, Curtea constata ca acesta au formulat un recurs intemeiat pe dispozitiile legii nr. 10/2001, dar hotararea definitiva din 18 aprilie 2005 care obliga primarie sa le raspunda nu a fost niciodata executata, desi cererea lor data din 2001. Prin urmare, Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului care sustine ca petentele au putut beneficia din plin de accesul la justitie in cadrul cailor de atac prevazute de legile reparatorii speciale.
118. In ceea ce priveste actiunea in revendicare fondata pe dispozitiile civile de drept comun, Curtea apreciaza ca respingerea acesteia argumentata de necesitatea de a asigura aplicarea coerenta a legilor reparatorii nu ridica de una singura o problema din punctul de vedere a liberului acces la justitie garantat de articolul 6 § 1 al Conventiei, cu conditia ca procedura prevazuta de legea nr. 10/2001 sa constituie o cale judiciara eficienta. (Faimblat, citat mai sus, § 33).
119. Or, reiese din practica nationala ca la acea vreme autoritatile competente si-au incalcat in mod repetat obligatia ce le incumba de a raspunde cererilor de restituire sau de despagubire in termenul legal de saizeci de zile. Problema de sistem care a impiedicat functionarea procedurii instituite de legea nr. 10/2001 a pus persoanele interesate in imposibilitatea de a supune deciziile administrative controlului judiciar prevazut de lege.
120. Iar in ceea ce priveste posibilitatea de a sanctiona intarzierea autoritatilor administrative in examinarea cererilor, Curtea a retinut ca, prin decizia din 19 martie 2007, Sectiile unite ale ICCJ au hotarat ca in absenta unui raspuns din partea autoritatilor administrative in termenul legal, instantele erau abilitate sa hotarasca in locul lor pe fondul cererilor si sa dispuna, dupa caz, restituirea bunurilor. Acest recurs a fost efectiv publicat la 12 noiembrie 2007 in Monitorul oficial. (Faimblat, citat mai sus, § 42).
121. Avand in vedere cele de mai sus, Curtea concluzioneaza ca inainte de a deveni efectiv recursul introdus prin hotararea din 19 martie 2007 de Sectiile unite ale ICCJ , D-nele Atanasiu si Poenaru s-au aflat in imposibilitatea de a reclama in fata instantelor interne restituirea apartamentului litigios.
122. Curtea recunoaste ca, in contextul complex si sensibil din punct de vedere social, acompaniat de gravele consecinte economice care reprezentau tranzitia Romaniei la un regim democratic si repararea nedreptatilor trecutului, punerea la punct a unui cadru legislativ putea sa intampine dificultati si sa acuze intarzieri. (a se vedea, mutatis mutandis, Broniowski contra Poloniei [GC], nr. 31443/96, § 162, CEDO 2004 V).
123. Cu toate acestea, lipsa raspunsului autoritatilor administrative la cererile de restituire introduse in baza legilor nr. 112/1995 si 10/2001, la care se adauga lipsa pe parcursul perioadei de mai sus a unei cai de atac, le-a facut pe D-nele Atanasiu si Poenaru sa suporte o povara disproportionata, aducand astfel atingere la insasi substanta dreptului de acces la justitie.
124. Prin urmare a existat o incalcare a articolului 6 § 1 al Conventiei in ceea ce le priveste pe D-nele Atanasiu si Poenaru.
III. DESPRE PRESUPUSA INCALCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 AL CONVENTIEI
125. Petentele considera ca imposibilitatea in care se afla ce le impiedica sa obtina restituirea sau despagubirea pentru bunurile lor imobile nationalizate constituie o atingere la dreptul respectarii bunurilor, asa cum este recunoscut prin articolul 1 din Protocolul nr. 1 astfel:
<< Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.>>
A. Cu privire la exceptia preliminara intemeiata pe incompatibilitatea ratione materiae a plangerii D-nelor Atanasiu si Poenaru cu dispozitiile Conventiei
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
126. Guvernul sustine ca D-nele Atanasiu si Poenaru nu au un <>, in sensul definit de jurisprudenta Curtii.
127. In ceea ce priveste dreptul de a obtine restituirea imobilelor nationalizate sau despagubiri in baza legislatiei interne, Guvernul subliniaza ca legile reparatorii nu au restabilit automat dreptul de proprietate al fostilor proprietari asupra imobilelor nationalizate.
128. Guvernul sustine ca nici constatarea nelegalitatii nationalizarii unui imobil nici depunerea unei cereri de restituire sau de despagubire nu sunt suficiente pentru a concluziona ca exista o creanta care necesita protectia articolului 1 din Protocolul nr. 1. Ca atare, precizeaza ca dreptul de a fi despagubit se subordoneaza respectarii exigentelor procedurale si materiale enuntatate de legile reparatorii si, mai ales, de legea nr. 10/2001.
129. Or, in opinia Guvernului, examinarea conformitatii cererilor raportata la exigentele susmentionate este exclusiv atributul autoritatilor administrative si jurisdictionale competente. Mai exact, Guvernul considera ca recunoasterea unei creante irevocabile si suficient stabilita in dreptul intern intervine decat dupa controlul de legalitate exercitat de prefect asupra deciziilor autoritatilor locale care au examinat in prima instanta cererile de reparatie introduse in temeiul legii nr. 10/2001.
130. Aratand ca in nici un moment autoritatile administrative sau tribunalele interne nu au recunoscut D-nelor Atanasiu si Poenaru un drept la restituirea apartamentului litigios sau la despagubire, Guvernul conchide ca petentele nu erau titularele vreunui bun sau a vreunei creante impotriva Statului in temeiul careia ele sa pretinda ca ar avea cel putin o <> sa beneficieze efectiv de un bun.
b) Petentele
131. D-nele Atanasiu si Poenaru contrazic argumentele Guvernului.
132. Ele considera ca, in circumstantele specifice ale legislatiei romane in ceea ce priveste restituirea imobilelor nationalizate, existenta unui <>, in sensul articolului 1 din Protocolul 1 al Conventiei, decurge din trei elemente: intrarea in vigoare a legii nr. 10/2001, manifestarea de vointa a persoanei interesate sa beneficieze de aceasta, exprimata prin depunerea unei cereri administrative, si lipsa de raspuns a autoritatii administrative in termenul legal.
133. In ceea ce priveste situatia lor in concret, D-nele Atanasiu si Poenaru reamintesc ca numeroase decizii definitive au constatat nelegalitatea nationalizarii ansamblului din imobil si au dispus restituirea celorlalte apartamente. Prin urmare, ele estimeaza ca este valabila si pentru apartamentul nr. 1 aceasta constatarea a nelegalitatii. D-nele Atanasiu si Poenaru sustin ca in prezent dispun de un bun actual sau, cel putin, de o <> de a obtine restituirea lui sau o despagubire.
2. Aprecierile Curtii
a) Principiile care izvorasc din jurisprudenta Curtii
134. Curtea reaminteste ca un petent poate pretinde o incalcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai in masura in care deciziile pe care le contesta sunt raportate la <> sale in sensul acestei dispozitii. Notiunea de <> poate sa acopere atat <> cat si valori patrimoniale, inclusiv creante, in baza carora un petent poate pretinde sa aiba cel putin o <> sa obtina beneficiul efectiv a unui drept de proprietate (Gratzinger si Gratzingerova contra Republicii cehe ) [GC], nr 39794/98, § 69, CEDO 2002 VII).
135. Curtea reaminteste si ca articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu poate fi interpretat ca si cum ar imputa Statelor contractante o obligatie generala de a restitui bunurile care le-au fost transferate inainte de a ratifica Conventia (Jantner contra Slovaciei, nr. 39050/97, § 34, 4 martie 2003).
136. Totusi, cand un Stat contractant, dupa ce a ratificat Conventia, inclusiv Protocolul nr. 1, adopta o legislatie care prevede restituirea totala sau partiala a bunurilor confiscate de un regim anterior, o atare legislatie poate fi considerata ca genereaza un nou drept de proprietate protejata de articolul 1 din Protocolul nr. 1 in beneficiul persoanelor care satisfac conditiile de restituire. (Kopecký contra Slovacia [GC], nr 44912/98, § 35, CEDO 2004-IX).
137. Daca interesul patrimonial in cauza este de ordinul creantei, acesta nu poate fi considerat drept o <> atunci cand are o baza suficiente in dreptul intern, de exemplu atunci cand este confirmat printr-o jurisprudenta bine stabilita a tribunalelor (Kopecky, precitat, § 52).
b) Aplicarea principiilor susmentionate
138. Curtea constata ca partiile au puncte de vedere diferinte in ceea ce priveste interpretarea dispozitiilor legilor reparatorii si mai ales referitor la momentul de la care persoana ce s-a folosit de aceste legi devine titulara al unui drept la restituirea bunului sau a unei despagubiri.
