Archive for the ‘EXECUTARE SILITA’ Category

CÂTEVA ASPECTE PRIVIND COMPETENŢA INSTANŢEI ÎN MATERIA ÎNCUVIINŢĂRII EXECUTĂRII SILITE POTRIVIT NOULUI COD DE PROCEDURA CIVILA

miercuri, martie 6th, 2013

Textul art. 373 alin. (2) CPC anterior stabilea competenţa în materia încuviințării executării silite în favoarea instanţei în raza căreia urma a se face executarea, dacă legea nu prevedea altfel.
Or, având în vedere că executarea silită se poate desfăşura în mai multe modalităţi şi forme, instanţa unde ”urma a se face executarea” putea fi oriunde pe teritoriul României (de pildă, în raza imobilului urmărit, în raza unde se aflau bunurile mobile urmărite, în raza sediilor terţilor popriţi etc).
Această soluţie a fost apreciată ca nefiind practică, aşa încât legiuitorul Noului Cod şi-a propus să elimine această multiplicare a instanţelor de executare posibile, introducând un criteriu uşor verificabil, în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc care face executarea, exceptând cazul când legea prevede altfel. Acest nou criteriu de stabilire a competenţei instanţei de executare de către art. 650 alin. (1) NCPC conţine un element extrinsec raportului juridic de executare silită dintre creditor şi debitor menit să stabilizeze, pe cât posibil într-un singur loc, procedura executării.
La acest text ar trebui corelat și textul art. 665 alin 4 teza II-a NCPC potrivit căruia ’’încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării’’ astfel încât, din coroborarea acestor două norme deducem soluţia legislativă nouă, potrivit căreia încuviinţarea executării silite este una naţională sau, care are caracter naţional.
Totodată, pentru a stabili instanţa competentă potrivit criteriului stabilit de art. 650 alin.(1) NCPC e necesar să stabilim care executor judecătoresc este competent să efectueze executarea, iar răspunsul îl oferă articolul următor 651 NCPC, care stabileşte o competenţă funcţională a oricărui executor din raza curţii de apel, existând practic 3 ipoteze principale în art.651 alin. (1) lit a, b, c) NCPC , în timp ce art. 651 alin. (2) NCPC stabileşte o prorogare de competenţă funcţională pentru situaţia în care bunurile urmăribile mobile sau imobile se găsesc în raza mai multor curţi de apel (ipoteză în care oricare dintre executorii judecătoreşti din raza acelor curţi de apel e competent să realizeze executarea chiar cu privire la bunurile situate în raza altor curţi de apel, decât cea în care acesta funcţionează).
Totodată, art. 651 alin. (3) NCPC reglementează o situaţie asemănătoare dispoziţiilor art. 106 NCPC (respectiv art. 18 indice 1 din CPC anterior), stabilind că, în cazul în care executarea silită directă sau urmărirea silită priveşte un bun mobil care a fost deplasat/mutat în timpul procedurii de executare, rămâne competent executorul care a declanşat executarea silită.
Astfel, din coroborarea art. 650 cu art. 651 NCPC rezultă că va fi competentă să încuviinţeze excutarea silită, după caz:
– fie instanţa de la locul situării imobilului, în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile, a fructelor prinse de rădăcini şi al executării silite directe imobiliare,
– fie instanţa de la domiciliu / sediul debitorului, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare,
– fie instanţa unde urmează să se facă executarea pentru ipoteza executării silite a obligaţiilor de a face sau de a nu face.
La aceste text se mai adaugă și cel al art.781 NCPC, în materie de poprire .

Şi, dacă tot vorbim de art. 651 NCPC, se cuvine să subliniem un alt element cu caracter de noutate în privinţa alineatului final, potrivit căruia nerespectarea dispoziţiilor referitoare la competenţa funcţională, inclusiv a regulii de prorogare a acesteia din alineatele precedente, este sancţionată în mod expres cu nulitatea necondiţionată a actelor de procedură execuţionale efectuate, regimul nulităţii fiind deci cel stabilit de art. 176 NCPC.
De pildă, în ipoteza în care un executor judecătoresc cere încuviinţarea executării silite la Judecătoria Focşani, făcând acte de executare silită asupra bunurilor mobile aparţinând unui debitor care are domiciliul în Târgovişte, este un executor necompetent teritorial, iar toate actele de procedură făcute de acesta în dosarul de executare sunt nule.
Pe de altă parte, dacă tot am discutat de art. 650 alin. (1) lit a.) NCPC, se impune să subliniem corelarea acestuia cu dispozițiile art. 818-819 NCPC din materia urmăririi silite imobiliare. Astfel, potrivit art. 818 alin. (1) NCPC, în materie de urmărire silită imobiliară, cererea de urmărire se va adresa unui executor judecătoresc din raza curţii de apel unde se află imobilul urmărit, iar potrivit art. 819 NCPC, instanţa de executare în raza căreia se află imobilul va încuviinţa urmărirea lui silită, fiind, deci, vorba, despre o normă specială care stabileşte o competenţă teritorială absolută în cazul urmăririi silite imobiliare.De altfel, tot în privința unei probleme de interpretare se cuvine să analizăm dispozițiile art.818-819 NCPC și sub un alt aspect.
Am stabilit anterior faptul că, noua soluție legislativă creează încuviințarea națională a executării silite, prin chiar dispozițiile art. 665 alin 4 teza II-a NCPC NCPC potrivit căruia ’’încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării’’. Mai puțin sub aspectul urmăririi silite imobiliare.
Potrivit art. 818 alin. (1) NCPC, ”Cererea de urmărire”, însoţită de titlul executoriu şi de dovada achitării taxelor de timbru, se va îndrepta la executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în a cărei rază teritorială se află imobilul aparţinând debitorului urmărit sau unei alte persoane, dacă se urmăreşte un imobil ipotecat.
(2) Dacă se urmăreşte un imobil care se întinde însă în diferite circumscripţii, cererea se va putea face la oricare dintre executorii judecătoreşti competenţi să facă executarea silită, după alegerea creditorului.”
(3) Cererea de urmărire va cuprinde menţiunile prevăzute la art. 663.”
Potrivit art. 819 NCPC, ”după înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita de îndată instanţei de executare în circumscripţia căreia se află imobilul încuviinţarea urmăririi lui silite, dispoziţiile art. 664 şi 665 aplicându-se în mod corespunzător.”
Așadar, în ipoteza în care se vizează și urmărirea silită a unui imobil instanța de executare nu trebuie să aibă la dosar doar simpla cerere de încuviințare a executării silite în general, ci, va trebui să aibă și o cerere expresă de urmărire silită imobiliară, conform art.818 NCPC. Pentru ipoteza în care s-a cerut mai întâi încuviințarea executării silite în general, eventual aceasta fiind adresată instanței de executare din raza teritorială a sediului terțului poprit sau a debitorului, iar, ulterior, constatând că nu este îndestulătoare executarea prin poprire, creditorul dorește și urmărirea silită imobiliară, atunci, apreciem că – față de textele derogatorii le art.818-819 NCPC –va trebui solicitată încuviințarea executării silite instanței de executare în circumscripţia căreia se află imobilul a cărui urmărire se intenționează. S-a spus că acest text ar constitui o ”scăpare” a legiuitorului, dovada inadvertenței făcând-o chiar dispozițiile art. 713 alin.(2) teza a II-a NCPC, care, stabilind instanța competentă în materia contestaţiei la executare, prevede:
” În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului”.
Caz în care se pune întrebarea: Cum s-ar putea ca instanța de executare să se afle în afara razei teritoriale a imobilului urmărit silit, față de dispozițiile imperative și derogatorii ale art.818 -819 NCPC ?
Răspuns: Și, totuși, dacă facem corelația dintre norma art. 713 alin.(2) teza a II-a NCPC cu norma art. 651 alin. (2) NCPC [care, așa cum arătam anterior, stabileşte o prorogare de competenţă funcţională pentru situaţia în care bunurile urmăribile mobile sau imobile se găsesc în raza mai multor curţi de apel (ipoteză în care oricare dintre executorii judecătoreşti din raza acelor curţi de apel e competent să realizeze executarea chiar cu privire la bunurile situate în raza altor curţi de apel, decât cea în care acesta funcţionează)], avem un răspuns, în sensul că, probabil, la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare legiuitorul a avut în vedere tocmai ipoteza în care bunurile urmăribile imobile se găsesc în raza mai multor curţi de apel.Deci, nu ar fi vorba despre o necorelare, ci de o derogare voita a legiuitorului.