139. Curtea nu considera ca este necesar sa decida asupra aceste controverse, care izvoraste din teoria si practica interna.
140. Intr-adevar, Curtii ii este suficient sa constate, avand in vedere semnificatia autonoma a notiunii de <> si criteriile retinute de jurisprudenta sa, ca existenta unui <> in patrimoniul unei persoane nu poate fi pusa la indoiala daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca, in dispozitivul hotararii, s-a dispus in mod expres restituirea bunului.
In acest context, refuzul administratiei de a se conforma hotararii judecatoresti constituie o ingerinta a dreptului la respectarea bunurilor, care izvoraste din prima fraza a primul alineat al articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Coventiei (a se vedea, mutatis mutandis, Păduraru, citat mai sus, §§ 65 et 75).
141. Curtea constata ca, de la intrarea in vigoare a legilor nr. 1/2001 si 10/2000 si mai ales a legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care ar trebui sa conduca fie la restituirea bunului fie la acordarea unei despagubiri.
142. In consecinta, Curtea apreciaza ca transformarea intr-o <>, in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, al interesului patrimonial care rezulta din simpla constatare a nelegalitatii nationalizarii este subordonata indeplinirii de catre partea interesata a tuturor exigentelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile reparatorii si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi.
143. In speta, Curtea a retinut ca nicio instanta sau autoritate administrativa interna nu a recunoscut D-nelor Atanasiu si Poenaru in mod definitiv un drept de restituire a apartamentului in litigiu. Hotararile invocate de reclamante (paragraful 19), chiar daca toate constata ca nationalizarea ansambului de imobile a fost nelegala, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament.
144. Prin urmare, acest apartament nu reprezinta un <>, in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, de care petentele s-ar fi putut prevala.
145. Cu toate acesta, in cazul in care constatarea judiciara a nationalizarii abuzive a imobilului nu antreneaza automat un drept de restituire a bunului, Curtea retine ca acesta ofera dreptul la o despagubire din moment ce din deciziile instantelor judecatoresti interne ce au autoritate de lucru judecat reiese ca toate conditiile legale necesare pentru a beneficia de masurile reparatorii, mai exact nationalizarea nelegala a bunului si dovedirea calitatii de mostenitor al fostului proprietar, erau intrunite. Curtea a acordat de asemenea importanta faptului ca primaria din Bucuresti refuza in continuarea sa se conformeze hotararii definitive a ICCJ din 18 aprilie 2005, fara sa ofere vreo justificare.
146. In sfarsit, trebuie concluzionat ca, in ciuda neacordarii de catre primarie a unei decizii pana in prezent, petentele sunt, cel putin, beneficiarele unui drept care urmeaza sa fie despagubit. In lumina hotararilor judecatoresti, care reprezinta, in sensul celorlalte decizii ale Curtii, <>, aceasta creanta constituie un <> suficient de bine stabilit in dreptul intern si care izvoraste de la notiunea de <> reglementata de articolul 1 din Protocolul nr. 1 ( a se vedea, mutatis mutandis, Kopecký, citat mai sus, § 52).
147. Prin urmare, exceptia Guvernului nu poate fi acceptata.
148. In sfarsit, Curtea constata ca aceasta plangere nu este in mod vadit nefondata in sensul articolului 35 § 3 al Conventiei. Ea constata de asemenea ca nu ii este incident nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarata admisibila.
B. Cu privire la admisibilitatea plangerii formulate de D-na Solon
149. In sfarsit, Curtea constata ca aceasta plangere nu este in mod vadit nefondata in sensul articolului 35 § 3 al Conventiei. Ea constata de asemenea ca nu ii este incident nici un alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarata admisibila.
C. In fond
1. Argumentele partilor
a) Guvernul
150. Guvernul afirma ca petentele s-au folosit de posibilitatea de a se adresa autoritatilor administrative cu scopul de a li se acorda o despagubire intemeiata pe legea nr. 10/2001, asa cum a fost modificata de legea nr. 247/2005.
151. In opinia Guvernului, mecanismul pus la punct de aceasta ultima lege si crearea fondului „Proprietatea” este de natura sa ofere avanzilor-cauza despagubiri la inaltimea pretului de piata a bunurilor lor. In conformitate cu ultimele modificari ale legii 247/2005, o parte a despagubirii va putea fi platita cu bani lichizi, daca aceasta creata nu depaseste 500 000 RON. Guvernul sustine ca o anumita intarziere a platii este inevitabila, data fiind complexitatea procedurii de despagubire.
152. Referitor la progresele care au fost realizate pentru ca fondul „Proprietatea” sa devina functional, Guvernul arata, in observatiile scrise la 24 aprilie 2009, ca procedura de evaluare a activelor fondului se apropie de sfarsit, ca de altfel si procedura de alegere a administratorului acestuia.
153. In concluziile prezentate in timpul sedintei publice, Guvernul a aratat ca incepand cu anul 2007, fondul „Proprietatea” plateste dividende actionarilor sai. De altfel, la 9 septembrie 2010, Guvernul a precizat ca actionarii fondului „Proprietatea” au hotarat distribuirea dividendelor pentru perioada 2008/2009 si ca administratorul fondului a fost mandatat pentru a face demersurile necesare in vederea cotarii actiunilor la bursa inainte de 22 decembrie 2010.
154. Guvernul mentioneaza plantul de actiune prezentat Comitetului de Ministri la 25 februarie 2010 care ar trebui sa permita identificarea unor solutii mai bune pentru a face mai eficienta procedura de restituire. Printre solutiile prezentate figureaza infiintarea unei comisii interministeriala, modificarea legislatiei relevante si organizarea unor negocieri cu asociatiile societatii civile.
155. Sprijinindu-se de statisticile prezentate, Guvernul arata ca cererile de despagubire sunt numeroase (paragraful 77 de mai sus) si ca cuantumul global al despagubirilor aprobate reprezinta o povara importanta asupra bugetului.
156. Referindu-se la cauza Solon, Guvernul considera ca pe calea contestatiei formulate impotriva deciziei administrative, dreptul petentei de a fi despagubita a fost acordat de abia la data de 30 martie 2006 (paragraful 37 de mai sus) ; el sustine pe de alta parte ca nu a fost execesiv de lunga perioada scursa pana la luarea deciziei administrative de catre Universitatea Craiova la 24 martie 2009.
157. In plus, Guvernul sustine ca eficacitatea mecanismului de despagubire prin intermediul fondului Proprietatea nu este luat in considerarea in cauza Solon, tinand cont de cuantumul despagubirii, care nu ar depasi limita de 500 000 RON.
b) Petentele
158. Reclamantele sustin ca absenta restituirii sau despagubirii pana in momentul de fata este de natura a incalca dreptul la respectul bunurilor lor. Ele apreciaza ca mecanismul de despagubire pus la punct prin legislatia interna este ineficace.
i. Argumentele D-nelor Atanasiu si Poenaru
159. Petentele insista asupra complexitatii legilor de restituire si asupra incoerentelor legislative si jurisprudentiale care ar fi consecinta unor nenumarate schimbari intervenite intr-o perioada de aproape 20 de ani.
160. Ele pretind o dubla violare a articolului 1 din Protocolul nr. 1. Pe de o parte, ele apreciaza ca a existat o incalcare substantiala a acestei dispozitii in baza vanzarii nelegale si de rea-credinta a apartamentului nr. 1, atunci cand Statul stia de cererea de restituire introduse de catre proprietarul legitim. Pe de alta parte, ele sustin ca a existat o incalcare procedurala a dreptul la respectarea bunurilor atat timp cat anasamblul procedurilor administrative si judiciare utilizate pentru recuperarea bunului s-au dovedit ineficiente din cauza deficientelor mecanismului de restituire a despagubirii pus la punct de catre Stat.
ii. Argumentele D-nei Solon
161. Petenta insista asupra absentei in totalitate a despagubirii. Dupa parerea sa, Guvernul nu a demonstrat existenta niciunei circumstante exceptionale de natura sa justifice intarzierea in punerea la punct a legilor reparatorii. Ea declara ca fondul Proprietatea nu functioneaza tot timpul intr-o modalitate de natura sa conduca la acordarea efectiva a unei despagubiri. Petenta apreciaza ca aceasta situatie este imputabila numai statului care intarzie in mod nejustificat sa ia masurile legale si administrative necesare pentru a face realizarea dreptului de restituire sau a despagubirii efectiva si rapida.
2. Aprecierile Curtii
a) Principiile generale izvorate din jurisprudenta Curtii
162. Curtea considera ca este necesar sa reaminteasca in primul rand principiile care izvorasc din jurisprudenta sa in materie.