miercuri, martie 6th, 2013

Afis CONFERINTA NCPC
Alaturi de Profesorul GABRIEL BOROI, va invitam sa participati la una dintre cele mai interesante conferinte dedicate Noului Cod de procedura civila, care va avea un concept inedit de prezentari, dezbateri libere si lansarea Codului de procedura civila comentat, conferinta care se va desfasura pe parcursul a doua zile, cu masa de pranz si coffe break, intr-una dintre cele mai prezentabile si mai moderne sali de conferinta existente la ora actuala in Romania, in cadrul Universitatii Titu Maiorescu din Bucuresti. Recomand cu caldura acest eveniment tuturor prietenilor si cunoscutilor mei, dar nu doar acestora, ci oricui este interesat sa-si lamureasca multe din necunoscutele noii proceduri.

NOUL COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ
la început de drum
5-6 aprilie 2013

Aula Magna a Universității Titu Maiorescu
Calea Văcărești, nr. 189, sector 4, București

Profesorul GABRIEL BOROI,
împreună cu reputați practicieni ai dreptului, vă propun o conferință interactivă, în care se vor analiza o serie de instituții procesual-civile care capătă conotații noi, ca urmare a intrării în vigoare a NCPC. Manifestarea este dedicată în special practicienilor, urmărind însă și formarea unor piloni conceptuali de bază la acest moment de cotitură al legislației procesuale din România.

Și-au anunțat participarea la lucrările Conferinței:
Prof. univ. dr. Mona Maria PIVNICERU, Ministrul Justiţiei din România
Prof. univ. dr. Brânduşa ŞTEFĂNESCU, Vicepreședinte al Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R.
Dr. Gheorghe FLOREA, Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România
Judecător dr. Octavia SPINEANU-MATEI, Director al Institutului Naţional al Magistraturii
Conf. univ. dr. Gabriela RĂDUCAN, Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu, formator la Institutul Naţional al Magistraturii, avocat
Lector univ. dr. Traian-Cornel BRICIU, Facultatea de Drept a Universității din București, Director executiv la Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, avocat
Judecător Laura RADU, Vicepreședinte al Tribunalului București, formator al Institutului Național al Magistraturii
Lector univ. dr. Claudiu DINU, Facultatea de Drept a Universității Titu Maiorescu
Judecător dr. Liviu ZIDARU, formator la Institutul Naţional al Magistraturii
Judecător Veronica DĂNĂILĂ, Curtea de Apel București, formator la Institutul Naţional al Magistraturii
Judecător Dumitru Marcel GAVRIȘ, Curtea de Apel București
Bogdan DUMITRACHE, formator la Institutul Naţional al Magistraturii, executor judecătoresc

Temele conferinței*:
• Despre necesitatea unui nou Cod de procedură civilă
• Aplicarea în timp a Codului de procedură civilă; dispoziţii de drept tranzitoriu şi de punere în aplicare a Codului de procedura civilă
• Aspecte practice privind verificarea, regularizarea cererii şi fixarea primului termen de judecată
• Circuitul dosarului, măsuri şi soluţii administrative sub impactul Noului Cod de Procedură civilă
• Reprezentarea convențională prin avocat conform noului Cod de procedură civilă
• Nulitatea actelor de procedură în Noul Cod de procedură civilă
• Excepțiile procesuale în noul Cod de procedură civilă. Privire specială asupra autorității de lucru judecat și corelația cu alte instituții procesuale
• Apelul în Noul Cod de procedură civilă
• Întrebarea preliminară în Noul Cod de procedură civilă
• Arbitrajul. Acțiunea în anulare potrivit Noului Cod de procedură civilă
• Aspecte de noutate în materia procedurilor civile speciale
• Procedura cu privire la cererile cu valoare redusă
• Noutăți în materia executării silite
• Forme ale răspunderii reglementate în dispozițiile generale privind executarea silită

*În afara acestor teme, invităm participanții la conferință să pună în discuție orice alte teme de interes. Așteptăm propunerile dvs., până pe 31 martie 2013, pe adresa: ncpc@utm.ro.

În cadrul Conferinței va avea loc
LANSAREA CĂRŢII
Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole

Gabriel Boroi, Octavia Spineanu-Matei, Gabriela Răducan, Andreia Constanda, Carmen Negrilă, Veronica Dănăilă, Delia Narcisa Theohari, Dumitru Marcel Gavriș, Flavius Păncescu, Marius Eftimie

Organizatori:
Universitatea Titu Maiorescu
în colaborare cu Editura Hamangiu și Volonciu Legal Training

Conferință în curs de acreditare INPPA.

Detalii și înscrieri: Telefon: 0730 606 472; 0723 546 567; 0730 606 464  Fax: 021 316 16 46 
Web: www.utm.ro; www.hamangiu.ro; www.e-vlt.ro

Opinie privind interpretarea dispoziţiilor art.570 C.proc.civ. relative la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită

joi, aprilie 28th, 2011

Potrivit art. 569 CPC, executorul va proceda la distribuire cu citarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.
Din interpretarea art. 570 alin. (1) şi (2) rezultă cu claritate că dispoziţiile acestuia se aplică exclusiv „persoanelor interesate care sunt prezente”, iar nu şi eventualelor persoane interesate, care sunt absente de la distribuirea şi eliberarerea sumelor consemnate şi la încheieirea procesului-verbal de distribuire.
Tot din această interpretare, rezultă că doar „persoana interesată prezentă”, după ce are posibilitatea de a face obiecţiuni directe la încheierea procesului-verbal de distribuire, (tot aceasta) are deschisă calea unei contestaţii împotriva acestui proces-verbal în termen de 3 (trei) zile de la încheierea sa (caz în care se suspendă de drept eliberarerea sau distribuirea sumelor).
Însă, aceste dispoziţii din art. 570 alin. (2) şi implicit termenul special de 3 zile, nu sunt aplicabile şi eventualelor persoane interesate, care sunt absente de la distribuirea şi eliberarerea sumelor.
Dacă o persoană interesată nu a fost prezentă, ea poate contesta procesul-verbal de distribuire pe calea contestaţiei la executare propriu-zise, prin care are posibilitatatea de a solicita şi întoarcerea executării silite în temeiul art. 4041 – 4043 C.proc.civ., desigur, numai în măsura în care se va admite contestaţia sa la executare.
În concluzie, dacă dintre persoanele prezente la distribuire niciuna nu face obiecţiuni, executorul nu mai poate suspenda eliberarea şi distribuirea sumelor, pentru că nu mai are temei şi ar comite un abuz faţă de persoanele interesate prezente (creditori), la care se referă întreaga normă de la art. 570 C.proc.civ.

 Vânzarea la licitaţie a imobilelor. Interpretarea art.509 alin.(5) teza finală C.proc.civ.