163. Privarea de un drept de proprietate sau de alt drept real constituie in principiu un act instantaneu si nu creaza o situatie continua de <> (Malhous c. Republicii cehe [GC], nr 33071/96, CEDO 2000-XII).
164. De asemenea, articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza un drept de a dobandi bunuri, acesta nu le impune Statelor contractante nici o restrictie asupra liberatii lor de a determina campul de aplicare a legislatiilor pe care le pot adopta in materie de restituire de bunuri si sa aleaga conditiile in care accepta sa restituie drepturi de proprietate persoanelor deposedate (Van der Mussele c. Belgiei, 23 noiembrie 1983, § 48, seria A nr 70 ; Slivenko c. Letoniei [GC], nr 48321/99, § 121, CEDO 2002-II, si Jantner, citat mai sus, § 34).
165. Totusi, articolul 1 din Protocolul impune ca o ingerinta a autoritatii publice in exercitarea dreptului la respectarea bunurilor sa fie legala (Fostul rege al Greciei si altii c. Greciei [GC], nr 25701/94, § 79, CEDO 2000-XII, si Iatridis contra Greciei [GC], nr 31107/96, § 58, CEDO 1999 II). Principiul legalitatii presupune de asemenea existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile in aplicarea lor (Beyeler c. Italiei [GC], nr. 33202/96, §§ 109-110, CEDO 2000 I).
166. In plus, orice ingerinta in exercitarea unui drept sau a unei libertati recunoscute de Conventie trebuie sa urmareasca un scop legitim. De asemenea, in cauzele care implica o obligatie pozitive, trebuie sa exista o justificare legitima a inactiunii Statului. Principiul <>, parte integranta a insusi articolului 1 din Protocolul nr. 1 presupene existenta unui interes general al comunitatii. Multumita unei cunoasteri directe a societatii si nevoilor sale, autoritatile nationale sunt in principiu mai in masura decat un judecator international ca sa determine ceea ce este de <>.
In mecanismul de protectie creat prin Conventie, lor le apartine in consecinta sa se pronunte primele asupra existentei unei probleme de interes general care sa justifice masuri aplicabile in domeniul exercitarii dreptului de proprietate, inclusiv masuri care implica privari si restituiri de bunuri. In consecinta, ele au aici o anumita marja de apreciere, ca si in alte domenii la care se extind garantiile Conventiei.
In plus, notiune de <> este ampla prin natura ei. Mai exact, decizia de a a adopta legi de expropriere sau care prevad o despagubire din fondurile publice pentru aceste bunuri expropriate implica de obicei luarea in considerare a unor chestiunii politice, economice si sociale. Considerand ca normal este ca legiuitorul sa dispuna de o latitutinde larga pentru a conduce o politica economica si sociala, Curtea a declarat ca respecta modalitatea in care concepe impertativele de <>, exceptand cazul in care decizia sa se dovedeste in mod vadit fara un fundament rezonabil. (James si altii c. Marea Britanie, 21 februarie 1986, § 46, seria A nr 98, Fostul rege al Greciei si altii, precitat, § 87, si Broniowski, precitat, § 149).
167. Atat o atingere la respectul bunurilor cat si o abtinere de a actiona trebuie sa mentina un just echilibru intre cerintele de interes general ale comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale individului. Mai exact, trebuie sa existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele folosite si scopul propus printr-o masura aplicata de Stat, inclusiv masurile care priveaza o persoana de proprietatea sa. In fiecare cauza care implica o presupusa violare a acestei dispozitii, Curtea trebuie sa verifice daca, datorita actiunii sau inactiunii Statului, persoana in cauza a trebuit sa suporte o sarcina excesiva si disproportionata
(Sporrong si Lönnroth c. Suediei, 23 septembrie 1982, § 73, seria A nr 52).
168. Pentru a aprecia conformitatea comportamentului Statului cu articolul 1 din Protocolul 1, Curtea trebuie sa efectueze o analiza globala a diverselor interese implicate, tinand cont de faptul ca scopul Conventiei este sa apere drepturi <>. Ea trebuie sa mearga dincolo de aparente si sa determine realitatea situatiei litigioase. Aceasta apreciere se poate referi nu numai la modalitatile de despagubire aplicabile – in situatia asemanatoare unei privari de proprietate – dar si asupra comportamentului partilor, inclusiv a metodelor folosite de Stat si punerea lor in aplicare. In acest scop, trebuie subliniat ca incertitudinea – fie ea legislativa, administrativa, sau care tine de practicile aplicate de autoritati – este un factor care trebuia luat in considerare pentru a aprecia comportamentul Statului.
Intr-adevar, atunci cand este vorba de o chestiune de interes general, autoritatile publice sunt obligate sa actioneze in timp util, intr-o modalitate corecta si cu cea mai mare coerenta (Vasilescu c. Romaniei, 22 mai 1998, § 51, Repertoriu de hotarari si decizii 1998 III).
b) Aplicarea principiilor mai sus mentionate cazurilor privind masuri reparatorii intr-un context de reforma politica si economica
169. Curtea a stabilit ca principiile de mai sus se aplica atat pentru modificari fundamentale sistemului unei tari cat si pentru cele care reprezinta tranzitia de la un regim totalitar la o forma democratica de guvernare si reforma a structurii politice, juridice si economice a Statului, fenomene care antreneaza inevitabil adoptarea unor legi economice si sociale la scara larga. (Broniowski, precitat, § 149).
170. In materie de restituire a proprietatii, o legislatie de mare anvergura, mai ales daca ea executa un program de reforma economica si sociala, nu poate in nici un caz sa ajunga la o justitie integrala fata de numeroasele situatii in care se gasesc foarte multe persoane in cauza.
Aprecierea avantajelor sau dezavantajele inerente diverselor solutii de ales apartine in primul rand autoritatilor interne si mai ales Parlamentului, cunoscand faptul ca aici este vorba de o alegere politica (a se vedea James si altii, precitata, §§ 68-69, si, mutatis mutandis, Olaru si altii c. Moldova, nr 476/07, 22539/05, 17911/08 si 13136/07, § 55, 28 iulie 2009).
171. Curtea a recunoscut deja ca punerea in balanta a drepturilor implicate si a castigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procedura transformarii economiei si a sistemului juridic al Statului constituie un exercitiu de o dificultate exceptionala.
172. In asemenea circumstante, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o marja ampla de apreciere nu numai ca sa aleaga masurile care urmaresc sa reglementeze raporturile de proprietate in state, dar si sa acorde timpul necesar pentru punerea lor in practica.
173. Cu toate acestea, aceasta marja, atat cat poate fi ea de ampla, nu este nelimitata si exercitarea puterii discretionare a Statului, chiar si in cadrul celei mai complexe reforme a Statului, nu poate antrena consecinte incompatibile cu normele fixate de Conventie (Broniowski, precitat, § 182).
174. In temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Statul are dreptul sa exproprieze bunuri – inclusiv toate drepturile de despagubire stabilite de lege – si sa reduca, chiar notabil, nivelul despagubirilor prin metode legislative. Ceea ce impune articolul 1 din Protocolul nr. 1 este ca cuantumul despagubirii acordate pentru o privare de proprietate realizata de catre Stat sa fie <> cu valoarea bunului. O lipsa totala a compensatiei poate fi considerata compatibila cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 doar in cazuri exceptionale (Broniowski, citata mai sus, § 186).
175. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 nu garanteaza dreptul la o despagubire integrala in toate cazurile, o compensatie care este doar partiala nu face privarea de proprietate nelegala eo ipso in toate cazurile. Mai precis, obiective legitime de <> ce sunt urmarea unor masuri de reforma economica sau de justitie sociala pot milita pentru o rambursare inferioara valorii totale de piata (James si altii, citata mai sus, § 54 ; Lithgow si altii c. Marea Britanie, 8 iulie 1986, § 120, seria A no 102, si Scordino c. Italiei (nr 1) [GC], nr 36813/97, §§ 95 si urm. CEDO 2006-V).
176. Astfel Curtea a admis in mod explicit in cauzele Broniowski si Wolkenberg ca reforma radicala a sistemului politic si economic al Poloniei cat si starea finantelor sale puteau justifica limitari stricte ale despagubirii repatriatilor din Bug (Broniowski, precitata, § 183, si Wolkenberg si altii c. Poloniei (déc.), no 50003/99, § 63, CEDO 2007-XIV (extraits)).