vineri, noiembrie 19th, 2010

Dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu îşi achită datoria, executorul judecătoresc declanşează procedura scoaterii imobilului la vânzare, scop în care va fixa preţul acestuia, iar dacă este cazul, va apela la un expert pentru evaluarea corespun¬zătoare a bunului. Pe lângă preţul imobilului, trebuie determinată prin expertiză şi valoarea eventualelor drepturi de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, în cazul în care acestea au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci.
Executorul judecătoresc va solicita biroului de carte funciară unde este înscris imobilul să-i comunice drepturile reale şi orice sarcini ce grevează bunul urmărit.
În ipoteza în care există titulari ai unor astfel de drepturi, executorul este obligat să-i informeze în privinţa executării şi să-i citeze la termenele fixate pentru vânzare.
În tot cursul executării silite, după emiterea somaţiei către debitor, executorul, din oficiu sau la cererea creditorului urmăritor, poate numi un administrator-sechestru, dacă măsura serveşte unei mai bune administrări a imobilului urmărit. Potrivit art. 501 alin. (2) C. proc. civ., calitatea de administrator-sechestru poate fi conferită cre-ditorului, debitorului sau oricărei alte terţe persoane fizice sau juridice.
Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate şi va depune recipisa la executorul judecătoresc. Exceptând cazul când administrator-sechestru ar fi numit chiar debitorul, acesta are dreptul la o remuneraţie pentru activitatea sa, ale cărei cuantum şi modalitate de plată vor fi stabilite de executor.
Dacă administratorul-sechestru numit nu îşi îndeplineşte obligaţiile, el poate fi revocat de către executor, la cererea persoanei interesate. În cazul în care prin activi-tatea sa administratorul-sechestru a produs o pagubă, persoana vătă¬mată se va adresa instanţei de executare cu o cerere în despăgubiri, în temeiul art. 998-999 C. civ.
În situaţii excepţionale, când debitorul nu are niciun alt mijloc de existenţă pentru sine şi familia sa, la cererea sa, executorul poate fixa – prin proces-verbal – ca o cotă de 20% din veniturile obţinute din admi¬nistrarea imobilului urmărit să-i revină acestuia; partea interesată poate contesta măsura luată de executor printr-o cerere adresată instanţei de executare, care va cita părţile în termen scurt, în camera de consiliu, şi va decide, prin încheiere irevocabilă, dacă menţine sau anulează măsura.
Ulterior stabilirii preţului imobilului, în termen de 5 zile, execu¬torul trebuie să întocmească şi să afişeze publicaţia de vânzare a imobilului, care va cuprinde toate menţiunile stabilite de art. 504 alin. (1) pct. 1-14 C. proc. civ.
Termenul stabilit pentru vânzare nu poate fi mai scurt de 30 de zile, dar nici mai lung de 60 de zile, calculate de la data afişării publi¬caţiei de vânzare la locul unde se va desfăşura licitaţia. Debi¬torul trebuie înştiinţat obligatoriu cu privire la data, ora şi locul vânzării.
Publicaţia de vânzare trebuie afişată la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul situării imobilului urmărit, la sediul primăriei în circumscripţia căreia se află imobilul şi la locul desfăşurării licitaţiei, dacă este altul decât cel al situării imobilului.
La cererea persoanei interesate, executorul poate anunţa vânzarea la licitaţie şi într-un ziar de largă circulaţie; dacă imobilul urmărit este proprietatea unui minor sau a unui interzis judecătoresc, o copie a publicaţiei de vânzare trebuie depusă şi la parchetul de pe lângă instanţa de executare.
Persoanele interesate de achiziţionarea imobilului scos la licitaţie trebuie să consemneze la Trezoreria Statului, C.E.C. SA sau la orice instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, o cauţiune de 10% din preţul indicat în publicaţia de vânzare, până cel mai târziu la termenul stabilit pentru vânzare, iar dovada consemnării se va ataşa la oferta de cumpărare. Cauţiunea de 10% nu trebuie depusă dacă oferta de vânzare este făcută de creditorii care au creanţe în rang util (conform ordinii de pre¬ferinţă stabilite de art. 563-564 C. proc. civ.) ori de ceilalţi coproprietari ai imobilului supus vânzării, neobligaţi faţă de creditorul urmăritor.
Potrivit art. 507 alin. (2) C. proc. civ., „debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane”. Vânzarea la licitaţie se face în mod public, distinct pentru fiecare imobil sau corp de proprietate în parte ori potrivit distincţiilor prevăzute de art. 508 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Executorul judecătoresc deschide licitaţia prin citirea publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite până la acea dată, după care va oferi imobilul la vânzare prin trei strigări succesive, la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, „pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea potrivit art. 500 alin. (2) sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ”.
În cazul în care imobilul scos la licitaţie este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, care au fost intabulate după înscrie¬rea vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare, valoarea acestor drepturi – fixată prin expertiza prevăzută la art. 500 alin. (4) C. proc. civ. – se va scădea din preţul cel mai mare oferit, ori din preţul fixat în publicaţia de vânzare.
Însă, atunci când, datorită existenţei acestor dezmembrăminte, nu se obţine un preţ îndestulător pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior, executorul va relua vânzarea imobilului liber de aceste drep¬turi, în aceeaşi zi (deci fără a se mai scădea valoarea acestora din preţul fixat în publicaţia de vânzare).
Dacă în urma licitaţiei nu se oferă nici măcar preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea va fi amânată la o altă dată, dar nu mai târziu de 60 de zile.
În vederea desfăşurării unei noi licitaţii, executorul va întocmi şi afişa o nouă publicaţie de vânzare; de această dată licitaţia va începe de la un preţ de 75% din valoarea preţului fixat în prima publicaţie de vânzare la care fusese evaluat imobilul, potrivit art.509 alin.(5)C.proc.civ.
La licitaţie nu pot participa persoanele incapabile de a contracta potrivit dreptului comun şi nici persoanele la care se referă art. 1308-1309 C. civ.
Va adjudeca imobilul persoana care a oferit preţul de vânzare cel mai mare, potrivit art. 509 C. proc. civ., însă, la preţ egal, va fi decla¬rat adjudecatar cel care are un drept de preemţiune asupra bunului urmărit.