177. Mai mult, reiese in mod evident din jurisprudenta sa ca daca CEDO a putut estima ca legile de restituire infiintate pentru a atenua consecintele gravelor incalcari ale drepturilor de proprietate, cauzate, de exemplu, de regimurile comuniste, urmaresc un scop legitmi, a considerat totodata ca este necesar de a se face in asa fel ca atenuarea vechilor violari sa nu creeze noi nedreptati disproportionate (a se vedea, spre exemplu, Pincová si Pinc contra Républica ceha nr 36548/97, § 58, CEDO 2002 VIII).
c) Aplicarea in speta a principiilor susmentionate.
178. Curtea observa mai intai ca punand la punct o legislatie speciala de restituire si de despagubire, Statul roman a optat – spre diferenta de alte State care au suferit o schimbare asemanatoare de regim politic in 1989 (paragrafele 85-107 de mai sus) – pentru principiul despagubirii totale pentru exproprierile care au avut loc pe vremea regimului comunist. Astfel, pentru exproprierile suferite acum saizeci de ani, ca in cazul petentelor, legislatia romana prevede, ca in lipsa posibilitatii restituirii, acordarea unei despagubiri la valoarea de piata pe care l-ar avea bunul nationalizat astazi.
179. Curtea face referire la jurisprudenta privitoare la incalcarile dreptului la respectarea bunurilor persoanelor care au dreptul la o reparatie pentru imobile a caror restituire nu mai este posibila (a se vedea, mai ales, Străin, precitata ; Matache si altii c. Roumaniei, nr. 38113/02, 19 octombrie 2006 ; Viaşu, precitata si Katz, precitata).
180. Ea aminteste mai ales ca a apreciat, in cauza Viaşu (precitata, §§ 59-60), ca o decizie administrativa a autoritatii locale competente care recunoaste interesatului un drept de reparatie este suficiente pentru a crea un <> protejat de articolul 1 din Protocolul nr. 1 si ca, in consecinta, neexecutarea unei asemenea decizii constituie o ingerinta in sensul primei fraze al primului alineat al acestui articol ( a se vedea de asemenea Marin et Gheorghe Rădulescu c. Romanieei, nr 15851/06, §§ 20-22, 27 mai 2010).
181. De asemenea, neexecutarea unei decizii administrative care recunoaste dreptul la o despagubire al carui cuantum il si stabileste constituie o ingerinta a primei fraze din primul alineat al acestui articol (Elias c. Romaniei, nr. 32800/02, § 21, 12 mai 2009).
182. A fortiori, neexecutarea unei hotarari judecatoresti care recunoaste dreptul la despagubire, chiar daca nu este stabilit si cuantumul, constituie o ingerinta in dreptul de proprietate in sensul primei fraze a primului alineat al articolul 1 din Protocolul nr. 1 (Deneş si altii c. Romaniei, nr. 25862/03, §§ 46-47, 3 martie 2009).
183. Curtea a constatat incalcarea dreptului de proprietate a petentului in cauza Viaşu, tinand cont de ineficacitatea sistemului de restituire si mai ales al intarzierii in procedura platii despagubirii.
184. Mai exact, Curtea a constatat ca nicio garantie nu era oferita celor interesati in ceea ce priveste durata sau rezultatul procedurii in fata Comisiei centrale. Ea a observat pe de alta parte ca fondul Proprietatea nu functiona intr-o maniera care sa poata permita acordarea efectiva a unei compensatii tuturor beneficiarilor legilor de reparatie care optasera sa primeasca actiuni ( a se vedea, printre altele, Viaşu, §§ 71-72, si Matache si altii, § 42, precitate). Astfel, aceasta inactiune a Statului nu era justificata in mod legitim ca urmarind un scop de interes public, in conformitate cu principiile enuntate in paragrafele 162-168 de mai sus.
185. In cauza Curtea retine in ceea ce le priveste pe D-nele Atanasiu si Poenaru ca in ciudata faptului ca au obtinut, prin mai multe hotarari judecatoresti definitive (paragraful 19 de mai sus), o constatare a nelegalitatii exproprierii si ca, printr-o hotarare definitiva din 18 aprile 2005, autoritatea administrativa locala a fost obligata sa emita o decizie privind cererea petentelor, aceste hotarari nu au fost puse in executare pana la aceasta data.
186. Curtea observa de asemenea in ceea ce o priveste pe D-na Solon ca in ciudata faptului ca ea a obtinut, la 30 martie 2006, o hotarare judecatoreasca definitiva care stabileste si cuantumul despagubirii si ca apoi, la 24 martie 2009, o hotarare administrativa a confirmat acest drept, cele doua decizii n-au fost executate pana acum.
187. Guvernul invoca in principal numarul important de cereri de despagubire asemanatoare celei introduse de petente, care a condus la ingreunarea procedurilor administrative, la prelungirea termenelor de procesare si plata cat si la o importanta povara bugetara.
188. Curtea se confrunta prin urmare cu niste cauze a caror complexitate este politica, istorica si faptica ce tin de o problema care ar fi trebuit sa fie solutionata de catre toate autoritatile care aveau intreaga responsabilitate de a gasi o solutie potrivita. Aceasta realitate trebuie sa ghideze Curtea in interpretarea sa si aplicarea pe care o va face Conventiei, actiuni ce nu pot fi nici statice si nici nu pot sa ignore circumstantele faptice concrete.
189. Motivele de ordin faptic inaintate de Guvern nu pot fi puse la indoiala. Cu toate acestea, Curtea considera ca aceste constatari nu au fost in mod suficient asociate unor masuri legislative si administrative potrivite ca sa ofere tuturor partilor implicate in procesul de restituire o solutie coerenta, previzibila si proportionala cu scopurile de interes public urmarite.
190. Referitor la planul de actiune prezentat de Guvern, Curtea retine ca acesta a fost trimis Comitetului de Ministri de abia la inceputul anului 2010. Chiar daca acesta contine cateva solutii interesante, acestea nu sunt insotite si de un calendar de adoptare (paragraful 154 de mai sus).
191. In ceea ce priveste progresele regente inregistrate de fondul Proprietatea, invocate de Guvern, Curtea observa ca la ora actuala din 68 000 de petenti inregistrati la Comisia centrala, numai 3500 si-au vazut creanta transformata in actiuni la acest fond, actiuni a caror tranzactionare nu estei posibila in continuare pe piata bursiera.
192. Dupa cea a examinat in lumina principiilor enuntate in jurisprudenta sa toate elementele pe care le detine, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument de natura sa justifice zadarnicirea dreptului petentelor la o despagubire.
193. Ea apreciaza ca in speta, faptul ca petentele nu au primit inca o despagubire si ca nu au o certitudine in ceea ce priveste data la care ele vor putea sa o perceapa le-a impus o povara disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1 din Protocolul 1.
194. Concluzionand, a existat in speta o incalcare a acestei dispozitii.
IV. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUI 46 DIN CONVENTIE
195. Conform acestui articol :
<<1. Înaltele Părţi contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curţii în litigiile la care ele sunt părţi. 2. Hotărârea definitivă a Curţii este transmisă Comitetului Miniştrilor care supraveghează punerea ei în executare.>>
A. Argumentele partilor si a tertilor intervenienti
1. Argumentele partilor
196. Petentele sustin ca chiar daca procesul de adoptare a masurilor reparatorii pentru exproprierile suportate inainte de 1989 inceput in urma cu douazeci de ani, nu este inca finalizat. Ele sustin astfel ca legislatia relevanta a fost modificata in mai multe randuri, ceea ce a avut drept consecinta complicarea din ce in ce mai mult a procedurii.
197. Prin urmare, ele apreciaza ca lipsa unei reactii potrivite din partea autoritatilor nationale dupa observatiile facute de CEDO in hotararile Viaşu, Katz si Faimblat precitate este de natura a aduce atingere caracterului subsidiar al mecanismului de control instaurat prin Conventie
198. Guvernul expune ca o serie de probleme dintre cele mai serioase au condus la incetinirea procedurii de restituirii si de despagubire pentru bunurile nationalizate. El subliniaza amploarea fenomenului nationalizarilor sub regimul comunist cat si varietatea bunurilor care au facut obiectul legilor de restituire.
199. Guvernul arata printre altele ca s-a confruntat cun un numar mare de cereri de restituire sau de despagubire introduse de fostii proprietari sau de mostenitorii lor.
200. El sustine apoi ca celei mai mari parti dintre aceste cereri de despagubire li se adauga exigenta unei despagubiri integrale impuse de legile in vigoare. Conform unei evaluari aproximative, cuantumul necesar pentru a plati aceste despagubiri se ridica la 21 miliarde de euro. Guvernul arata in acest sens ca PIB-ul Romaniei pentru anul 2009 a fost de 120 miliarde de euro. Cuantumul despagubirilor platite efectiv pana acum ar fi in jur de 84 milioane de euro.
201. In ceea ce priveste posibilitatea prevazuta de lege de a acorda bunuri sau servicii cu titlu compensatoriu, Guvernul sustine ca aceasta nu poate avea decat o aplicare foarte restransa din cauza penuriei de bunuri si de caracterul limitat al rezervelor publice de terenuri care apartin comunelor.
202. Guvernul semnaleaza de asemenea ca motive de dificultate pentru punerea la punct a mecanisumului de restituire si despagubire lipsa de informatii cadastrale si lipsa unui inventariu a bunurilor Statului.
203. Referitor la masurile de luat din punctul de vedere al articolului 46 al Conventiei, Guvernul admite importanta de a face sitemul de restituire mai eficient. In acest sens, arata ca in 2009 a fost creata o grupare alcatuita din reprezentantii agentului Guvernamental, fondului Proprietatea, ai ANRP-ului, ai ministerelor de Finante si ai Justitie. Printre altele a fost prezentat Comitetului de Ministri si un plan de actiune la 25 februarie 2010. Acesta contine urmatoarele puncte:
– crearea unei comisii interministeriale avand ca obiect identificarea celor mai bune solutii pentru finalizarea procedurii de restituire a proprietatilor;
– modificarea legislatiei in materie de restituire a bunurilor nationalizate in sensul simplificari si cu grija unei mai mari eficiente. Propunerile cele mai importante privesc stabilirea de termene pentru toate etapele administrivative ale procedurii si prevederea unor sanctiuni in caz de nerespectare a lor, cresterea suprafetelor de terenuri care ar putea fi restituite si inmultirea personalului administrativ implicat in procedurile de restituire;
– aprobarea de catre Parlament a ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 81/2007 privind accelerarea procedurii de acordare a despagubirilor;
– organizarea unor dezbateri cu asociatiile fostilor proprietari si reprezentantii societatii civile.
204. In ceea ce priveste o eventuala reforma a nivelului despagubirilor, Guvernul este constient ca <> adoptata in urma solutionarii cauzei Broniowski poate constitui o ipoteza de lucru, tinand cont de faptul ca o asemenea abordare ar putea provoca nemultumiri printe cei interesati.
205. In cele din urma, Guvernul apreciaza ca, in situatii cum este cea a Romaniei, care privesc un dispozitiv legislativ care are consecinte grave si al carui impact economic sur asupra intregii tari este considerabil, autoritatile nationale trebuie sa beneficieze de o ampla putere discretionara ca sa aleaga masurile ce privesc garantarea respectarii drepturilor patrimoniale si trebuie sa li se acorde timpul necesar pentru a le pune in practica. In acest caz, se pare ca Statul a devenit victima propriilor sale bune intentii.
206. Guvernul roaga in cosecinta Curtea sa ii acorde asistenta in rezolvarea acestei probleme, indicandnu-i cat se poate de clar directia de urmat si sa hotarasca suspendarea judecarii tuturor cauzelor in asteptare pe rolul Curtii avand un obiect similar, pentru a ii permite sa pune la punct masurile potrivite.
2. Argumentele tertilor intervenienti
207. Asociaţia pentru Proprietatea Privată considera ca sistemul de reparatii infiintat de Statul roman pentru bunurile imobile nationalizate inainte de 1989 prezinta deficiente majore atat la nivel legislativ cat si judiciar, administrativ si bugetar. Ea estimeaza ca legile de <> sunt inutile in masura in care dreptul comun, mai exact actiunea in revendicare, a oferit intotdeauna solutii mai simple si previzibile.
208. Asociatia considera ca o reducere a nivelului despagubirilor nu se poate justifica prin pretinsul neajuns al resurselor bugetare si ar fi de natura sa compromita speranta legitima pe care legislatia actuala a creat-o celor interesati. De asemenea, aceasta reducere ar aduce atingere principiului neretroactivitatii legii si principiului interzicerii discriminarii, dat fiind ca miii de persoane a caror situatie este similara celei a persoanelor care inca asteapta sa fie despagubite au fost deja despagubita la valoarea de piata a bunurilor care le-au fost confiscate.
209. Asociatia ResRo Interessenvertretung Restitution in Rumänien, care prezinta in mare parte argumente asemanatoare, arata printre altele ca mecanismul de despagubire si de restituire actual este foarte lent, chestiune care il face ineficient. In plus, sustine ca autoritatile administrative implicate in aceasta procedura refuza sa publice raporturi de activitate, astfel incat procedurii ii lipseste transparenta.
B. Aprecierea Curtii
1. Principii generale
210. Curtea reaminteste faptul ca in baza articolului 46, Inaltele Parti contractante se obliga se se conformeze hotararilor definitive ale Curtii in litigiile la care sunt parte, Comitetul de Ministri fiind insarcinat sa supravegheze executarea acestor hotarari. Rezulta mai ales faptul ca, atunci cand Curtea constata o violare, Statul in cauza are obligatia juridica nu numai de a plati interesatilor sumele acordate cu titlu de satisfactie echitabila prevazuta de articolul 41, dar si sa aleaga, sub controlul Comitetului de Ministri, masurile general si/sau, cand este cazul, individuale de integrat in ordiiinea sa juridica interna pentru a pune capat incalcarii constatate de Curte si de a sterge consecintele atat cat este posibil.
211. Statul parat detine in continuare libertatea, sub controlul Comitetului de Ministri, sa aleaga metodele prin care isi va achita obligatia juridica in ceea ce priveste articolul 46 al Conventiei, cu conditia ca aceste metode sa fie compatibile cu concluziile continute de hotararea Curtii (Scozzari si Giunta c. Italiei [GC], nr 39221/98 si 41963/98, § 249, CEDO 2000 VIII, Christine Goodwin c. Marea Britanie [GC], nr 28957/95, § 120, CEDH 2002 VI, Lukenda c. Sloveniei, nr 23032/02, § 94, CEDO 2005 X, si S. si Marper c. Marea Britanie [GC], nr. 30562/04 si 30566/04, § 134, 4 decembrie 2008).
212. Hotarand ca o cauza sau alta trebuie sa fie tratata conform <>, Curtea cauta sa usureseze rezolvarea cea mai rapida si cea mai eficienta posibila a unei disfunctii care afecteaza protectia dreptului conventional in cauza in ordinea juridica interna. Unul dintre factorii pe care Curtea i-a luat in considerare atunci cand a conceput si pus la punct aceasta procedura este o tot mai mare amenintare care impovareaza sistemul Conventiei cu cantitati importante de cauze repetitive, dintre care unele isi au sorgintea intr-o problema structurala sau sistemica identica.
213. Procedura hotararii pilot este in primul rand conceputa ca sa ajute Statele contractante in indeplinirea propriului lor lor in sistemul Conventiei rezolvand acest gen de probleme la nivel national, recunoscand astfel persoanelor in cauza drepturile si libertatile stabilite in Conventie, asa cum o cere articolul 1, oferindu-le un remediu mai rapid si totodata inlesnind sarcina Curtii. (Broniowski c. Poloniei (intelegere amiabila) [GC], nr 31443/96, § 35, CEDO 2005 IX, si Hutten-Czapska c. Poloniei [GC], nr 35014/97, §§ 231-234, CEDO 2006 VIII).
214. Procedura hotararii pilot presupune ca aprecierea Curtii asupra situatiei reclamate intr-o asemenea cauza se extinde dincolo de unicele interese al petentului respectiv. Procedura ii impune Curtii sa identifice, pe cat posibil, cauzele problemei structurale si sa examineze cauza sub aspectul masurilor generale care trebuie luate in interesul altor persoane care ar putea fi afectate. (Wolkenberg si altii, precitata, § 35, si, mutatis mutandis, Olaru si altii, precitata, § 54).
2. Aplicarea principiilor susmentionate in prezenta cauza
a) Aplicarea procedurii de hotararii pilot in speta
215. Curtea arata ca spre deosebire de cauzele Broniowski si Hutten Czapska, precitate, in care deficientele in ordinea juridica interna a fost identificata pentru prima data, Curtea se pronunta in prezentele cauze dupa mai multe hotarari care au stabilit deja incalcarea articolului 6 § 1
al Convention si al Protocolului nr 1 din cauza deficientelor sistemului roman de despagubire sau de restituire (a se vedea, in acelasi sens, Bourdov c. Rusiei (nr 2), nr 33509/04, §§ 129, CEDO 2009 …, Yuriy Nikolayevich Ivanov c. Ucrainei, nr 40450/04, § 83, CEDO 2009 … (extrase)).
216. Curtea constata ca reiese din prezentele cauze faptul ca ineficacitatea mecanismului de despagubire sau de restituire continua sa fie o problema recurenta si la scara larga in Romania. Aceasta situatie persista in pofida adoptarii hotararilor Viaşu, Faimblat si Katz, precitate, in care Curtea a aratat Guvernului ca se impun masuri generale pentru a permite realizarea efectiva si rapida a dreptului la restituire.