 Interpretarea art.509 alin.(5) teza finală C.proc.civ.
Premisă: pentru a adjudeca la un preţ foarte avantajos, sub valoarea de 75 % din preţul de evaluare a imobilului, este necesar să existe minim doi licitatori, potrivit dispoziţiilor art.509 alin. 5 teza finală C.proc.civ., interpretat per a contrario.
Mai exact, când există un singur licitator, preţul de adjudecare nu poate coborî sub 75% din preţul de evaluare a imobilului (care reprezintă „preţul de la care începe licitaţia”, potrivit art.509 alin.5 C.proc.civ.). Această normă prezintă o relevanţă deosebită, pentru cazurile în care, în practică, se încearcă crearea aparenţei existenţei a doi licitatori (situaţie care se poate circumscribe faptei de înşelăciune prevăzute şi pedepsite de art.215 C.pen., prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, practic o conivenţă frauduloasă în dauna debitorului).
De aceea, apreciem că, în sarcina de serviciu a executorului era şi faptul de a fi imparţial, de a acţiona echidistant, ca persoană învestită cu autoritate de stat, astfel încât, prin realizarea executării, să nu sporească prejudiciul celui executat, având în vedere şi dispoziţiile art. 562 Cod proc. civ., potrivit cărora „Suma rămasă disponibilă se predă debitorului”, ca şi dispoziţiile art. 509 alin.5 teza finală Cod proc.civ., interpretat per a contrario, în sensul că, atunci când vorbim de persoane cu acelaşi interes, care nu sunt cu adevărat concurente în adjudecarea bunului, nu se poate coborî sub preţul de 75% stabilit pentru pornirea licitaţiei.Altfel, apreciem că se poate vorbi despre o încălcare a art.1, Protocol 1 la CEDO, imixtiunea în dreptul de proprietate al debitorului (în raport şi de art.562 C.proc.civ.) fiind evidentă şi realizată cu intenţie de toţi participanţii la licitaţie, prin mijlocirea executorului.
Potrivit art. 510 alin. (2) C. proc. civ. , creditorii urmăritori sau intervenienţii nu pot adjudeca la un preţ mai mic de 75% din cel la care a fost evaluat imobilul.
Ulterior fiecărei licitaţii, executorul va întocmi un proces-verbal (care va fi semnat de executor, creditor, debitor şi adjudecatar) în care va descrie desfăşurarea şi rezultatul fiecărei licitaţii, persoanele care au parti¬cipat şi sumele oferite de acestea, precum şi adjude¬catarul imobilului.
În termen de 30 de zile de la data vânzării, adjudecatarul imobilului trebuie să depună preţul la dispoziţia executorului jude¬cătoresc, scăzându-se şi cauţiunea depusă în contul preţului.
Dacă imobilul a fost adjudecat de un creditor în contul creanţei sale, acesta va fi obligat să depună diferenţa de preţ, atunci când creanţa sa este mai mică decât preţul la care s-a adjudecat. Atunci când există şi alţi creditori ce au un drept de preferinţă potrivit art. 563 C. proc. civ, creditorul adjudecatar va depune şi suma nece¬sară acoperirii creanţelor lor, până la concurenţa preţului de adju¬decare, dacă acestea nu sunt acoperite deja prin diferenţa de preţ.
În cazul în care în termenul de 30 de zile adjudecatarul nu depune preţul, imobilul va fi scos la vânzare din nou, în contul acestuia. În acest caz, adjudecatarul va fi obligat şi la plata cheltuielilor generate de noua licitaţie şi eventuala scădere de preţ.
Dacă la termenul fixat pentru noua licitaţie adjudecatarul depune preţul oferit iniţial, acesta va suporta în plus numai cheltuielile generate de noua licitaţie.
În cazul în care la noua licitaţie imobilul nu se vinde, fostul adju¬decatar va fi obligat la plata tuturor cheltuielilor generate de urmă¬rirea imobilului; toate aceste sume datorate sunt stabilite prin procesul-verbal încheiat de executor, care constituie titlu executoriu; aceste sume vor fi oprite cu precădere din cauţiunea de 10% depusă.
Ulterior adjudecării, executorul va dispune, la cerere, restituirea tu¬turor celorlalte cauţiuni depuse de participanţii la licitaţie.
Potrivit art. 515 C. proc. civ., la cererea adjudecatarului, dar numai dacă există şi acordul creditorului, executorul poate stabili ca plata pre¬ţului să se facă în rate, cuantumul şi data scadenţei lor, ca şi suma plătită cu titlu de avans.