217. In urma acestor hotarari, numarul de constatari ale incalcarii Conventiei pentru acelasi motiv nu a incetat sa creasca si mai multe sute de alte cereri similare sunt in asteptare pe rolul Curtii. Acestea ar putea duce pe viitor la noi hotarari statuand incalcarea Conventiei. Acesta nu este numai un factor agravant in ceea ce priveste responsabilitatea Statului fata de Conventie in baza unei situatii trecute sau prezente, dar de asemenea o amenintarea pentru eficienta pe viitor al dispozitivului de control infiintat prin Conventie. (a se vedea, mutatis mutandis, Bourdov nr 2), precitata, §§ 129-130, si Yuriy Nikolayevich Ivanov, precitata, § 86).
218. Avand in vedere aceasta situatie, Curtea apreciaza ca prezentele cauze se preteaza la aplicarea procedurii de hotarare pilot asa cum este ea definita in hotararile Broniowski, Hutten-Czapska, precitate, cat si in hotararile Bourdov (no 2), precitata, §§ 129-130, Yuriy Nikolayevich Ivanov, precitata, § 81, si Olaru si altii, precitata, § 59).
b) Existenta unei practici incompatibile cu Conventia
219. Hotararile deja pronuntate permit identificarea anumitor cauze de disfunctionalitati ale legislatiei si a practicii administrative care, adaugate dificultatilor expuse de Guvern, au afectat si pot inca afecta pe viitor, un mare numar de persoane (paragrafele 198-202 de mai sus)
220. Printre aceste cauze, principala pare a fi extinderea progresiva a aplicarii legilor reparatorii pentru marea majoritate a bunurilor imobile nationalizate, la care se adauga absenta unei limitari a despagubirilor.
221. Complexitatea dispozitiilor legislative si schimbarile care le-au fost aduse s-au tradus printr-o practica juridica neunitara si au creat o incertitudine juridica generala in ceea ce priveste interpretarea notiunilor esentiale ce privesc drepturile fostilor proprietari, ale Statului si a tertilor cumparatori de bunuri imobile nationalizate (Păduraru, precitata, §§ 94 si urm.).
222. Curtea arata ca, in fata multitudinii de proceduri de restituire, autoritatile interne au reactionat adoptand legea nr. 247/2005 care a stabilit o procedura administrativa de despagubire comuna totalitatii bunurilor imobile revendicate.
223. Aceasta conexare, care merge intr-un sens bun pentru ca a creat proceduri simplificate, ar fi eficienta daca autoritatile competente, si mai ales Comisia centrala, ar dispune de resursele umane si materiale la inaltimea sarcinilor ce trebuiesc indeplinite.
224. In acest scop, Curtea retine ca, fiind confruntata inca de la infiintarea sa cu un important volum de lucru, Comisia centrala a tratat dosarele in mod aleatoriu. Chiar daca acest criteriu de examinare a fost modificat, in mai 2010, dintr-un total de 68355 de dosare inregistrate la Comisie, numai 21260 au rezultat intr-o decizie care acorda un <> si mai putin de 4000 de plati au fost efectuate (paragraful 77 de mai sus).
225. Absenta unor termene pentru solutionarea dosarelor de catre Comisia centrala constituie un alt punct slab al mecanismului intern de despagubire, care a fost deja identificat de catre Curte in hotararea Faimblat precitata si a fost recunoscuta de ICCJ. Aceasta din urma a criticat lipsa de diligenta a Comisiei centrala si a obligat-o pe aceasta sa examineze dosarele inregistrate la aceasta institutie intr-un <> (paragraful 76 de mai sus).
226. Cu toate acestea, in absenta unui termen legal obligatoriu, Curtea considera ca dispozitia de mai sus risca sa fie teoretica si iluzorie si ca dreptul accesului la justitie pentru a reclama intarzierea acumulata de Comisia centrala ameninta sa ramana fara continut.
227. In cele din urma, Curtea retine povara foarte importanta pe care legislatia in materia bunurilor imobile nationalizate o reprezinta pentru bugetul Statului si despre care Guvernul recunoaste ca este foarte greu de suportat. Cu toate acestea, ea este afectata de greutatea cu care avanseaza procedura de cotatie bursiera a fondului Proprietatea, de vreme ce aceasta cotatie fusese prevazuta inca din 2005 si ca lansarea tranzactiilor ar fi de natura sa ghideze o parte a beneficiarilor <>> spre piata bursiera, ceea ce ar usura presiunea asupra bugetului.
228. Avand in vedere acumularea de disfunctionalitati ale mecanismului de restituire si despagubire care persista chiar si dupa adoptarea hotararilor Viaşu, Faimblat et Katz, Curtea apreciaza ca este imperios necesar ca Statul sa ia de urgenta masuri cu caracter general care sa poata conduce la o realizare efectiva a dreptului la restituire sau despagubire mentinand un just echilibru intre diferitele interese implicate.
c) Masuri cu caracter general
229. In ceea ce priveste masurile destinate sa garanteze eficienta mecanismului stabilit prin Conventie, Curtea atrage atentia asupra rezolutiei Res(2004)3 si recomandarea Rec(2004)6 a Comitetului de Ministri ai Consiliului Europei adoptate la 12 mai 2004 (paragrafele 81-83 de mai sus).
230. Chiar daca in principiu nu ii apartine Curtii sarcina de a arata care pot fi masurile corecte de indreptare pentru ca Statul parat sa se achita de obligatiile sale in baza articolului 46 al Conventiei, pentru a oferi asistenta pe care Statul parat o solicita, ea va sugera, in scop pur orientativ, tipurile de masuri pe care Statul roman le-ar putea lua pentru a pune capat situatiei structurale constatate.
231. Asa cum Curtea a constatat deja in hotararea Viaşu precitata, Statul parat trebuie, inainte de toate, fie sa indeparteze orice obstacol care se opune exercitarii eficiente a dreptului numeroaselor persoane afectate de situatia considerata de Curte contrare Conventiei, cum este si cazul petentelor, fie, alternativ, sa ofere un remediu adecvat ( a se vedea, mutatis mutandis, Yuriy Nikolayevich Ivanov, precitat, § 94).
232. Statul parat trebuie deci sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate a tuturor persoanelor care se afla intr-o situatie asemanatoare celei a petentelor, tinand cont de principiile enuntate de jurisprudenta Curtii in ceea ce priveste aplicarea articolului 1 din Protocolul nr 1 (paragrafele 162-177 de mai sus). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin amendamente la mecanismul de restituire actual, pentru care Curtea a aratat cateva slabiciuni, si infiintarea de urgenta a unor proceduri simplificate si eficiente, fondate pe masuri legislative si pe o practica juridica si administrativa coerenta, care sa poate mentine un just echilibru intre diversele interese implicate. (Viaşu, precitata, § 83).
233. Punerea in balanta a drepturilor in cauza si a castigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procedura de transofmrare a economiei si a sistemului juridic al Statului constituie un exercitiu de o dificultate exceptionala, care implica interventia diverselor autoritati interne. Curtea apreciaza prin urmare ca este oportun sa ii lase Statului parat o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate in tara si pentru punerea lor in practica (paragrafele 169-177 de mai sus).
234. Curtea ia act cu interes de propunerea avansata de Guvern in planul sau de actiune care vizeaza stabilirea unor termene obligatorii pentru ansamblul etapelor administrative. O asemenea masura, sub conditia sa fie realista si dublata de un control jurisdictional eficient, ar putea avea un impact pozitiv asupra eficacitatii mecanismului de despagubire.
235. In acelasi timp, Curtea apreciaza ca alte exemple de bune practici si masuri de ajustare legislativa, care respecta principiile enuntate de Conventie si Protocoalele sale, oferite de alte State semnatare ale Conventiei ar putea constitui o sursa de inspiratie pentru guvernul parat ( a se vedea mai ales cauzele Broniowski si Wolkenberg, precitate). Astfel, revizuirea legislatiei, care sa conduca la niste norme de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despagubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale carui dispozitii sunt imprastiate in mai multe legi, ordonante si hotarari. Limitarea despagubirilor si esalonarea lor pe o perioada mai mare ar putea reprezenta de asemenea masuri posibile pentru mentinerea unui just echilibru intre interesele fostilor proprietari si intersul general al colectivitatii.
236. Avand in vedere numarul mare de persoane implicate si consecintele grave ale unei asemenea dispozitii, al carei impact asupra intregii tari este considerabil, autoritatile nationale raman suverane sa aleaga, sub controlul Comitetului de Ministri, masurile generale de integrat in ordinea juridica interna pentru a pune capat incalcarilor constatate de catre Curte.
d) Procedura de urmat in cazurile asemanatoare
237. Curtea reaminteste ca procedura hotararii pilot are rolul de a permite ca remediul cel mai rapid cu putinta sa fie oferit la nivel national tuturor persoanelor afectate de problema structurala identificata prin hotararea pilot. Astfel se poate decide, in hotararea pilot, suspendarea tuturor cererilor asemanatoare in fond pentru timpul necesar punerii in practica a masurilor cu caracter general capabile sa rezolve respectiva problema structurala (Yuriy Nikolayevich Ivanov, precitat, § 95, Broniowski, precitat, § 198, si Xenides-Arestis c. Turciei, nr. 46347/99, § 50, 22 decembrie 2005).
238. In acest sens, Curtea a considerat ca este necesar, in unele dintre precedentele hotarari pilot, sa adopte o abordare diferentiata in functie de modul in care cererile au fost introduse in fata sa dupa sau inainte de pronuntarea respectivelor hotarari (Bourdov (nr. 2), precitata, §§ 143-146, si Olaru si altii, precitata, § 60).
239. Pentru prima categorie, Curtea a considerat ca petentii ar putea sa fie invitati sa-si depuna plangerile in primul rand la autoritatile nationale. Referitor la a doua categorie, ea a considerat ca ar fi nedrept sa solicite petentilor sa-si depuna plangerile tot autoritatilor nationale, tinand cont de faptul ca au suportat deja mai multi ani consecintele violarii drepturilor lor garantate prin Conventie.
240. In toate cazurile, examinarea cauzelor similare a fost suspendata pentru un an in asteptarea punerii in practica a masurilor cu caracter general
(Bourdov (nr 2), precitata, § 143, Yuriy Nikolayevich Ivanov, precitata, § 96, si Olaru si altii, precitata, § 61) sau pentru sase luni (Suljagić c. Bosnia-Hertegovina, nr 27912/02, § 65, 3 noiembrie 2009).
241. Tinand cont de numarul important de cerereri indreptate contra Romaniei continand acelasi tip de litigii, Curtea hotaraste sa suspende pentru o perioada de optisprezece luni numarate de la data la care prezenta hotarare va deveni definitiva examinarea tuturor cererilor care izvorasc din aceeasi problematica generala, asteptand adoptarea de catre autoritatile romane a masurilor capabile sa ofere un remediu potrivit tuturor persoanelor vizate de legile reparatorii.
242. Decizia de suspendare nu aduce atingere puterii Curtii de a declara inadmisibila vreo cauza de acest gen sau sa ia act de o intelegere amiabila la care partile ar ajunge, in aplicarea articolelor 37 sau 39 din Conventie
(Bourdov (nr 2), precitata, §§ 144-146, si Olaru si altii, precitata, § 61).
V. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENTIE
243. In baza articolului 41 din Conventie,
<< Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenţiei sau protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei violări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.>>
A. Daune
244. Primele doua petente, D-nele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, solicita restituirea apartamentului litigios sau acordarea sumei de 82000 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material care le-a fost cauzat, reprezentand valoarea apartamentului, stabilita in octombrie 2006 de un expert imobiliar. Cu titlu de daune morale, ele solicita 8 200 EURO.
245. Cea de-a treia petenta, D-na Ileana Florica Solon, solicita ca prejudiciu material suma de 832 684 EUR, respectiv echivalentul valorii de piata a terenului care face obiectul cererii sale de dspagubire. In sprijinul pretentiilor sale, ea a prezentat Curtii doua rapoarte de evaluare intocmite de doi experti imobiliari, datand din ianuarie-februarie 2009. Primul raport apreciaza valoarea de piata a bunului la 3 397 785 (RON), respectiv 802 500 EUR, dupa conversiunea valutara realizata in acelasi raport, in timp ce al doilea raport evalueaza bunul la 3 699 852 RON, respectiv 860 280 EURO. Partea interesata sustine ca pretinsele violari i-au cauzat un sentiment de incertitudine si frustrare. Ea solicita 7 000 de EUR cu titlu de daune morale.
246. Guvernul contesta aceste pretentii.
247. Referitor la cererea D-nelor Atanasiu si Poenaru, Curtea subliniaza ca nicio instanta sau autoritate administrativa nu a recunoscut partiolr interesate un drept la restituirea apartamentului litigios. In ceea ce priveste valoarea acestui apartament, sprijinindu-se pe concluziile unei expertize imobiliare efectuata in noiembrie 2006, sustine ca valoarea sa de piata este de 39 603 EUR.
248. In ceea ce priveste cererea D-nei Solon, Guvernul reaminteste ca despagubirea stabilita prin hotararea din 21 noiembrie 2003 a curtii de apel Craiova si apoi prin cea din 30 martie 2006 a ICCJ era de 70 dolari americani (USD) pe metru patrat. In plus, observa ca, desi aceste hotarari faceau referire la un teren a carui suprafata era de 2 140 mp, petenta a indicat in cerera sa ca terenul in discutie avea o suprafata de numai 1 932 mp. Guvernul considera in consecinta ca petenta si-a limitat obiectul cererii sale la valoarea celor 1 932 mp de teren.
249. In ceea ce priveste prejudiciul moral raportat de cele trei reclamante, Guvernul considera ca o constatare a incalcarii ar putea constitui o satisfactie echitabila suficienta.
250. Curtea reaminteste ca a concluzionat ca exista o violare a articolului 6 § 1 al Conventiei si al art 1 din Protocolul nr 1 al Conventiei, deoarece autoritatile nu au dat un raspuns prompt cererilor petentelor calculand si platind despagubirile datorate. Tinand cont de natura violarilor constatate, Curtea considera ca petentele au suportat un prejudiciu material si moral.
251. In ceea ce priveste cererea D-nei Atanasiu si Poenaru, Curtea a remarcat discrepanta dintre sumele estimate de petente si cele avansate de Guvern in ceea ce priveste valoarea apartamentului.
252. Referitor la cererea D-nei Solon, Curtea constata ca petentei i-a fost recunoscut printr-o hotarare definitiva o creanta calculata la 70 USD pe mp cu titlu de despagubire pentru terenul de 2 140 mp.
253. Tinand cont de ineficacitatea sistemului actual de restituire si luand in considerare in special varsta petentelor si faptul ca ele au inceput procedurile administrative in urma cu mai mult de noua ani, Curtea, fara a aduce atingere evolutiei pe care ar putea sa o aibe in viitor mecanismul de despagubire, considera rezonabil sa acorde partilor interesate o suma care ar constui o solutionare definitiva si completa a prezentelor cauze.
254. In baza elementelor pe care le detine si statuand in mod echitabil astfel cum o cere articolul 41 al Conventiei, Curtea acorda, pentru toate capetele de cerere privind daunele, 65 000 EUR D-nei Atanasiu si Poenaru si 115 000 EUR D-nei Solon.
B. Costuri si cheltuieli
255. D-nele Atanasiu si Poenaru solicitasera 1 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecata, prinre care onorariul simobil de aproximativ 100 EURO al avocatului lor, d-ul C.-L.P., care le apara pro bono. La 5 aprilie 2010, ele au solicitat de asemenea rambursarea sumei de 677,26 RON, reprezentand cheltuielile postale ocazionate de trimiterea observatiilor complementare in vederea sedintei din 8 iunie 2010.
256. D-na Solon a solicitat 6 696,18 EUR pentru ca si cheltuieli de judecata. Ea a prezentat justificative pentru onorariile avocatului sau, in cuantum de 6 000 EUR, cat si pentru costurile serviciului de curierat si traducere si pentru onorariile exprtilor imobiliari, in cuantum total de 696,18 EUR. La 2 iunie 2010, aceasta a solicitat de asemenea rambursarea cheltuielilor de judecata suportate cu ocazia sedintei Curtii din 8 iunie 2010, mai exact 2150 EUR pentru onorariul avocatei sale si un total de 1 331,52 EUR pentru a acoperi cheltuielile de deplasare si de cazare ale acesteia.
257. Guvernul nu se opune rambursarii costurilor si cheltuielilor cu conditia ca acestea sa fie reale, justificate, necesare si rezonabile.
258. Cu toate acestea, considera drept excesive onorariile avocatei D-nei Solon si sustine ca aceasta nu a prezentat un rezumat care sa permite evaluarea numarului de ore dedicate acestei cauze. In plus, apreciaza ca onorariile expertilor imobiliari care au fost angajati nu au legatura cu obiectul cauzei, dat fiind faptul ca petenta nu putea pretinde un drept de creanta al carui mod de calcul era deja stabilit prin hotarare definitiva in justitie.