Extras din GABRIELA RADUCAN -“DREPTUL EXECUTARII SILITE.Titlul executoriu european”, editia a II-a, editura Hamangiu, 2010

Acţiuni în justiţie privind desfiinţarea actului de adjudecare (pe calea dreptului comun). Admisibilitate

vineri, noiembrie 19th, 2010

Având în vedere natura juridică a actului de adjudecare, aceea de veritabil act juridic autentic, translativ de proprietate asupra imobilului, de la debitorul-urmărit la adjudecatar, opinăm că acesta poate fi atacat în instanţa de drept comun, ca orice act juridic civil, pentru neregulile sale.
În legislaţia anterioară modificărilor aduse prin O.u.g.nr.138/2000, când executarea silită se realiza prin intermediul instanţei de executare, iar actul final al executării silite imobiliare îl constituia ordonanţa de adjudecare prevăzută de fostul art.551 C.proc.civ.
Este adevărat că au existat numeroase controverse cu privire la natura juridică a ordonanţei de adjudecare, care – din punct de vedere procedural- era o veritabilă hotărâre judecătorească, susceptibilă a fi atacată cu recurs, în condiţiile fostelor art.552 şi art.555 C.proc.civ. Astfel, conform fostului art. 552 C. proc. civ., debitorul urmărit, creditorii sau orice altă persoană interesată puteau face recurs împotriva ordonanţei de adjudecare, în termen de 40 de zile de la data transcrierii acesteia, recurs care se judeca de urgenţă şi era suspensiv de executare. Motivele de casare ale ordonanţei de adjudecare erau prevăzute expres de art. 555 C. proc. civ., respectiv: când s-a călcat vreo normă legală prescrisă sub sancţiunea nulităţii; pentru cauză de necompetenţă, exces de putere şi omisiune esenţială.
În acelaşi timp, din punct de vedere al dreptului substanţial, ordonanţa de adjudecare constituia şi un titlu de proprietate.Dar, datorită naturii sale de act jurisdicţional, ordonanţa nu era susceptibilă a fi desfiinţată decât prin calea de atac a recursului, expres reglementată de lege.
În reglementarea actuală, actul de adjudecare nu mai are natura juridică a unui act jurisdicţional, nu mai constituie rezultatul unei proceduri contencioase, fiind emis de un executor judecătoresc, iar nu o instanţă judecătorească . Este adevărat că executorii judecătoreşti îndeplinesc un serviciu de interes public, astfel încât actul întocmit de acesta în condiţiile expres arătate de lege, cu respectarea exigenţelor formale pe care legea le impune pentru valabilitatea acelui act este, din acest punct de vedere, un act de autoritate publică şi are forţa probantă specifică unui asemenea act, dar nu este un act de jurisdicţie.
De aceea, considerăm că nimic nu se opune exercitării unei acţiuni de drept comun privind desfiinţarea actului de adjudecare, de principiu, printr-o acţiune în nulitate absolută sau relativă, după caz, ori chiar într-o acţiune în rezoluţiune. Această ultimă acţiune poate fi, de plidă, incidentă în ce priveşte cazul neexecutării obligaţiei de plată integrală a preţului stabilit în rate, în condiţiile art.515 C.proc.civ.