259. Curtea, conform jurisprudentei sale, trebuie sa cerceteze daca cheltuielile si costurile a caror rambursase se solicita au fost cu adevarat suportate, daca au corespuns unei necesitati si daca sunt rezonabile din punctul de vedere al cuantumului lor. (a se vedea, de exemplu, Nilsen and Johnsen c. Norvegiei [GC], nr. 23118/93, § 62, CEDO 1999-VIII).
260. In ceea ce priveste suma solicitata de D-nele Atansiu si Poenaru, cuantumul de 1 770,66 EURO platit de Consiliul Europei pe calea asistentei judiciare acopera cheltuielile solicitate. De aceea, Curtea hotaraste sa respinga cerera petentelor in acest sens.
261. In ceea ce o priveste pe D-na Solon, avand in vedere criteriile bine stabilite de jurisprudenta sa si in absenta unui raport detaliat al orelor de munca ale avocatei care a reprezentat-o, Curtea ii acorda 5 000 EUR cu titlu de costuri si cheltuieli. Din aceasta suma, trebuie dedus cuantumul de 1848,16 EUR platit de Consiliul Europei pe calea asistentei juridice, rezultand ca ramane de platit cuantumul de 3 151,84 EUR.
C. Majorari de intarziere
262. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de întarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACEST MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE
1. Hotaraste sa conexeze cererile;

2. Declara cererile admisibile;

3. Constata ca a existat o incalcare a articolului 6 § 1 al Conventiei in ceea ce ple priveste pe petentele Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru ;

4. Hotaraste ca nu este necesar sa fie analizat separat capatul de cerere intemeiat pe articolul 6 § 1 al Conventiei, in ceea ce o priveste pe petenta Ileana Florica Solon ;

5. Constata ca a existat o incalcare a article 1 din Protocolul nr 1 al Conventiei in ceea ce le priveste pe toate petentele;

6. Constata ca Romania trebuia sa ia masuri care sa garanteze protejarea eficienta a drepturilor enuntate de articolele 6 § 1 al Conventiei si 1 din Protocole nr 1, in contextul totalitatii de cazuri similare celei prezente, conform principiilor consacrate prin Conventie (paragrafele 229-236 de mai sus). Aceste masuri vor trebui puse la punct in cele optisprezece luni numarate de la data la care prezenta hotarare va deveni definitiva.

7. Hotaraste suspendarea, pentru o perioada de optisprezece luni calculate de la data cat prezenta hotarare va deveni definitiva, a judecarii tuturor cererilor care izvorasc din aceeasi problematica generala, fara a aduce atingere puterii Curtii de a declara inadmisibila orice cauza de acest gen sau sa ia act de o intelegere amiabila la care partile ar ajunge intr-o eventualitate, in aplicarea articolelor 37 sau 39 ale Conventiei ;

8. Hotaraste
a) ca Statul parat trebuie sa le plateasca simultan petentelor Maria Atanasiu si Ileana Iuliana Poenaru, in cele trei luni calculate din ziua in care hotararea va deveni definitiva conform articolului 44 § 2 al Conventiei, 65 000 EURO (saizecisicincmiieuro), pentru toate capetele de cerere privind daunele, plus orice alta suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit, suma care va fi convertia in moneda nationala a Statului parat la cursul aplicabil la data platii ;
b) ca Statul parat trebuie sa ii plateasca petentei Ileana Florica Solon, in cele trei luni calculate din ziua in care hotararea va deveni definitiva conform articolului 44 § 2 din Conventie, sumele urmatoare, care trebuie convertite in moneda nationala a Statului parat la cursul aplicabil la data platii :
i. 115 000 EUR (osutacincisprezecemiieuro), incluzand toate capetele de cerere privind daunele, plus orice alta suma care ar puta fi datorata cu titlu de impozit ;
ii. 3 151,84 EUR(treimiiosutacincizecisiunueurosioptzecisipatrudecenti), plus orice alta suma care ar putea fi datoratu cu titlu de impozit de catre petenta, pentru costuri si cheltuieli.
c) ca dupa expirarea termenului precizat si pana la plata efectiva, aceste sume vor suporta majorari de întarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

9. Respinge cererea de satisfactie echitabila in rest.

Redactata iin limba franceza, apoi comunicata in scris la 12 octombrie 2010, prin aplicarea articolului 77 §§ 2 si 3 din regulament

Santiago Quesada Josep Casadevall
Grefier Presedinte

vineri, aprilie 30th, 2010

Hotărârea în cauza Lawyer Partners c. Slovaciei (16.06.2009) – refuzul de înregistrare a cererilor transmise pe cale electronică încalcă dreptul de acces la un tribunal

„Curtea a concluzionat în unanimitate că a fost încălcat art. 6 par. 1 din Convenţie (dreptul de acces la un tribunal) prin refuzul instanţelor interne de a înregistra pe rol acţiuni (peste 70.000) formulate pe cale electronică de societatea reclamantă. Dacă ar fi fost printate, documentele ar fi avut peste 40 de milioane de pagini.
Legislaţia slovacă prevedea din 2002 posibilitatea înregistrării de cereri pe cale electronică, astfel că autorităţile naţionale trebuiau să asigure dotările necesare.
În aplicarea art. 41 din Convenţie, Curtea a acordat societăţii reclamante suma de 10.000 de euro pentru daune materiale şi morale, precum şi 8.000 de euro pentru cheltuielile de judecată.
Hotărârea este disponibilă în limba engleză şi va deveni definitivă în condiţiile art. 44 par. 2 din Convenţie.”
1. Principaux faits
La requérante, Lawyer Partners a.s, est une société de droit privé à responsabilité limitée dont le siège se trouve à Bratislava. Entre 2005 et 2006, elle conclut avec la Compagnie radiophonique de Slovaquie des contrats lui conférant le droit de recouvrer le montant des redevances impayées dues par les titulaires de licences de réception de services radiophoniques, et ce dans 355 917 cas.
Cette société fut contrainte d’attaquer en justice les personnes ayant refusé de payer la créance qu’elle avait acquis le droit de recouvrer. Elle prépara des actions individuelles où elle demandait que soient émis des ordres de paiement à l’encontre des débiteurs.
En mars et juillet 2006, elle introduisit donc des actions auprès de plusieurs tribunaux de district. Vu le nombre de procédures individuelles – plus de 70 000 –, elle créa les actions au moyen d’un logiciel informatique et les enregistra sur des DVD qu’elle adressa aux tribunaux concernés avec une lettre explicative. Les tribunaux refusèrent d’inscrire ces actions au rôle au motif qu’ils ne disposaient pas du matériel nécessaire pour recevoir et traiter des demandes créées et signées par voie électronique.
La Cour constitutionnelle rejeta les recours formés par la société requérante concernant ces refus – cette dernière alléguait à cet égard une violation du droit d’accès à un tribunal – au motif qu’elle avait été saisie en dehors du délai légal de deux mois.
Le ministère de la Justice indiqua d’abord en avril 2006 que les juridictions ordinaires n’étaient pas équipées du matériel nécessaire pour recevoir des demandes par voie électronique. A la suite de rencontres avec les présidents de tribunaux de district et régionaux en novembre 2006 et février 2007, le ministère conclut toutefois qu’ils disposaient de l’équipement adéquat. Des informations sur la manière de procéder pour soumettre des demandes signées par voie électronique furent publiées sur le site internet du ministère de la Justice en octobre 2008.
Grief
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante dénonçait une violation de son droit d’accès à un tribunal en ce que les juridictions internes avaient refusé d’inscrire au rôle les actions qu’elle avait soumises par voie électronique.
Décision de la Cour
Même si le droit slovaque prévoyait d’autres moyens pour l’introduction de requêtes auprès des tribunaux, tels que le télégraphe, la télécopie, par écrit ou oralement, la seule possibilité qu’avait en pratique la société requérante de soumettre les 70 000 procédures individuelles était la voie électronique. En effet, si les documents enregistrés sur les DVD avaient été imprimés, ils auraient représenté plus de 40 millions de pages.
La Cour rappelle que les juridictions internes avaient invoqué leur manque d’équipement pour traiter les actions de la société requérante ; cependant le droit interne prévoyait la possibilité de présenter des requêtes par voie électronique depuis 2002.
La Cour conclut donc que le refus d’examiner les actions soumises par la société requérante a restreint de manière disproportionnée le droit de l’intéressée d’introduire ses actions en justice de manière effective, en violation de l’article 6 § 1.

SURSA:
http://ionutmilitaru.wordpress.com/2009/06/17/hotararea-in-cauza-lawyer-partners-a-s-c-slovaciei-16-06-2009-%E2%80%93-refuzul-de-inregistrare-a-cererilor-transmise-pe-cale-electronica-incalca-dreptul-de-acces-la-un-tribunal/