În acest caz, este adevărat că dispoziţiile art.517 alin.(2)C.proc.civ. instituie obligaţia executorului judecătoresc de a înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare, dar înscrierea în cartea funciară nu e de natură să desfiinţeze actul translativ de adjudecare, fiind necesară promovarea unei acţiuni în acest sens. În acelaşi timp, prevederile art.517 alin.(3)C.proc.civ. arată că executorul va preda un exemplar al actului de adjudecare creditorului urmăritor, care fi pentru acesta titlu executoriu contra cumpărătorului, dacă acesta nu va achita diferenţa de preţ.Însă, interes în desfiinţarea retroactivă a actului de adjudecare poate avea şi debitorul-urmărit, în anumite condiţii.
Cât despre acţiunea în nulitate sau în anulare, aceasta poate fi exercitată în orice situaţie ar fi incidentă vreo cauză de nulitate absolută sau relativă care poate afecta orice act juridic civil.
În sprijinul admisibilităţii unei acţiuni în justiţie pe calea dreptului comun sunt următoarele argument:
– prin actul de adjudecare se transmite din patrimoniul debitorului-urmărit în patrimoniul adjudecatarului proprietatea imobilului ori un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite, în schimbul preţului – art. 515 alin. (1) C. proc. civ.;deci, actul de adjudecare este un veritabil titlu de proprietate;
– potrivit art.518 alin.(2) C.proc.civ., adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul cumpărat, potrivit regulilor specifice de carte funciară;
– imobilul intră în patrimoniul adjudecatarului liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii având posibilitatea de a-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut – art. 515 alin. (2) C. proc civ.
– procedura de adjudecare nu desfiinţează retroactiv dreptul de proprietate al debitorului urmărit, fapt ce rezidă din efectul pur translativ al adjudecării. De altfel, potrivit art. 517 alin. (1) C. proc. civ., locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în fiinţă sau, după caz, încetează, potrivit legii,
– potrivit art. 562 C. proc. civ., atunci când preţul de adjudecare depăşeşte valoarea creanţelor, suma rămasă disponibilă se predă debitorului;
– potrivit dispoziţiilor art.520 C.proc.civ., adjudecatarul poate fi evins, total sau parţial, în urma unei cereri făcută în acest scop în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară;
– potrivit art. 520 alin. (1) C. proc. civ., în ipoteza în care a fost evins, adjudecatarul poate acţiona pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit iar, dacă nu–şi acoperă creanţa în acest mod, el poate acţiona pe creditorii care au încasat preţul de adjudecare, în limita sumei încasate de aceştia.
Adjudecarea nu este altceva decât o operaţiune de vânzare-cumpărare forţată, prin licitaţie publică, iar terminologia “vânzare”, “punere în vânzare”, “procedură de vânzare”, „spre vânzare imobilul” etc. utilizată de legiuitor în textile acestei secţiuni a Codului de procedură nu face decât să întărească această concluzie.

Extras din GABRIELA RADUCAN -“DREPTUL EXECUTARII SILITE.Titlul executoriu european”, editia a II-a, editura Hamangiu, 2010